Relaxare

 Valuri mici se întindeau leneș pe nisip in liniștea dimineții. O barcă de pescari mângâia orizontul, departe, sub primele raze ale soarelui.  Zâmbi in ecranul telefonului, verificând cu grijă machiajul la care muncise o oră să pară ca ai cum abia s-ar fi dat jos din pat, atent ciufulită și cu pielea strălucitoare. Făcu o poză, postă pe Instagram cu hashtag relaxare, vacanta, greciamylove si pupik. Savură liniștea ce părea cu fiecare clipă mai adâncă în așteptarea naturii trezindu-se la viață, apropiind ceașca de cafea de buzele atent creionate...  liniște care se sparse in mii de cioburi aruncate pe întreaga întindere a marii, trezind mii de pescăruși la urletul ascuțit și prelung: "Vasileeee !!!! Ce prost ești să nu îmi spui că e fierbinte!!!!"

Visul lui Vasile

Vasile simți prin pleoape o lumină puternică. Întredeschise ochii, mijiți, clipi des și, în cele din urmă reuși să privească în jur.

Se afla într-o cameră cu aspect țărănesc,  așezat pe un pat acoperit ce ceea ce părea a fi o blană de oaie. Se ridică în capul oaselor și își cobori picioarele pe covorul țesut manual.

"Băi ce beție am tras… dar unde am ajuns? Pe Zamolxe… ar trebui să nu le mai amestec în halul ăsta…" gândi el, cu aburii alcoolului încă facandu-și simțită prezența prin creieri...

“- Bine ai venit, Vasile!” auzi deodată o voce blândă, dar bărbătească.

‘- Nu te speria.. sunt Deceneu, m-ai invocat și pomenit de atâtea ori… Tu, ca un dacopat și cetățean suveran, ne-ai atras atenția și am hotărât să te aducem în tărâmul dacilor liberi!”

“- Deceneu? DECENEU??? Adică… exiști cu adevărat? Nu e așa că am avut dreptate să le spun țărănoilor…” (Vasile privi cu grijă către ușă, își drese glasul și se corectă)… “prostovanilor ălora că dacii sunt nemuritori și noi trebuie să revenim la ce eram odată… “

“- Ai avut întotdeauna dreptate, ești clarvăzător, fiul meu, și în credința cea dreaptă în Zamolxe!” încuviință glasul.

Vasile ridică trufaș capul și, cu o mână proptită în șold, gândi:

 "Aș vrea să vadă țărănoii… hmm, adică vreau să spun, amărâțîi ăia. Iacă, acum sunt neam de dac, mândru și războinic neînfricat, gata să fiu servit de nenumărate fecioare frumoase pentru meritele mele. Biețîi de ei", continuă el cu larghețe, "nu au avut niciodată tăria să refuze buletinul ăla cu cip, care le-a luat mințile… așa le trebuie" -  privi din nou semeț - "prostia se plătește!!".

Ușa se deschise și două fete superbe, îmbrăcate în ii și fote, se strecurară, îl luară de câte un braț și îl duseră către o altă casă. Pe drum, zeci de oameni cu căciuli de tarabostes îl aclamară fluturând săbiile încovoiate:

 "Războinicul Vasile! Falnicul Vasile! Vasile, cel care vorbește cu Zamolxe!"

Încântat, Vasile făcu un semn amical cu mâna, dar cu un zâmbet reținut totuși, să își păstreze aerul de superioritate. În fine, nu oricine se bătea pe burtă cu Deceneu, nu? și cum era asta, "cel care vorbește cu Zamolxe"? Nu că l-ar fi mirat prea tare, la cât se înjurase pe Facebook cu toți cretinii care își băteau joc de el, merita că însuși Zamolxe să îi acorde un semn de prietenie. 

Intrară într-o cameră în mijlocul căreia trona un ciubăr cu apă caldă. Fetele îi traseră încetișor peste cap camesoaia de cânepă și îl invitară cu un zâmbet să se lase îmbăiat. Îl mângâiară cu leșie și îl frecară cu frunze aromate, după care îmbrăcă din nou cămeșoiul și îi aduseră o cană de lut cu vin roșu. 

