luni, 4 iulie 2016

Nu mai beli, bă, ochii...

Mă tot încearcă de câteva zile o amorțeală în mâna stângă.  Nu e deranjantă dar totuși, o simt acolo.
Așa că zic, ia să dăm noi un preacinstit google să vedem ce farmece mai zic babele că trebuie făcute.
Hehe, ce vesel dau eu căutare, până încep să apară rezultatele. Deci fiți atenți aciia:

Traumatisme
Tromboză venoasă profundă
Boala arterială periferică
Boala Buerger (Ha?????) adecă “inflamaţia acută şi formarea de cheaguri la nivelul arterelor şi venelor”
Vasculită (inflamaţie a peretelui vaselor sangvine);
Fracturile osoase;
Osteoporoza;
Discopatie degenerativă;
Hernia de disc;
Compresia sau presiunea asupra unui nerv

...și mă opresc aici, că în general, cam asta am văzut pe mai multe site-uri.

Deja îmi miroase a iarbă proaspătă cu codrul aproape, în timp ce îmi frec involuntar podul palmei.
... în timp ce îmi frec involuntar podul palmei?... care nu s-a ridicat de pe mouse de câteva zile, 8-9-10 ore pe zi?  Adică am ținut mâna turtită pe masă și deci... și prin urmare...

Băăăăăăă!!!! Nica nu știți băăăăăă!!  Auzi, tromboză...

Pe de altă parte... WTF!!!! Boule! Lasă dreaq calculatorul ăla, că belești ochii în el toată ziua, și după aia îi mai belești și noaptea să vezi cum mori de boala Burger (Buerger, hai fie...)

În fine... cum era vorba aia, deci dacă nu apar pe facebook 2 zile....