marți, 22 februarie 2011

Epilog

Ce s-a ales de protagonisti?

Vasu lucreaza la Siemens UK, dupa ce a fost la Siemens Canada pentru citiva ani.
Bodo e manager la una din cele mai cunoscute firme de IT din tara.
Catalina si Luli sint in State unde au lucrat la IBM. Luli are acum propriul business.

Iar eu multumesc pentru privilegiul de a avea asemenea amintiri...

Viata e frumoasa. Pastram ce e viu si ce ne face placere.
Ei imi vor fi, prin intermediul acestor flashuri din trecut, mereu aproape.

Ep.3

Ne agatam unul dupa altul de bara ultimului vagon si ne saltam inauntru. Mergem mai spre mijlocul trenului si, cind ne gasim, in sfirsit locul, ii intreb:
-Ce ati facut de era sa pierdem trenul??
-Nu a venit nici un 35 si nici un 102 cit am stat in statie. Pina la urma, a trebuit sa luam un taxi, ne-a costat 70 de lei, raspunse Bodo rizind.
-70 de lei? ...Nu imi venea sa imi cred urechilor auzind asa suma...
-Eu nu am vrut, dar Bodo a zis ca plateste el, numai sa prindem trenul, mormai Vasu.
-Lasa mai, sintem in tren? Mergem la mare? Nu mai conteaza! incheie Bodo optimist.

Drumul pina la Constanta fu fara evenimente... Prietenul studentilor nici macar nu si-a facut aparitia. Asa ca iata-ne debarcati in gara.
Bun... Si acum?
- Sa vedem marea, propuse Vasu.
Ne-am dus pe mal, ne-a intrat nisip in pantofi, am alergat, am tras in piept aerul sarat...
...Si in curind s-a intunecat si am inceput sa ne gindim la un loc de dormit. In trecere dupa un sandvis, un suc, mai intrasem si pe la o receptie-doua sa intrebam de curiozitate cit ar fi o camera. 300 de lei. Ha??.... De unde tata?!
Ne-am intors in gara si ne-am lungit fiecare pe cite o banca afara... Brrrr.... Friiig, friiiig... In mineca scurta cum eram, tremuram toti ca varga. Am unit doua banci, fata in fata si ne-am pus toti trei unul linga altul. Dupa citeva atipeli si treziri chinuitoare, ne-am dat seama ca nici asa nu merge.

In mintile noastre obosite a sclipit ideea: sa ducem bancile in cladirea garii si sa dormim acolo. Sub privirile uimite ale celor citeva persoane aflate in gara la acea ora tirzie, le-am tirit intr-un colt mai ferit si, in sfirsit, la caldura, am adormit bustean.
...Dupa ceea ce mi s-a parut a fi numai citeva clipe, ma trezeste o scuturatura de umar... Cu greu intredeschid ochii si ii vad pe Vasu si Bodo in picioare, cu niste figuri grave.
Vasu se mai apleca odata, ma scutura si sopti...
-Scoala-te.... E politia...
Intorc putin capul si ii vad si eu in sfirsit pe cei doi politisti care ne priveau sever.
- Sa spui ca esti student, mai apuca Vasu sa imi sufle in ureche.
Ma ridic.
- Actele Dvs. va rog!
Scoatem toti trei carnetele de student. Politistii le verifica si atitudinea lor devine sensibil mai ingaduitoare.
- Ce e cu voi aici?
- Stiti... incepu Vasu. Am venit la mare de 1 mai si am ramas si azi. Avem tren la 5 dimineata si ne-am gindit ca nu are rost sa mai dam bani la hotel. Ne era frig si am tras bancile inauntru.
Privirile politistilor, impreuna cu a mea si a lui Bodo, se intoarsera spre tabela cu mersul trenurilor. Intr-adevar, la 5 dimineata pleca un personal spre capitala. Vasu asta era o figura, nu gluma. Ce prezenta de spirit!
-Bine baieti... dar scoateti bancile afara, ca acum cladirea garii se inchide pentru curatenie.
-Sigur, imediat! rasuflaram usurati .
Le-a tras afara si in urma noastra, femeia de serviciu incuie usile si se apuca de spalat.

