Sintem un punct comun al unor existente paralele, ce nu se pot niciodata desfasura simultan. Reprezentam firul rosu, singura legatura intre lumi diferite.
Ma cuprinde citeodata o nostalgie adinca dupa lumea mea de la tara, cea in care mi-am petrecut copilaria, in care inca mai sint matusile si unchii mei, verii, dealurile mele, Tirgovistea profilata la orizont, Bucegii vazuti din Turnul Chindiei, vita de vie din curte, leaganul in care s-a dat Costel cind era copil, eu cind eram copil, si acum copiii mei cind mai ajung (atit de rar) pe acolo.
Ma cuprinde nostalgia dupa cele doua-trei zile pe an in care ma intilneam cu colegii din Polonia si Cehia si la sfirsitul programului infundam plini de veselie un pub discutind vrute si nevrute la citeva pahare de Pilsner Urquell sau bere la metru… nemaivorbind de neuitata noapte in Delirium Café in Bruxelles cind la plecare respectivii colegi nu au mai reusit sa gaseasca hotelul si au ratacit pe strazi pina dimineata…
Lumi inca existente acolo undeva, in care inca mai pot ajunge… Urmind altor lumi stinse deja, a maidanelor pe care alergam la joaca, a sinelor de tren de-a lungul Catusei, unde puneam bile de cocs si monede de 1 leu si apoi ne minunam de praful sau tabla intinsa rezultata dupa trecerea trenului…A prietenilor care nu ne mai sint prieteni acum ci doar amintiri de pe care se ridica din cind in cind praful…
Mergem inainte si vom pasi, probabil, in alte si alte existente.
Ma cuprinde citeodata o nostalgie adinca dupa lumea mea de la tara, cea in care mi-am petrecut copilaria, in care inca mai sint matusile si unchii mei, verii, dealurile mele, Tirgovistea profilata la orizont, Bucegii vazuti din Turnul Chindiei, vita de vie din curte, leaganul in care s-a dat Costel cind era copil, eu cind eram copil, si acum copiii mei cind mai ajung (atit de rar) pe acolo.
Ma cuprinde nostalgia dupa cele doua-trei zile pe an in care ma intilneam cu colegii din Polonia si Cehia si la sfirsitul programului infundam plini de veselie un pub discutind vrute si nevrute la citeva pahare de Pilsner Urquell sau bere la metru… nemaivorbind de neuitata noapte in Delirium Café in Bruxelles cind la plecare respectivii colegi nu au mai reusit sa gaseasca hotelul si au ratacit pe strazi pina dimineata…
Lumi inca existente acolo undeva, in care inca mai pot ajunge… Urmind altor lumi stinse deja, a maidanelor pe care alergam la joaca, a sinelor de tren de-a lungul Catusei, unde puneam bile de cocs si monede de 1 leu si apoi ne minunam de praful sau tabla intinsa rezultata dupa trecerea trenului…A prietenilor care nu ne mai sint prieteni acum ci doar amintiri de pe care se ridica din cind in cind praful…
Mergem inainte si vom pasi, probabil, in alte si alte existente.
Asta e viata…
Nu sint trist, ci recunoscator ca am asemenea amintiri si ca sint si eu probabil, la rindul meu, existenta paralela a altora, nostalgia unui moment liber…