"Iată, viață de războinic al luminii, dac adevărat și cetățean suveran" își zise Vasile care, în ciuda neverosimilitatii a ceea ce i se întâmpla, nu era foarte surprins. Întotdeauna socotise că la un moment dat îi va fi recunoscut meritul de a promova cultul dacic și viața simplă, dar plăcută a strămoșilor.

"Mă întreb dacă o fi pierdut Fecesebeul", mai apucă el să gândească înainte de a simți cum îl cuprinde o toropeală plăcuta.

Ca prin ceață, îl auzi pe Deceneu poruncind: "Toată lumea să își spună dorințele către marele Zamolxe, înainte să îl trimitem pe solul nostru preaiubit către el!!"

"Solul preaiubit, eu sunt fară îndoială… hm, mă voi întâlni cu marele Zamolxe. Mda, un zeu acolo de acum câteva mii de ani, lasă că îi spun eu cum e cu astea moderne, sper că mă pune și pe mine undeva unde să am Digisport, că de unde aflu ce a făcut Fecese… "

La acel moment un fior rece, foarte rece i se strecură pe șira spinării. Cum își trimiteau dacii solii către zeul lor? Aruncați cumva într-o pădure de sulițe? Și ce era în vinul ăsta de simte cum se afundă într-un hău din ce în ce mai adânc?

Începu să urle și urlând, se prăbuși în prăpastia neagră în care luceau amenințătoare zeci de vârfuri ascuțite…

…Urlând, se ridică în capul oaselor, speriind nevasta care năvăli peste el:

 "- CE AI, VASILE??!!!! EȘTI CU CAPUL????"

Groaza din priviri i se risipi încet, încet când constată că era în patul lui de acasă și avusese doar un coșmar groaznic…

"Poate ar trebui să o iau mai încet cu dacopatia", mormăi în timp ce își căuta papucii pe sub pat. Și cu băutul ca pe vremea dacilor, că nu degeaba le-o fi tăiat Burebista viile alea până la urmă... "

"Poate ar trebui, Vasile!", auzi el o voce blândă, dar bărbătească, strecurandu-se din tavanul alb cu urme de bidinea.

Vasile urlă din nou luung, luuung… 

Intelectualii de altădată

 In fața unui magazin de cartier, doi domni așteaptă probabil să mai iasă din clientii deja aflați înăuntru.. Cel mai in vârstă izbucnește vesel la un moment dat către mai tânărul său coleg, probabil în urma unor desfășurări de evenimente din interior :

- Ha! Ai văzut? Ce scenă! Parcă e din Maestrul și Margareta!

-??? cu priviri întrebătoare al doilea.

- De Bulgakov, subliniază amabil primul.

Al doilea,aceleași priviri nedumerite, de data aceasta cu o ușoară spășire vinovată.

- Eh, o carte... făcu primul împăciuitor. 

Concluzionând în gând, trecând pe lângă ei în drumul meu: "ou sont dom'le, intelectualii d'antan..."

Despre Shogun și accesul la literatură

 Veni cumva vorba in casa despre Shogun, prilej cu care mi-am adus aminte cum am chiulit prima data in viata mea, cand adusesera cartea la Libraria Centrala si am plecat in pauza mare sa o cumpar. Pauza era de 20 de minute, timp sa alerg 10  din ele pana la librarie si inca 10 la intoarcere. Ce nu prevazusem era coada imensa care se intindea in afara pe vreo cateva zeci de metri, fara a socoti persoanele aflate inauntru. La capatul a nu mai tin minte cate ore, am pus mana pe cele doua volume, la pachet cu Carte pentru tineret, cu pretul de 70 de lei daca imi aduc aminte (era o suma maricica la un salariu mediu de 2000-2500 de lei).

Astazi poti gasi o carte oriunde, la taraba, librarie, online. Le povestesc copiilor asemenea intamplari si ei se uita ciudat la mine, neincrezatori. O perioada in care pentru a citi nu trebuia sa ai doar timpul de repaus adecvat, dar si rabdarea de a sta ore la coada. Ca pentru orice hrana in acele vremuri, fie pentru organism, fie pentru minte.