-Da... Si acum? ramase intrebarea in aer.
Ne-am indreptat spre unul din blocurile din apropiere, am urcat pina la etajul 10 (ultimul) ca sa nu ne deranjeze eventuali locatari. ne-am asezat pe scari si uite-asa am dormit pina la pe la 6 si ceva dimineata.
-Sa mergem pe malul marii sa prindem ultravioletele, se trezi Bodo. Nu sint decit de la 5 la 7!
Peste vreo 20 de minute, stateam catarati pe dig, cit mai aproape de apa si absorbeam ultravioletele lui Bodo prin toti porii.
Cum foamea ne cam inghiontea la stomac, ne-am intors la un magazin, am cumparat salam pe care ni l-a feliat vinzatoarea si apoi ne-am asezat pe o banca sa mincam, in timp ce priveam trecatorii grabiti catre serviciu.
Hoinareala prin oras trebuia sa se incheie in gara la ora patru cind aveam accelerat spre Bucuresti, dar Vasu, care se despartise de noi sa caute ceva pentru prietena lui, nu a aparut decit la vreo 10 minute dupa plecarea trenului.

Si uite asa, spre seara, rupti de oboseala, ne urcam si noi in sfirsit in tren. Am adormit somn greu, din care ne-a trezit doar forfota calatorilor grabiti sa coboare. De zapacit ce eram, nici nu mi-am mai dat seama in ce gara sint si am crezut ca am ajuns la Galati. In timp ce priveam buimacit pe fereastra, incercind sa imi dau seama de ce nu seamana cladirile, incep sa imi revin incet-incet.

Ne despartim pe peron, cu ochii cirpiti, Bodo si Vasu catre statia de tramvai si eu luind-o agale spre Regie.

Ep.2

Trase adinc aer in piept, apoi, mai calm, spuse:
-Asteptati-ma in capatul vagonului, discutam acolo.

Am luat-o spre capat si ne-am oprit. Ne uitam la ceas: mai erau 15 minute pina ca trenul sa ajunga in Faurei.
[Fac o paranteza aici ca sa mentionez ca noi nu faceam blatul ca ceilalti studenti, adica dind bani la nas. Noi practicam o inventie numita “blatul negru”, si anume fentatul nasilor coborind in gari si urcind apoi in spatele lor. Pentru asta era nevoie sa stim cu precizie minutul in care trenul ajungea in fiecare gara, sa avem puncte de reper pe traseu care sa ne spuna exact cit mai este pina opreste trenul si altele de-astea. De exemplu, pentru Buzau aveam ca reper depozitul de cereale actualmente al Boromir, de la care stiam ca mai avem fix 3 minute pina in gara.]
Revenind: Ne hotarim deci sa o luam prin tren din vagon in vagon, astfel incit sa ajungem in Faurei pina sa vina nasul. Partea proasta e ca nasul era cu ochiul pe noi, si cind a vazut ca disparuseram, a lasat balta controlul si a luat-o pe urmele noastre.
Si uite-asa, am inceput sa fugim prin vagoane pina am ajuns la locomotiva. In pana de idei, ne-am ascuns in wc si am incuiat usa. Peste citeva secunde, aceasta se zgiltii sub bataile urmaritorului nostru.

-Deschideti odata!
-Ocupat, striga Vasu, de parca ar fi avut vreo importanta.
Nasul baga cheia patrata, descuie, dar noi ne proptiseram cu umerii si cu picioarele in usa.
Vazind ca incepe sa bata cu amindoi pumnii, ne-am facut semn din ochi si am decis sa renuntam.

