miercuri, 27 iulie 2011

O altfel de Romania. Bucovina - 4 -

Ultima zi cu planuri de vizite la distanta avea in program Cetatea de Scaun a Sucevei si Ipotestii lui Mihai Eminescu.

Am ajuns in Suceava fara incidente si fara nimic deosebit in drum. Orasul mi s-a parut foarte aglomerat si cu un stil autohton de sofat foarte stresant. Ne-am uitat dupa un indicator catre cetate, fiind convinsi ca, spre deosebire de celelalte situatii, aici TREBUIE sa existe asa ceva.
Nu exista. In schimb, la fiecare 10 metri sint asa: Iulius Mall; Pub Oscar Wilde; Carrefour; Dedeman etc, adevarate repere culturale pentru un oras modern.
Vad un OMV, trag la ei in curte sa alimentez si imi aduc aminte ca pe GPS exista ceva numit POI. Ca tot fac o pauza, ia sa vad, e asa desteapta Ioana incit sa stie ea ceva de cetate? Si dau o cautare dupa POI aflate in jurul coordonatei actuale. Ce sa vezi? Da, chiar are asa ceva in lista. I love you Ioana, kiss kiss! Set as destination, 4 km away, pe cai si pe curind!
Abia in intersectia aflata cu citeva sute de metri inainte vedem un indicator ruginit, torsionat care pe o parte avea scris „Cetatea de Scaun” si pe cealalta „acest semn a fost pus din mila preabinecuvintatului hatman Arbore spre stiinta necunoscatorilor in ale directiei”. Bun. Hai sa nu intram acum, mergem intii la Iuliuss Mall care e in apropiere, vedem si noi cu ce se maninca locul asta cu reclame pe o raza de citeva zeci de km de jur imprejur, si revenim.
Oho, mama-mama, dar ce se munceste in orasul asta... E marti dimineata si totusi parcarea ultragigantica e ultraplina. Intotdeauna m-am intrebat si in Galati, cum de naiba sint pe la orele astea atitia oameni si atitea masini pe strada, nimeni nu munceste?? In fine, se pare ca la Iulius Mall exista o explicatie, dat fiind ca mai multe institutii au sediul sau o reprezentanta aici. Mallul asta e ceva gigantic, adica pentru un oras de citeva zeci de mii de locuitori mi se pare supradimensionat. Si totusi e marti dimineata, si totusi e PLIN. Ma uit pe la Pitzi ce sorb plictisite o cafea si ma intreb ce dracu faceau pina sa se ridice locul asta? Unde se manifestau? Sau au aparut ca specie de sine statatoare imediat dupa aceea? Nu pierdem foarte multa vreme, la urma urmei din pacate nu sintem pe roze cu banii ca sa ne permitem cheltuieli. Am vazut despre ce e vorba, ok, fain frumos, noi plecam catre cetate, unde si ajungem dupa o noua baie de trafic local.

Intrarea se face peste un pod de lemn, cumva in stilul celui de la Manastirea Neamtului dar nu la fel de lung. Cetatea in sine e o darapanatura ceva mai putin darapanata in urma lucrarilor de restaurare. Arata ca si cum cineva s-ar fi apucat de o treaba si ar fi lasat-o la jumatate. Probabil mai interesant ar fi fost cu vreun ghid care sa dea si unele explicatii caci cele citeva placute lapidare mai mult decit insuficiente nu au ca efect decit atragerea unei priviri distrate. Colac peste pupaza, un cort facut parca din parasolare auto gazduieste o colectie de papusi de ceara made in Russia avind ca membri pe Shreck, ceva monstri, ceva personaje mitologice. Ca nuca-n perete.
In fine, alaturi fiind Muzeul satului, ne gindim sa ne mutam acolo, dar din nefericire o ploaie absolut torentiala ne blocheaza si ultima tentativa de a stoarce o farima de satisfactie. Ne uitam cumva siderati la cel mai mare ou de Paste din lume aflat in poarta muzeului. Inca un monument absolut necesar, cam ca o durere de dinti. Remarc cu duiosie faptul ca romanii, rupti in cur fiind, au aceasta megalomanie cu cel mai mare ou, cel mai mare brad de Craciun, cel mai mare tort etc. Cum era aia cu prostul parca nu e prost destul... Nu vezi pe nimeni sa doneze ceva pentryu un spital, dar ne facem Catedrala Mintuirii Neamului. Ne mintuie si de imbecili? Putin probabil.