Încredere

 "Te-am găsit, în sfârsit... Pot vorbi cu tine liber, fără restricîii, fără să mă simt vinovat, cum aș vorbi cu mine insumi... Tu mă asculți și ești mereu de acord cu mine..."

Vânzătorul: "Vă place oglinda aceasta sau vă mai arăt și alte modele?"

Dragoste neîmpărtășită

Stă rezemată de zid. Nemișcată. O privesc în timp ce încerc să am măcar un sentiment de regret în marea de satisfacție nemiloasă care mă cuprinde.

“Știi că până la urmă ajungeam și aici. Nu mai putem fi împreună. Ți-am mai spus o data adio, dar m-am întors la tine. Și nici măcar nu a fost slăbiciune. Chiar am avut nevoie... Dar acum, gata... S-a terminat.”

Mă cuprinde nerăbdarea. Vreau să plec, să scap odată...

“Ne vom revedea, cândva... Știu că, deși nu îmi doresc, te vei întoarce din nou în viața mea. Până atunci însă...Rămâi cu bine.”

Îi întorc spatele, fără nicio remușcare. Ies încetișor. Sting și lumina în timp ce trag ușa după mine.

Singură, rezemată în continuare... lopata de zăpadă sclipește în ultimele raze ale soarelui.

Fetița cu ochi albaștri

 

Avea probabil în jur de 10-11 ani, o față lătăreață și negricioasă, un păr neîngrijit, împrăștiat în toate direcțiile, o rochie ponosită ce fusese cu multă vreme în urmă de culoare roșie, dar acum bătea într-un maroniu incert, si niște ochi de un albastru neobișnuit de intens.

Sărea când într-un picior, când în celălalt, fredonând o melodie numai de ea știută, cu un zâmbet copilăresc pe buze.

La apropierea unui trecător, se opri brusc, mai țopăi o dată apoi, luându-și o față serioasă, ceru pe un ton grav cu vocale alungite:

-  Neneaaa, dăă și miaaa un baan....

Nenea deschise gura dar, surprins de ochii intens albaștri, se holbă câteva clipe. Apoi își băgă capul între umeri și mormăi sec “N-am!”

Fetița își lăsă pentru o clipă buzele în jos, dar apoi își porni din nou jocul pe melodia ei șoptită.

-          - Dăăă și miaaa un baan...

Dar oamenii se opreau blocați de privirea ei ruptă din cer și apoi treceau mai departe, scoși pentru un moment din indiferența lor.

Un domn se apropie de ea cu o sacoșă, se lăsă ușurel să vină cu ochii la nivelul ei și ii spuse cu blândețe

-          - Măi copilă... Uite aici ceva jucarii ramase de la nepoata mea... sunt cam jumulite dar poate iti plac...

-          - Multumesc, răspunse sfioasă fetița, neobisnuită cu un asemenea gest. Băgă nerăbdătoare mâna in sacoșă și scoase o păpușă măricică, jumulită de fosta proprietară, cu părul cam smuls și cu un pantofior lipsă. Multumesc, spuse ea din nou cu ochi stralucitori.

Ținând păpușa de o mână, sări din nou de câteva ori apoi se trase la umbră, se așeză pe bordură cu păpușa în brațe, o ținu cu fața către ea si începu să o învețe încet, ca o litanie:

-          - Dăăă și miaaa un baan...

Din buzunărelul de la piept scoase o hârtie de un leu si o strecură pe sub rochița păpușii. Îi zâmbi fericită, apoi ridicandu-se, începu să se invartă pe un picior, murmurându-si melodia...