Nasul, din rosu ce era inainte, acum era asortat de-a binelea la sapca.
-100 de lei de fiecare sau va dati jos la Faurei, zise si ne intoarse spatele.
Biletul era la vremea aia 150 de lei, deci oricum ieseam cit de cit in cistig. Dar ne era ciuda sa dam atita gramada de bani, stiind ce gaura inseamna in buzunar.
-Eu zic sa coborim la Faurei, dar nu mai mergem la Bucuresti. Hai sa plecam la mare! mai trinti Vasu una.
[Trebuie sa spun ca nivelul de inconstienta sau de libertate sau pur si simplu nevoia de putina aventura ne facea sa nu stam mult pe ginduri la propuneri de acest gen. Nu ne interesa absolut deloc ce vom face odata ajunsi la destinatie, asta urma sa fie o problema de rezolvat la acel moment. Voi mai descrie 2-3 situatii de acest gen, dar acum vreau doar sa subliniez un mod de a gindi (sau mai degraba de a NU gindi) pe care il aveam atunci].

Zis si facut. Ne-am dat jos din tren si ne-am apropiat de panoul cu orarul sa vedem cind avem legatura spre litoral.
Jale! Primul tren era abia pe la 4 jumatate dupa amiaza, un personal. Si nu era nici 8 dimineata inca…
Ne-am asezat in fund pe peron sa cugetam. Pina la urma, ne-am hotarit sa luam un personal de Buzau ce pleca in citeva minute, de acolo sa prindem o legatura de Bucuresti, iar din capitala trebuia sa gasim ceva mai acatarii spre Constanta.
-Nu mai fugim prin tren, ma lasati pe mine sa vorbesc cu nasul. Il iau la sentiment! zise Vasu
Ne-am asezat intr-un compartiment gol, eu cu Bodo pe o canapea si Vasu in fata noastra.

“Sintem studenti saraci, nu avem bani si mergem la Bucuresti”.Adevarul spus cu sinceritate si fetele noastre nevinovate l-au inmuiat pe nas. Zimbind, “Pisicherilor ce sinteti…! Dar la Buzau sa coboriti, ca ma schimba si cel care vine e al dracu’”, ne lasa in pace.

Din Buzau am prins rapidul Iasi-Bucuresti, burdusit de studenti si pe la 1 dupa amaiaza, cu 2 ore intirziere fata de acceleratul nostru, iata-ne ajunsi.
Trenul de Constanta era in mai putin de o ora, asa ca eu ma reped spre iesirea Basarabi catre Regie iar cei doi se duc la 35 (tramvaiul) spre Leu (caminul celor din Electronica).

In camera, sub privirile uimite ale lui Dragos, colegul meu, imi arunc in geanta un prosop, periuta si pasta de dinti, dau peste umar un “Plec la mare!” si navalesc inapoi spre gara.

Cu 5 minute inainte de plecare, nici urma de Bodo si Vasu. Se fac 4, se fac 3, se fac 2… Am emotii, sint dezamagit ca aventura noastra a cazut din fasa cind, chiar la momentul punerii in miscare a garniturii, cei doi apar in fuga nebuna strigind “ Urca! Urca!”

Ep.1

Cind vocea impersonala anunta acceleratul de Bucuresti, m-am desprins de zidul garii din Barbosi pe care il sprijineam si am inceput sa merg fara graba spre capatul peronului. Stiam cam pe unde se va opri vagonul 7 si, pe masura ce se derulau unul dupa altul, le numaram in timp ce ma uitam sa ii vad la un geam pe Bodo si Vasu.

I-am zarit, dar nu la 7, ci la 8, si nu singuri. Alaturi de ei fluturau vesele din miini 2 foste colege, Catalina si Luli. Fetele aveau bilet, bineinteles. La primul compartiment din vagon.

- Fii atent ce idee ne-a venit, ma intimpina Vasu. Nasul a trecut deja pe aici, asa ca nu il mai fentam, ci cind trece din nou, ne asezam in compartiment si fetele stau pe hol. Daca le intreaba de bilet, ele au.
- Pai si daca vede compartimentul plin si inca trei persoane pe hol, nu isi da seama? intreb, ca de… mi se pare la mintea cocosului…
- Nu intreaba ma, stai linistit zimbeste Vasu sigur pe el.
Ce sa zic… Daca asta e planul, atunci asta e…

