Aşa-i dacă te apuci să îţi faci analize, trebuie să te aştepţi să îţi iasă şi mai puţin bine.
Carevasazică, am colesterolul peste limita maximă. Fără mare îngrijorare, dar în semn de respect pentru organismul ce binevoieşte a mă mişca de colo-colo, m-am hotărît să iau măsurile necesare, ceea ce în acest caz se traduce printr-un oarecare regim.
Citesc prin urmare pe net să văd cam ce presupune asta.
După primele rînduri, sînt distrus. Cele trei repere ale existenţei mele: cafeaua, Pepsi şi îngheţata, sint pe lista neagră. Din nefericire, pe lista albă figurează fasolea verde şi mazărea, nenorocirile mele din copilărie.
Îmi mai revin cînd văd tot aici bananele, roşiile, pieptul de pui, cacao (ura!!) cireşele, căpşunile.
Dar cică elementul forte e reprezentat de fibrele solubile, cu reprezentantul lor ovăzul.
Expresia “măninci calule ovăz” capătă valenţe noi, mai bine zis calul devine substantiv propriu cu numele meu pe el.
Aşa că am trecut pe la Real, am aprovizionat banane, mere, cereale pentru fiică-mea, peşte file, bineînţeles ovăz… numai delicatese.
Sincer, nu pot înţelege de ce ne-am mai dat jos din copac.
Numai probleme am avut de atunci…
Mai vedem. Dacă nu învăţ să behăi pînă atunci…