Traficul din București – mic îndrumar pentru pietonii din provincie

 Iată, după un an si jumătate dă București, sunt in măsură să împart cu voi din umila mea experiență in ceea ce privește stilul de condus al diverselor tipuri de șoferi:

 1. Șoferii bucureșteni:
Te văd încă de când ești la câțiva metri de trecerea de pietoni, încetinesc respectuos, opresc la distanță confortabilă și te lasă sa traversezi liniștit

2. Taximetriștii bucureșteni și șoferii de provincie
Te văd ca ești la distanță – o calcă.
Te văd ca ești cu piciorul pe trecere – accelerează, apoi frânează cu botul mașinii pe jumătate de zebră.
Te privesc scârbiți ca îndrăznești să ii oprești din misiunea lor de boși dă boși pă sosea. Accelerează prin spatele tău că simți răcoare la funduleț

3. Șoferii de Brăila
Nu te văd că ești la distanță – practic, dacă nu ești deja pe zebră, nu exiști
Ai pus piciorul – dau sa frâneze peste tine, apoi se uită la fața ta si decid că ai mutră de gălățean (există un al șaselea simt la brăileni pentru așa ceva, jur!) accelerează si treaba ta e să te ferești cât mai repede să nu faci o plimbare gratuită pe capotă.

Când nici reclama nu e ce trebuie...

Film românesc.

Filmul are imagini mișto din capitală chiar de pe generic, Arcul de Triumf, clădiri moderne, filmări din dronă, oraș european, jos cușma.

Un cadru random... noapte, trafic, oameni, alea alea. În fluxul de mașini, trece un taxi cu farul dreapta ars.
Puțin mai târziu, iar trafic random, noaptea... Trece un taxi cu farul spate stânga ars.

Geaba vopsim gardul. Ăia suntem...

Duios prin parc treceam...

Una din fete se tranti obosita pe banca, in timp ce a doua se apropie de toaleta publica inteligenta. 

Se uita la usa, se uita la butoane...

- Oare cum se deschide fata, asta?

- Vezi fata, ca are hartia aia cu scrisul mare pe ea, are instructiuni de folosire. Ia, ce zice acolo?

Astalalta, mai mica de inaltime, se uita, se intinde si pe varfuri sa citeasca mai bine, mai citeste inca o data…

- Hai fata, sare cealalta nerabdatoare, zi odata, ce scrie??

Aia mititica se intoarce nedumerita:

- Scrie ca fac angajari…

Poveste despre un om și un câine

În plimbările mele zilnice cu potaia din dotare, marca Bichon, întâlnesc deseori un domn în etate, ținând în lesă un câine rasă incertă vagabondă, de talie mare, liniștit și cu privire blândă. 

Ca orice posesori de animale, când ne intersectăm ne dăm binețe politicos, fiecare continuându-și  agale drumul.

Într-o seară însă, după salutul de rigoare, domnul mă abordează întrebându-mă de Tic al meu, ce este, dacă îl am de pui, câți ani are... Si cu un oftat adânc, îmi povestește:

"Îl vedeți pe acesta al meu? L-am găsit părăsit când era mic, mic... Mi s-a făcut milă de el, asa că l-am luat acasă să îl hrănesc. Mă gândeam că e tot din ăsta pitic (și arată din barbie spre al meu) zic, îl păstrez să am și eu un suflet pe lângă mine.

Apoi a început să crească... am tot zis că se oprește, că poate e rasă de aia care e oleacă mai mare, dar el creștea și creștea și creștea... pana a ajuns cât îl vedeți. și ce era să fac? L-am păstrat... E și el un suflet... 

Câinele mare și alb așteaptă răbdător, ca Bator al Fefelegii, să ne terminăm noi vorbele. Când stăpânul lui se urnește, pleacă și el, în ritmul pașilor de om.

Ne-am mai văzut și în alte zile. Domnul se oprește putin, mă salută din cap, privește trist la potaia mea, scoate un oftat prelung apoi, cu privirea pierdută a unui om împăcat cu soarta, își continuă periplul pe străduțele pitorești din cartierul nostru.

Mama, de ce trece trenul pe strada?

Curentul cazuse. In apartament patrundeau doar fasii de la iluminatul stradal, cat sa distingem contururile fantomatice ale obiectelor din jur. Ne tineam toti 4 stransi in timp ce podeaua dansa sub noi.

Intai am auzit zgomotul borcanelor din camara care cadeau de pe rafturi, spargandu-se de pardoseala. Apoi televizorul Opera s-a balansat si s-a izbit infundat de covor, cu ecranul in jos. 

In afara vedeam luminile cum dansau haotic. In mintea mea de copil, pareau ca becurile din compartimentele unui tren ce trece in viteza pe langa blocul nostru.