Vorbim cu fetele, ne mai aducem aminte de una alta, cind iata se aude clantanind in apropiere clestele nasului. Intru cu Vasu in compartiment, Bodo se ofera sa fie el cel care sta pe hol cu fetele, zimbind cuceritor catre Luli.
Nasul trase usa…
- S-au vazut aici la toata lumea?
- S-au vazut, confirmam noi cu seninatate.
Da sa treaca, dar ceva la Bodo il face sa se razgindeasca.
-La dumneavoastra s-au vazut?
-Da, zice si Luli
-Mai aratati-mi o data, cere nasul.
Se uita, vede ca locul e in compartiment, dar compartimentul e plin pe toate cele 8 locuri. Iluminat, trage usa din nou si striga:
-Biletele la control va rog!
Eu si Vasu ne ridicam instant si ne strecuram pe hol la parlamentat.
Nasul, blond cu ochi albastri, rosu in obraji si mirosind usor a bautura, isi dadu sapca pe ceafa si se rasti:
- Bai! Daca sinteti studenti, credeti ca ma luati de trefla???

Prolog

Voi transfera aici citeva texte postate in alta parte... amintiri din studentie, una-alta.
Pentru inceput, cele referitoare la mersul cu nasu' :)

Cine a facut scoala la distanta de casa, mai ales pe la inceputul anilor '90, poate isi aminteste de trenurile burdusite de studenti la vagonul 7...
De ce la vagonul 7? Pentru ca era exact la jumatatea garniturii, iar nasii care veneau, unul dinspre primul vagon si celalalt dinspre ultimul, isi finalizau aici tura de control.

Citeva precizari: La acea vreme, un student platea aceeasi valoare la bilet ca toata lumea, fara reducere, iar pretul unui tichet era masa completa la cantina pe o saptamina. Era perioada inflatiei galopante din '90, cind toate preturile cresteau ametitor.
Mai ales in primele saptamini ale anului trebuia sa faci citeva drumuri ca sa-ti poti aduce de acasa toate de trebuinta pentru un an de zile, asa ca platitul biletului nu era dificil la citi bani aveam in buzunar... ci imposibil.

Abia peste vreo 3 ani s-a gindit onor conducerea tarii ca studentii ar trebui sa beneficieze de reduceri.
Din momentul introducerii abonamentelor, nici unul dintre protagonistii episoadelor urmatoare nu a mai mers neregulamentar.
Si acum, primul episod.

Ce e prea mult strica

In afara de sex, bineinteles :).
Punct.

luni, 21 februarie 2011

Si-asa-mi vine...

...citeodata , o inspiratie de aia de nu stii daca e buna sau proasta pina nu se intimpla.
Azi zic sa ma duc pina la ai mei, in celalalt capat de oras, dar nu cu masina. Si nici cu duba ca nu mi-a placut niciodata.
Nu, sa ma duc cu autobuzul. Mijlocul de transport in comun... prietenul nostru, al cetatenilor.

Asa ca entuziast imi cumpar bilete. Patru. Convins ca acusi vine si autobuzul.
Stau ce stau, dupa aia mai stau putin si inca ceva peste. Cam un sfert de ora.
Nu-i problema, nu ma grabesc.

Cind apare, burdusit pina in gura, deja ridic o sprinceana.
Hmmm, proasta inspiratie am avut deci...

Ma rog, nu conteaza. Urc la mijloc si ia uite... dau de cumnata lui Gabi.
Super fain! Iaca ocazie de a-mi intari sistemul imunitar imi zice... Ii dau dreptate.
Coboara in Tiglina, dar imediat ma abordeaza baiatul de linga... Nu ne cunoastem cumva mai demult? Aaaaa... Cristi! Am fost in Apuseni acu vreo niste ani, el adus de alt prieten. Mai frate, odata ma sui si eu in autobuz si ia uite ce mai socializez.
Hmmm, buna inspiratie am avut deci...
Ajung la ai mei, imi iau fata si hai sa ies din nou la transportul in comun.
Cum, nu trece pe aici? Numai dube? Mda. Asta e, nu ma car acum 10 minute pe jos pina la Neacsu cu ghiozdane si genti dupa mine. Si-apoi pina-n Centru drumu-i drept.
Urcam, ma asez tacticos, si vad ca face la dreapta spre Billa. Parca stiam eu ca sint incilcite traseele astea, dar in fine...