Dar, sa revenim... Cum am facut-o si pe asta, ne ramine sa mergem catre Ipotesti.
„Ioana, to Ipotesti please” „Turn left, Ipotesti 2 km away”. Ma, las-o... Ce naiba aveam impresia ca e mai departe?... Pai cum, in atitea saptamini de vacante petrecute la tara in vecinatate si nu m-a adus tata niciodata pina aici??? Las’ca-i zic eu.... Intram imediat in Ipotesti si ma uit, bineinteles dupa indicator. Bai da-o naibii, daca nici in satul lui Eminescu nu au asa ceva, sa ii ia naiba de nesimtiti! In dreptul indicatorului de iesire, prind o tanti ce plimba o pubela si o intreb stapinindu-mi iritarea: „ Nu va suparati, casa memoriala a lui Eminescu UNDE E?” La care doamna, probabil la a cita zecea intrebare de acest gen, raspunde cu un zimbet amabil-ironic: „ Casa lui Eminescu este la Ipotesti de Botosani. Aici e Ipotesti de Suceava”..
Mai nene, unu-zero, poarta-n casa, doua peste ceafa, ce sa mai zic... Mi-am luat-o. Ingaim un saru-mina, ridic grabit geamul si cu promisiuni ca „ te descarc pina nu mai ramine miliamper in acumulatoru’tau” verific din nou GPSul. Io-te, vezi? Daca esti gutzu... Scrie Ipotesti, si mai la vale Ipotesti paranteza Mihai Eminescu inchis paranteza. Set as destination. 80 km away. Asa mai vii de-acasa, sau ma rog, mai pleci. Ploua torential in continuare, nu conteaza, dam bataie.
Din pacate trecem din nou prin Suceava, traficul e orgasmic, asta e, o merit. Ma mingii cu gindul ca nu oricine vede Ipotestii de Suceava, o sa am cu ce sa ma laud la nepoti. Dupa un drum absolut plat si dupa ce Ioana ma mai baga prin niste trasee de alea de numai ea le poate gasi, intram in sfirsit si in Ipotesti, the original brand.

Soseaua e acoperita de pamint pe ambele parti, arata ca si cum de mult n-ar fi circulat un vehicul motorizat pe aici. Indicatoare nema, la ce era sa ma astept? Iaca o fatuca in poarta, o intreb de casa lui Eminescu si imi arata directia cu mina. Ajungem la un soi de zi sa-i zic, o cladire ce se intituleaza, fiti atenti: „Centrul national de studii Mihai Eminescu, memorialul Ipotesti” Oaaaaaaaaa.... Stai sa ma ridic de pe spate. Cam pustiu in zona, intru pe usa direct, dau de o tanti si imi arata ea unde e casa aia de o caut eu. Imi mai spune acolo unde sint acum, daca vreau sa vad, au biblioteca, sala de spectacole si alte alea. Vad sala din mers, nu saru-mina, eu am venit sa vad autenticul, urmele marelui poet. Da. Vedeti ca e cineva acolo, mergeti la casuta in fata. Hai copii, debarcarea din masina, am ajuns unde trebuie. In fata casei, surprinzator, vreo 10-15 persoane cu mutre intelectuale. Dau Buna ziua, destul de tare si de respectuos, nu se sinchiseste nimeni sa raspunda. O lady ne anunta sec ca nu se poate vizita deoarece sint „in inventar” Aha... Mda, oare de ce nu fac inventarul in ziua aia in care e oricum inchis... „ Dureaza mult?” intreb cu oarecare speranta. „ O ora-doua?” „ Poate doua zile” imi intoarce lady cu un zimbet cinic.” Dar puteti vedea mormintele parintilor, acolo in spatele bisericii”. Zau... Uite de ce am facut eu 80 de km si inca o data pe atita ma asteapta la intoarcere. Daaaa, bine... asta e, hai sa dam o roata si gata, ce sa ne mai enervam. Un domn intervine si spune ca putem vizita totusi doua camere, in care s-a terminat deja de facut inventarul. A, da? Bine atunci, hai sa vedem 2 camere. Intram, trag o foto. Din spate aud vocea domnului care imi spune ca pozatul e interzis. Sorry, too late. Dar de ce Doamne apara si pazeste nu am voie, asta nu mai stiu. In fine, vine domnul si incepe sa ne explice, cum ca masa aia de fapt nu e originala, a fost adusa ca sa dea un aer mai autohton... Oglinda nu e nici ea originala, e tot asa la completare. Patul i se pare ca ar fi original, desi nu e foarte sigur. Si oricum, de fapt nici nu e casa lui Eminescu, baietii stateau in alta casa care a disparut de mult si locul unde ne aflam noi e casa in care stateau fetele. Zi sa mai zici ceva... Da’ voie sa pozez n-am...
Iesim in curte... Un amfiteatru maricel ocupa un spatiu generos amputat, mai incolo inca o cladire maaare mai reprezinta nu’s ce centru eminescian. Descoperim pierduta intr-un colt si biserica Eminovicilor, strivita de alta biserica mai moderna. Mama cit respect. Maaama cit respect. NESIMTITILOR!!! Am un dezgust total. Ce era la Porumbescu, dar ce este aici. O grandomanie imbecila, bani aruncati de pomana... si adevaratul Eminescu, ingropat sub greutatea strivitoare a unor amfiteatre in care nu calca nimeni si a unor cladiri in care nu intra nimeni.
„Lacul... Lacul mai exista?” „ Da, e in satul vecin. Vedeti ca exista si indicator...”
Hai sa vedem si lacul si apoi, cit mai departe de aici.