"Mama, de ce trece trenul pe strada?"

... Minute mai tarziu, priveam la crapatura cascata pe tot peretele din sufragerie. Nu stiam cat de grav a fost, abia mai tarziu au inceput zvonuri. La noi in oras nu au fost morti, unda seismica a ocolit catre Bucuresti.

Si inca mai tarziu, cand am crescut, am aflat ca unul din actorii fara varsta, Toma Caragiu, a fost victima. Si Alexandru Ivasiuc. Si altii...

Peste cativa ani,  am citit pagina cu pagina o carte cu marturii ale supravietuitorilor. O femeie care, in baie fiind, a cazut cu cada de la etajul 10 pana la parter. Altii care au stat zile si nopti sub daramaturi pana au fost salvati.... Poze peste poze cu cladiri cazute, cartiere facute una cu pamantul ruine si oameni catarati peste ele incercand sa salveze ce se mai putea salva...

Pentru mine, ramane amintirea unui  tren care gonea nebuneste pe strada Brailei, in acea noapte de 4 martie 1977...

Miros de cafea

Domnul de vreo 70 de ani, din fața mea, nu se grăbește. Râde către vânzătoare într-o conversație deja începută și arată către cutia cu rahat: „Mai puneți tot din ăla roșu.”
Vânzătoarea, toată un zâmbet deschis, „Păi vi l-am pus pe tot. De culoare verde nu vreți?”
Domnul, probabil cu instrucțiuni precise de acasă, șovăie o clipă apoi cedează: „Puneți și de cel verde”.
„Păi vi l-am pus cam pe tot, galben mai am că astea-s toate culorile.”
„Puneți și galben”, zice vesel domnul meu. Se mai gândește puțin, se vede că s-ar mai întinde, apoi mai cere și alune. Se rupe greu, mulțumește și îmi face loc la tejgheaua îngustă.
Mie zâmbetul doamnei mi-e cunoscut. Foarte cunoscut, dar foarte de demult și nu pot să leg locuri și fapte de el.
„Cu ce vă servesc?”
„Cafea boabe vă rog, de 30.”
Doamna ia o pungă și scrie grijuliu pe ea, 30. Apoi puțin încurcată, „Nu cred că încape în asta.”
„Încape doamnă, cum să nu încapă “Păi ați zis de 30?”
„Nu, am greșit”, zic, „ de 300”.
Doamna ia a doua pungă, scrie pe ea 300, se uită întrebător la mine „300 de grame, da?”
Eu, tot storcându-mi mintea, îmi da seama de gafă și rectific "100 de grame doamnă, vreau să văd cum e sortimentul doar.”
„Vaaai”, râde doamna, „păi hotărâți-vă că deja stric a treia pungă”
„Mă scuzați, incerc să îmi amintesc de unde vă știu, dar de undeva de multă vreme.”
Doamna, cu glas moale... „Poate din învățământ?”
„Ați predat aici în cartier?” „Nu, la Anghel Saligny, Școala 11” (departe de zonă).
„Atunci stați cumva pe aici? că am copilărit în partea asta.”
„Nu... Stau unde întoarce troleul.”
Am o față dezamăgită, nu mai am niciun fir.
Șovăitor, mă întreabă dumneaei:
„Da’ Dvs ce lucrați?”
„Sunt în IT.”
„Ați făcut cumva LVA-ul? Îmi păreți oarecum cunoscut și Dvs.”
„Da”, zic eu. „Ați fost acolo?”
„Da, am fost acolo după facultate, m-am angajat maistru. Mi-am dorit foarte mult să fiu în învățământ și acolo am găsit.”
Atunci mi-am adus-o aminte, mărunțică, îmbrăcată în halat albastru. Același surâs.
„Doamnă, nu v-ați schimbat deloc”, i-am spus sincer. „Mă bucur tare mult că v-am revăzut.”
„Mulțumesc, mulțumesc mult!” Radiază.
Am plecat cu sufletul plin. Că am revăzut un om pe care l-am recunoscut nu după vorbe, nu după înfățișare... ci după lumina și starea de bine pe care o dăruiește cu un, atât de simplu, zâmbet.