Nu-i problema, nu ma grabesc.

Ca pe timpuri, sta pina il uita gaia in fiecare statie si se mosmondeste pe drum de zici ca e personalul de Braila in ziua cind se repara sinele.
Sint linistit, nu ma grabesc.

Ajunge in Tiglina.
Mormaie ceva prin geamul inchis cu un coleg dubar asezat in paralel cu el. Pina la urma, lasa geamul:" Ce faci mosule?" Striga vesel celalalt. Tot pina la 11 noaptea stai? Ha? Nu mai lasi nimic si la altii? Hai noroc!" " Ei stau, stau" raspunde mosul ridicind geamul, "-te-n gura de mirlan coclit"

Face la dreapta spre Francezi.

Nu-i problema. Nu ma grabesc.

duminică, 13 februarie 2011

joi, 10 februarie 2011

Ce fac eu acum



Cascaval, salam, piine prajita, piper pe deasupra...
Si un Cabernet Sauvignon...

Yamiiii :))

miercuri, 9 februarie 2011

Movie: Cardiofitness

Un film italian dragut, sensibil, despre o tinara de 27 de ani care se indragosteste de un baiat de 15.
Actrita principala seamana uimitor cu Mira Sorvino iar una dintre amicele ei din film aduce cu Catherine Zeta Jones :)

Filmul este zilele astea pe HBO Comedy...
Merita vazut zic eu...

User Review on IMDB este relevant :)
http://www.imdb.com/title/tt0791225/

Trailer aici:

Filip

Filip e un tinar din Macedonia.
Locul de nastere al Maicii Tereza (putini stiu ca e originara din Skopje, din mama albaneza si tata vlah -minoritatea romana).
Am vorbit mult impreuna despre tarile noastre, despre asemanarile, deosebirile dintre ele si dintre popoarele noastre.
Care deosebiri? Putine ca mod de a gindi, de a fi. Multe cauzate de trecutul recent si zbuciumat al fostei Iugoslavii.
Filip arata exact ca un roman. Pe strada, n-ai face nici o diferenta. Si totusi, istoria din spatele lui nu este comuna multora dintre noi.
In 2001, Macedonia a fost sfisiata de razboi civil. In urma episodului Kosovo, 500.000 de refugiati albanezi au fost primiti frateste aici, ridicindu-si corturi la granita si beneficiind de servicii de asistenta medicala si hrana. Numai 100.000 s-au reintors. Restul au ramas si au pretins drepturi asupra teritoriului macedonean ocupat. A urmat razboiul, terminat prin interventia americana si negocieri fortate.
Ceea ce a fost odata o zona economica infloritoare a fost distrus. Biserici bombardate, manastiri inconjurate, oamenii dinauntru legati de stilpi si aruncati in aer impreuna cu zidurile. Trecatori prinsi cu forta si "tatuati" in carne vie cu simboluri nationaliste albaneze. Un autobuz cu 23 de muncitori oprit de albanezi, fara a se ma sti vreodata de soarta acelor oameni.
O bucata de istorie despre care noi nu stim nimic, sau mult prea putin. Atrocitati comise la citeva sute de kilometri de granita noastra.
Filip si-a petrecut ultimii 7 ani in State, dupa 4 ani la colegiul american din Bulgaria. A fost cistigatorul pe tara al unei burse Soros ce i-a permis studiul in cea mai avansata tara din punct de vedere al democratiei.
Nu a putut ramine acolo pentru ca, fiind macedonean, e considerat o persoana cu risc. Pentru ca provine dintr-o zona instabila.
E o persoana extrem de deschisa la minte, pentru care un om este ceea ce reprezinta ca fiinta umana si nu ca nationalitate. Pentru el, albanez, sirb, macedonean e totuna. Povesteste fara patima, ca un musafir aflat din intimplare in acea zona, in acel timp. Cei 7 ani de democratie si-au lasat amprenta pozitiva asupra modului de a gindi. Nu a apucat sa fie inrait de ura, de durere, de disperare.
Filip e unul dintre aceia ce pot reconstrui o natiune.
Cu conditia sa fie mai multi ca el.

duminică, 6 februarie 2011

Vai!!! M-am nascut in Romania...