Ce mizerie... Ce nesimtire, ce delasare, ce degradare. Etiopieni sa fi fost si tot am fi aratat mai multa grija pentru primul simbol national. Ne intimpina o parcare cu cladiri darimate, gunoaie la tot pasul. O alee porneste prin padure, ne lasam condusi, ignoram sticlele de plastic aruncate de o parte si de alta... Lacul se deschide surprinzator in fata noastra. Ca o minune ce se straduie sa supravietuiasca, petic de amintire a marelui geniu ce a stat odata pe malul lui. Acoperit de nuferi galbeni, splendid in izolarea lui, mindru inca, in ciuda neglijentei criminale.
Asa ne respectam geniile. Ne curg lacrimi de ziua Americii si aruncam gunoaie in lacul lui Eminescu. Nu, n-a fost nici un betiv injunghiat aici ca sa vina vreun reporter sa traga un clopot.

Nu ne mai trebuie nimic. Ne intoarcem la masina, oprim kitiva kilometri mai departe pentru un iaurt la copii, apoi inapoi la pensiunea noastra. Ziua de azi, desi relaxanta ca si plimbare, ne-a lasat un gust amar...

Nu am avut de la ce sa pun mai multe poze, nici nu a meritat efortul de a face fotografii...
Si never ever nu o sa mai pun picorul pe aici... Ramin in zona atit de frumoasa, de curata, de plina de respect si bun simt a manastirilor.

Nota. Am gasit ieri, pe un blog pe care il urmaresc regulat, un articol despre o vizita la Ipotesti. In caz ca ma credeti circotas... ce zice visurat



Tips&Tricks - Folosirea aerului conditionat la masina

Incep cu o recomandare. Azi am fost sa schimb bieletele la un alt service decit Nalba la care am fost timp de 7 ani, si anume Premio.
Plusuri: personal extrem de amabil, lucratori profesionisti, treaba facuta bine si semnificativ mai ieftin (535 lei in loc de 800 lei la Nalba)
Minusuri: La 600 lei am primit rest 50. Nu imi plac asemenea gesturi indiferent de cit de mica e restul de inapoiat, dar trec peste. Si nu au ca la Nalba o blonda care sa iti ofere o cafea din partea casei :).

Bun. In timp ce stateam pe linga mesterul ce lucra la masina, am observat ca pe pereti au diverse afise cu sfaturi de bine in ceea ce priveste intretinerea anvelopelor, sistemului de frinare, aer conditionat etc.
Ceea ce mi s-a parut chiar folositor si cu aplicare imediata au fost indicatiile cu privire la folosirea aerului conditionat. Nu stiu din pacate cine este autorul sa il dau ca sursa :)
1. Porniti aerul conditionat si in prima faza deschideti citeva minute geamurile masinii pentru a iesi aerul cald (eu faceam exact pe dos, ridicam imediat geamurile)
2. Inchideti geamurile, setati aerul pe circulare interna pentru citeva minute
3. Setati aerul pe admisie din exterior pentru a beneficia de aer proaspat (probabil operatia se intimpla pe drumuri de munte, altfel de unde atita aer proaspat in oras...)

Asa ca daca aveti drum pe la Premio... Nu sint blonde pe acolo, dar compenseaza... :)