Despre Shogun și accesul la literatură

 Veni cumva vorba in casa despre Shogun, prilej cu care mi-am adus aminte cum am chiulit prima data in viata mea, cand adusesera cartea la Libraria Centrala si am plecat in pauza mare sa o cumpar. Pauza era de 20 de minute, timp sa alerg 10  din ele pana la librarie si inca 10 la intoarcere. Ce nu prevazusem era coada imensa care se intindea in afara pe vreo cateva zeci de metri, fara a socoti persoanele aflate inauntru. La capatul a nu mai tin minte cate ore, am pus mana pe cele doua volume, la pachet cu Carte pentru tineret, cu pretul de 70 de lei daca imi aduc aminte (era o suma maricica la un salariu mediu de 2000-2500 de lei).

Astazi poti gasi o carte oriunde, la taraba, librarie, online. Le povestesc copiilor asemenea intamplari si ei se uita ciudat la mine, neincrezatori. O perioada in care pentru a citi nu trebuia sa ai doar timpul de repaus adecvat, dar si rabdarea de a sta ore la coada. Ca pentru orice hrana in acele vremuri, fie pentru organism, fie pentru minte.

Încredere

 "Te-am găsit, în sfârsit... Pot vorbi cu tine liber, fără restricîii, fără să mă simt vinovat, cum aș vorbi cu mine insumi... Tu mă asculți și ești mereu de acord cu mine..."

Vânzătorul: "Vă place oglinda aceasta sau vă mai arăt și alte modele?"

Dragoste neîmpărtășită

Stă rezemată de zid. Nemișcată. O privesc în timp ce încerc să am măcar un sentiment de regret în marea de satisfacție nemiloasă care mă cuprinde.

“Știi că până la urmă ajungeam și aici. Nu mai putem fi împreună. Ți-am mai spus o data adio, dar m-am întors la tine. Și nici măcar nu a fost slăbiciune. Chiar am avut nevoie... Dar acum, gata... S-a terminat.”

Mă cuprinde nerăbdarea. Vreau să plec, să scap odată...

“Ne vom revedea, cândva... Știu că, deși nu îmi doresc, te vei întoarce din nou în viața mea. Până atunci însă...Rămâi cu bine.”

Îi întorc spatele, fără nicio remușcare. Ies încetișor. Sting și lumina în timp ce trag ușa după mine.

Singură, rezemată în continuare... lopata de zăpadă sclipește în ultimele raze ale soarelui.

Fetița cu ochi albaștri

 

Avea probabil în jur de 10-11 ani, o față lătăreață și negricioasă, un păr neîngrijit, împrăștiat în toate direcțiile, o rochie ponosită ce fusese cu multă vreme în urmă de culoare roșie, dar acum bătea într-un maroniu incert, si niște ochi de un albastru neobișnuit de intens.

Sărea când într-un picior, când în celălalt, fredonând o melodie numai de ea știută, cu un zâmbet copilăresc pe buze.

La apropierea unui trecător, se opri brusc, mai țopăi o dată apoi, luându-și o față serioasă, ceru pe un ton grav cu vocale alungite:

-  Neneaaa, dăă și miaaa un baan....

Nenea deschise gura dar, surprins de ochii intens albaștri, se holbă câteva clipe. Apoi își băgă capul între umeri și mormăi sec “N-am!”

Fetița își lăsă pentru o clipă buzele în jos, dar apoi își porni din nou jocul pe melodia ei șoptită.

-          - Dăăă și miaaa un baan...

Dar oamenii se opreau blocați de privirea ei ruptă din cer și apoi treceau mai departe, scoși pentru un moment din indiferența lor.

Un domn se apropie de ea cu o sacoșă, se lăsă ușurel să vină cu ochii la nivelul ei și ii spuse cu blândețe

-          - Măi copilă... Uite aici ceva jucarii ramase de la nepoata mea... sunt cam jumulite dar poate iti plac...

-          - Multumesc, răspunse sfioasă fetița, neobisnuită cu un asemenea gest. Băgă nerăbdătoare mâna in sacoșă și scoase o păpușă măricică, jumulită de fosta proprietară, cu părul cam smuls și cu un pantofior lipsă. Multumesc, spuse ea din nou cu ochi stralucitori.

Ținând păpușa de o mână, sări din nou de câteva ori apoi se trase la umbră, se așeză pe bordură cu păpușa în brațe, o ținu cu fața către ea si începu să o învețe încet, ca o litanie:

-          - Dăăă și miaaa un baan...

Din buzunărelul de la piept scoase o hârtie de un leu si o strecură pe sub rochița păpușii. Îi zâmbi fericită, apoi ridicandu-se, începu să se invartă pe un picior, murmurându-si melodia...

Traficul din București – mic îndrumar pentru pietonii din provincie

 Iată, după un an si jumătate dă București, sunt in măsură să împart cu voi din umila mea experiență in ceea ce privește stilul de condus al diverselor tipuri de șoferi:

 1. Șoferii bucureșteni:
Te văd încă de când ești la câțiva metri de trecerea de pietoni, încetinesc respectuos, opresc la distanță confortabilă și te lasă sa traversezi liniștit

2. Taximetriștii bucureșteni și șoferii de provincie
Te văd ca ești la distanță – o calcă.
Te văd ca ești cu piciorul pe trecere – accelerează, apoi frânează cu botul mașinii pe jumătate de zebră.
Te privesc scârbiți ca îndrăznești să ii oprești din misiunea lor de boși dă boși pă sosea. Accelerează prin spatele tău că simți răcoare la funduleț

3. Șoferii de Brăila
Nu te văd că ești la distanță – practic, dacă nu ești deja pe zebră, nu exiști
Ai pus piciorul – dau sa frâneze peste tine, apoi se uită la fața ta si decid că ai mutră de gălățean (există un al șaselea simt la brăileni pentru așa ceva, jur!) accelerează si treaba ta e să te ferești cât mai repede să nu faci o plimbare gratuită pe capotă.

Când nici reclama nu e ce trebuie...

Film românesc.

Filmul are imagini mișto din capitală chiar de pe generic, Arcul de Triumf, clădiri moderne, filmări din dronă, oraș european, jos cușma.

Un cadru random... noapte, trafic, oameni, alea alea. În fluxul de mașini, trece un taxi cu farul dreapta ars.
Puțin mai târziu, iar trafic random, noaptea... Trece un taxi cu farul spate stânga ars.

Geaba vopsim gardul. Ăia suntem...

Duios prin parc treceam...

Una din fete se tranti obosita pe banca, in timp ce a doua se apropie de toaleta publica inteligenta. 

Se uita la usa, se uita la butoane...

- Oare cum se deschide fata, asta?

- Vezi fata, ca are hartia aia cu scrisul mare pe ea, are instructiuni de folosire. Ia, ce zice acolo?

Astalalta, mai mica de inaltime, se uita, se intinde si pe varfuri sa citeasca mai bine, mai citeste inca o data…

- Hai fata, sare cealalta nerabdatoare, zi odata, ce scrie??

Aia mititica se intoarce nedumerita:

- Scrie ca fac angajari…