" Frate, ce ghinion sa ne nastem in tara asta de k...t.. Bai nu puteam sa ne nastem si noi in Germania sau in State? Frate mai bine plecam in Congo"

Suna cunoscut?

Saracii de noi, chiar asa... ce soarta cumplita, ce pai scurt au tras ursitoarele cind ne-au descintat...
Pentru ca altfel am fi avut:
- 19.5 % sanse sa fim chinezi (desi maninca mai sanatos decit noi si s-ar putea sa traiasca mai mult... hmm, viata de chinez)
- 17.3 % sanse sa fim indieni (nu-nu, nu ma refer la cei care fac Microsoft, Cisco sau care se urca deja calare pe Europa si SUA cu TATA Motors, ITul din Bangalore si alte companii de ne sparg la nivel mondial)
- 14.3 % sa fim africani (scoatem vreo citeva sute de mii de Afrikaans)
- vreo 17 % sa fim mexicani, chilieni, rusi, albanezi etc... Hmm.. si totusi mexicancele... venezuelencele... parca n-as fi asa suparat pe viata sa fiu de pe acolo... :))
- Restul pina pe la 88 % coreeni, mongolezi, kirghistinezi, cubanezi si ce mai vreti... )
Toti de mai sus cu rezerva ca nu sint nici pe departe asa tristi ca noi... romanasii verzi ca bradul pe-nserat.

Si numai:
- 4.52 % sanse sa fim americani (desi, si din astea mai scadem daca te nimeresti intr-un ghetto de-ala suparat de negri)
- 0.5 % voturi pentru Canada
- cam 5 % sanse sa fim vest-europeni (alde nemti, francezi etc... desi iarasi, in populatia lor sint calculati si emigrantii turci, algerieni... dar in fine, fiecare cu gusturile lui, daca vrei Jawohl cu orice pret, poate vrei sa fii si negru... nu ca m-ar deranja cu ceva)
- sub 0.5 % pentru australieni si kiwioti.


Facind acum calculele, avem rezultatele finale (cu marja de eroare de 3% pe o populatie reprezentativa, hihi ) :
- cam 88 % sa fim cam ca acum (din care numai 5% sa ne nimerim si tot in Europa) sau mult mai prost
- cam 12 % sa fim undeva peste.


Asadar...
"Frate", esti in UE, daca nu-ti convine in Romania, baga mare si gaseste-ti lucru unde vrea muschiul tau... Ca daca esti destept, e si pentru tine. Daca nu, tot pupat buci se cheama si in romaneste si in germana, numai ca acolo folosesti mai multe consoane.

Expozitii la Muzeul de Stiintele Naturii

Expozitia "Fasmidele" - insecte ce iau infatisarea mediului in care se afla (crenguta de copac, frunza etc) in incercarea de a a se ascunde de reprezentantii nivelelor superioare ale lantului trofic (partenerii Metro din China si Thailanda)


fotografie din cadrul expozitiei

Expozitia "Pesteri din Romania" - mai este deschisa doar doua saptamini. Ursul de pestera, pestera artificiala, colectia de lampase vechi de minerit sint numai citeva din atractiile acesteia.

Seara de iarna

Dat fiind ca dimineata am ratat iesirea la o poza-doua, mi-am zis (de ce nu) sa incerc totusi sa vad daca gasesc pe cineva pentru o plimbare pe-nserat.

Il sun pe Alin, ii propun o Gradina Publica... e de acord sa mergem oriunde... "Stai sa mai dau telefoane" zic. Eugen instaleaza un boiler... Bunicu nu raspunde, dau sms... Sorin nu e in Galati... Cornel e pe fir. "Cornele, hai la 4 sa ne intilnim la Gradina Publica, intrarea principala". "Aia de la bac?" face Cornel. Nu percutez din prima clipa ce are bacu' cu Gradina Publica, dar din a doua l-as pupa pe Cornel. " Bravo tata, nu degeaba esti intelept... Cum naiba nu m-am gindit ca trebuie sa fie mult mai misto in Botanica"... " Suna la Gabi" zice Cornel " ca e de serviciu... eu nu stiu daca ajung".