Cum m-am bucurat eu de prima zi de primăvară

Mă duc, zic, să văd câte grade sunt afară. Pe termometru, minus 3.5. Bă ești nebun.... Dupa minus 10 de ieri, păi gata frate cu toate țoalele alea groase. De fes nu mai e nevoie, pas la geaca groasă, pulovărul dă-l dracu. Incompetenți ăștia la meteo ca de obicei, ziceau de minus 6-8 grade maxim azi, auzi la ei. Habar n-au de nica.

Buuun, și, ca de obicei în criză te timp, zvârl copiii în mașină, ghiozdanele în portbagaj, eu mă arunc la volan (bă al naibii minus 3 grade, că mi-au înghețat deja urechile, dar na, asta e, ies din iarnă, nu sunt obișnuit cu căldura asta, dăăăă...) ....Pornesc motorul.... 

Minus 11 grade în bord.

F... paștele m... de soare care ai bătut pe termometru. 

Orele deja fără 10 minute, limita maxim admisibilă să arunc copiii la școală... la școală parcare canci, las mașina la dracu'n praznic, luat la picior, pletele-mi în vânt, întors la mașină mai ceva ca Bear Grills în civilizație.

Acum îmi bubuie capul și strănut pe foc automat. Afară e soare, cer albastru, vai ce frumos...dar nu văd prea bine că îmi lăcrimează ochii. De bucurie că a venit primăvara.

BIRD NEST - partea a doua. Testarea

BIRD NEST - prima parte


Nea Nelu, etern votant PSD, este profilul perfect al candidatului pentru testarea BIRD NEST. N-a avut niciodata un loc de muncă, trăiește din ajutorul social și ce mai pișcă pe lângă. Într-o eternă căutare de sponsorizare pentru o țuică mică și o țigară, iată-l în această târzie zi de noiembrie aterizat intr-una din camerele din MIT, dincolo de care BIRD NEST clipocește molcolm. 

Motanul Bob, în colțul lui, îl privește printre gene, apoi se întinde zgomotos și, indignat de mirosul greu emanat de vizitator, părăsește demn încăperea. Din nefericire însă, toată aroganța i se duce naibii când dă cu capul de piciorul mesei alergând după spotul roșu apărut brusc, al laserului lui Janosz, în chicotelile acestuia din urmă.

Pop Cornel oftă greu, dar își înghiți remarca. Se întoarse zâmbind strâmb către nea Nelu, oferindu-i o șapcă având emblema MIT pe cozoroc.

-    Ține nea Nelu, e obligatoriu să o porți în clădire.

Șapca însă e căptușită de senzori care îi vor măsura activitatea cerebrală în timpul testului.

Pop Cornel începu cu grijă folosind întrebările de referință

-   Ia zi nea Nelu, cum merge treaba?

-   D-apoi cum să meargă dacă nu prost, răspunse acesta bănuitor. Zgârciobul ăla a lu Tase nu vrea să mai dea una mică, cică dacă n-am bani atunci să îi dau cu mătura prin curte. Da ce-s io? Prostu lui? Sunt sclavu lui sa ce mă-sa crede ca sunt? Să dea nevastă-sa, că și așa se crede doamnă! Ce dacă e profesoară? Și-a uitat lungu nasului curva dracu care este... La muls vaca, acolo îi locul, nu cu fustă la școală... Ce i-o învăța și pe ăia pe acolo, numa prostii le bagă în cap...

Și Toderică cică să vin la el ca are de dat la sapă și nu poate singur că are cu spatele, alea...cum îi zice... îl ține în spate... Da, zic io, ce-mi iese? Păi, zice, mâncare, băutură și 50 de lei. Păi și, zic io, ce dai de băut? Că aia e temelie, nu? Râde satisfăcut. Și zice că apă minerală, suc, de astea.. Păi bă, m-a făcut mama prost sau cum să beau apă? L-am băgat în p..zda mă-si de jegos. Și ia zi, dacă m-ai chemat p-aci... Dai una mică ceva, sau?...