Mai pe scurt, la 3 jumate ma gasesc cu Alin si cu Toto in parcarea de la bac, sunam pe Gabitza si urcam spre muzeu. Pe drum, Alin scoate cenusa din buzunar si incepe sa-si toarne-n cap ca e prima data cind intra, " Spre marea mea rusine, trebuie sa recunosc" . "Prima data??" facem neincrezatori " hai mai Alin, cum naiba" ... Doamna de serviciu ne conduca pina la Gabi in birou... cind aude ca Alin n-a mai fost pina acum, gata... facem turul.

N-as pierde vreo ocazie sa o am pe Gabitza de ghid. Pe linga ca stie fiecare pietricica si pestisor de cind era "uite-asa de mic" , dar are o pasiune in voce si o bogatie de cunostinte de o ascult si de arahnide, aranee si de alte alea de parca ar fi interesul meu major.

Incepem cu acvariul, bineinteles... Alin scoate noul lui gun, 5d Mark II... Hm..Hm... Scuze, m-am inecat... Baga un ISO la 2000 asa, lejer si incepe sa traga rafale. Eu am citit pe DPS de avantajele AI servo, asa ca selectez si dau si eu la peste:







(mi-ar mai fi placut vreo doua, dar din pacate intre timp le-am vazut pe ale lui Alin si ...).

In fine... Urcam spre etajul unu, unde este expozitie de (stai sa citesc pe poza) fasmide. Adica niste insecte care iau forma mediului din care fac parte pentru a se feri de mincaciosi.





Expozitia tine pina pe la inceputul lui aprilie... Din pacate, cea cu subiectul Pesteri din Romania va mai fi deschisa doar doua saptamini, urmind a fi apoi demontata si exponatele inapoiate muzeelor de unde au fost imprumutate.

Intram cu totii cu Alin in pestera artificiala, facem poze peste poze, pe brinci, in picioare :).

Intorsi la birou, vedem ca (surprinzator) inca mai e lumina afara, asa ca iesim sa prindem o bucatica de apus. Nu se poate spune prea usor in cuvinte cit de frumos poti vedea cerul rosiatic- portocaliu de deasupra orasului, din linistea alba a Gradinii Botanice.







Si gata... cu pozatul, deocamdata...
Nu mergem si noi la o bere, un suc? Gabi are intilnire cu Giuliano, care se pregateste sa plece din tara... Aaa, pai cum, mergem si noi. Numai ca pina la 7 mai e vreme, asa ca hai la Gabi sa ne arate unde sta.

Urcam in lift, fara sa realizam ca la cit de grasi sintem ar putea fi vreo problema.
Nu a fost.
Pina la etajul 1.
Cind s-a oprit liftul intre etaje.

Ha-ha, bai ce chestie... Vede Gabi un buton pe care scrie ST, n-o fi oare alarma? Alin il apasa si ... se stinge si lumina si raminem inghesuiti intr-un intuneric bezna.

Vorba bancului : "Da' o fi prins-o negru' pe ma-sa?" Daca scriu acum, e clar ca am scapat de acolo, hihihi :)).
Gabi incearca sa sune la 112-ul lifturilor, telefonul nu prea are semnal, operatoarea nu intelege nimic... Pina la urma ne aude un vecin care, dupa ce e suparat ca " de ce v-ati suit 4 in lift", "ar trebui sa va las acolo" etc, ne scoate totusi.

Liftul ramine trist si intunecat in blocajul lui, ajungem la Gabi (dragut, foarte dragut) bem care un suc, care zmeurata/afinata dupa care hai la Panoramic.

Giuliano e fericit sa ne vada, mai ales pe Alin cu care a fost la U2 in Turcia... si dupa vreo 2 ore de povesti la care s-au alaturat si Razvan, Luci si Miruna cu balonul zburator in tavan, paste, beri (la unii) Cola (la ceilalti adica je) a ramas ca mai e si duminica la mijloc.