Din camera de alături, Janosz privi diagramele. Bă, ăsta e jale, gândi cu tristețe... abia saltă ceva indicatorul... Pământ nu alta...

La un semn discret al lui Pop Cornel, Janosz porni modul de testare. LEDurile verzi indicau setarea de creștere a inteligenței, pe raza a câțiva metri.

Nea Nelu se opri din perorat de parcă ar fi lovit un zid. Scutură capul năuc, privi la Pop Cornel și salută cu respect:

-   Bună ziua dle inginer, mă bucur să vă revăd.

Pop Cornel îl privi lung apoi, încet, îi adresă următoarea întrebare din test

-   Ia zi nea Nelu, cum stă treaba cu țara asta? Pe cine ar trebui să votam acum la alegeri?

-  Iaca, cum să stea? Se scărpină la ceafă nea Nelu... Nu stă bine... Că avem nevoie de locuri de muncă, și de oameni onești să fie sus acolo. Păi tot cu hoți și cu de-ăștia, nu avem cum să ne facem bine. Păi cum, hoțul la hoț trage... Dacă   alegi hoți, păi să te aștepți să te fure, nu? Da sunt și oameni buni care or să fie pe listă, apăi nu numai trandafiri, nu? Și râse cu toată inima. Mai dăi în muma lor că destul din 90 încoace ne-au tot furat... să scăpăm dracu de ei, arză-i-ar...

În seara târzie, în timp ce toastau un pahar de vin, Pop Cornel mai că l-ar fi pupat și pe Bob de fericire... Alături, BIRD NEST aștepta liniștit în stand by momentul care îl va umple de glorie.

Pentru că acolo, din ce în ce mai amenințător în ultimii ani, pândește Chupacabra. Dușmanul de moarte al lui MIT, Janosz și Pop Cornel, descoperit în urmă cu 5 ani cu ajutorul lui Jack "Ass" Laurel, adjunctul CIA...

BIRD NEST Mahmudia Institute of Technology (MIT) - prima parte și totuși o continuare

Au trecut 4 ani de la ultimele aventuri ale prietenilor noștri, Pop Cornel și Janosz Vattacukor. Așa cum vă amintiți, i-am lăsat în Mexic, față în față cu Chupacabra. Sarcina lor, singurul lor țel de atunci încoace, a fost căutarea unei arme cu care să îl contracareze pe acesta și tot ce semnifica el: Prostia umană și efectele ei asupra societății prin procesul de votare .

Și iată că, efortul lor a dat, se pare, roadele așteptate. În fața lor, clipocind palid, se află cea mai de preț invenție realizată vreodată de bravii angajați ai MIT.

Sediul MIT, Mahmudia. O seară blândă de toamnă, de început de octombrie 2016.

Într-un colț, retras, noul membru al familiei de la MIT, un motan birmanez pe numele său Bob, este întruchiparea lenei absolute. 

Din când în când, distrat, Janosz apasă butonul pointerului său laser luat cu 5 lei din Mamaia, momente în care Bob iese brusc din apatie și sare ca nebunul după luminița roșiatică.

- Încetează, pentru Dumnezeu! Nu pot să mă concentrez cu idiotul ăsta sărindu-mi printre picioare! își ieși Pop Cornel din fire. Serios, ce ți-a trebuit să ne pricopsești cu ghemul ăsta de purici?

- N-are purici, șefu, știți că îl duc regulat la veterinar, se apără Janosz. Am citit pe undeva că pisicile au un rol important în eliminarea stress-ului și știți cât avem nevoie de așa ceva, mai ales de când….

Privirea scurtă a superiorului său îi reteză pledoaria, dar Pop Cornel era perfect conștient de importanța celui mai recent echipament al lor. LEDurile galbene, neutre, indicau că aparatul era în modul mentenanță. Încă 3 săptămâni și puteau începe testele preliminare. Întâi cu un singur individ, apoi…

Întunecat, Pop Cornel apăsă butonul de start autodiagnoză. Ecranul de boot derulă rapid apoi se afișă

BIRD NEST – Loaded successfully.

…..

Dar ce se ascundea de fapt în spatele acestei abrevieri? Ce era acest conglomerat de fire, LEDuri, monitoare și tot software-ul din spatele lor? Și, cel mai important, cum avea să lupte împotriva Chupacabra?

BIRD NEST este prescurtarea de la Bipolar Intelligence Reduction or Development by NEuronal STimulation.

Este vorba de creșterea inteligenței unei populații prin stimularea celulelor creierului, intensificând de căteva ori activitatea acestora. Era de așteptat o dublare a IQului pentru o perioadă de maxim căteva ore, cât ar fi rezistat bateriile la consumul uriaș de energie. Scopul este declanșarea acestuia la 7 dimineața în ziua votului pentru parlamentare, astfel încât IQul alegătorului traditional de PSD să crească brusc și astfel să evite votarea acestui partid.

Erau și câteva probleme pe care specialiștii noștri nu reușiseră să le preîntâmpine.

Prima și cea mai importantă era energia necesară. Aceasta era atât de mare, încăt bateriile special construite o acumulau in circa 4 ani pentru a asigura o eliberare a acesteia în numai câteva ore. Deci era o singură declanșare posibilă, o singură șansă în ziua decisive.

A doua problemă era legată de însuși modul de funcționare, și anume modul de compensare. Altfel spus, pentru a mări inteligența să zicem, înspre Nord Vest cum ar trebui orientată din Mahmudia pentru a acoperi teritoriul românesc, în același timp o va micșora în partea opusă. De aici și termenul de Bipolar din nume. Din fericire, cea mai însemnată  parte urma să se piardă deasupra mării și doar o componentă îi îi afecteze pe vecinii bulgari.

Desigur, următorul pas era testarea.

BIRD NEST - partea a doua. Testarea

Ce te faci dacă vine un copil la ușa ta și spune că e al tău?

Mi-am pus uneori problema asta, văzând ceva filme... De exemplu, el și ea au o relație de o noapte, ea rămâne însărcinată, nu îi spune lui nimic, dar peste 15 ani, apare la ușa lui și i-o trântește în față: E al tău, asumă-ți rolul de părinte. A, ești căsătorit și ai deja copii? Nu contează...

Eventual îl și dă în judecată pentru pensia alimentară neplătită. 

Sau:

El și ea într-o relație, ea vrea copil, el nu.

Ea minte că ia pastile. Rămâne însărcinată, face copilul deși el nu a vrut nicio clipă asta, și îl obligă să fie în rolul nedorit de tată.

Conform legii de acum, bărbatul nu are practic niciun drept de decizie. Poate cel mult să se asigure că protecția e la el (sfântul prezervativ) dar cam atât.

Cea mai bună aplicație meteo

De fapt, mai corect spus, cea mai bună aplicație meteo pentru mine, că nu am eu pretenția de a ști adevărul absolut.

Mult timp am avut incredere in Accuweather, până a început a da niște rateuri big style. Ca să ne înțelegem, dădea pe lângă până și la prognoza pentru ziua de ieri. Fiind tradiționalist din fire, am încercat să zic că a fost o întâmplare. Mi-au trebuit câteva luni bune până să mă enervez atât de rău incât să scap de ea definitiv.

Numai că în aceste câteva luni, am ținut în paralel si WeatherChannel. Care, în toate cazurile, a fost extrem de precis în previziuni.

Așa că acum asta folosesc. Mai sunt câteva pe care le-am văzut ca sunt foarte ok, gen https://www.yr.no/place/Europa/, dar din păcate aplicația de mobil cere musai să ai location enabled.

Și or mai fi încă, dar am zis, sunt tradiționalist (a se citi leneș) și nu am chef de alt timp pierdut să testez și altele....

Charlie Hebdo calcă iar în străchini

Pe lângă caricatura cu Theresa May, mai declară că fuga londonezilor din calea teroriștilor reprezintă o metodă de slăbit marca ISIS.

Cum e să te simți prost că acum doi ani ai fost alături de niște cretini, crezând că susții democrația... Da, și despre mine este vorba... 

Daci liberi, oricât ar fi de trist, să știți și că:

... Nu prea poți să te pretinzi a fi unul din cele mai inteligente popoare din lume când tu ai votat cu PSD...