O intrebasem pe Monica ce alte optiuni turistice mai sint in zona si, pe linga manastiri, amintise de salina de la Cacica.
Dupa un mic dejun idem cu cel din ziua precedenta, finalizat cu idem aceleasi simptome (respiratie gifiita si oaresce probleme la aplecatul catre pantofi) ne urcam din nou in masina. Distanta afisata de 70 si ceva de kilometri ne convine, vremea este in continuare racoroasa, numai bine de calatorit. Traversind din nou Gura Humorului, nu ma pot impiedica sa nu remarc diferenta fata de imaginea standard a unui orasel moldovenesc. Cladirile sint toate in culori proaspete, totul sclipeste de curatenie lasind mai degraba impresia unui burg occidental. Parcurgem aceeasi bucata comuna de traseu din drumul catre Suceava, pina la indicatorul cu directia la stinga ce ne spune ca pe acolo o luam catre manastirile Cacica, Arbore si inca vreo unele multe.
Cacica, aflata la numai 10 km din acest punct, are pe la mijoc un semn catre Mina Cacica. Nu stiu de ce in mintea mea am citit manastirea Cacica, asteptindu-ma sa fie una din salba celor ortodoxe din zona. Am ajuns, spre surprinderea noastra in fata unei biserici catolice, vegheata de statuia papei Paul al II lea. Biserica e frumoasa, din caramida rosie... trag bineinteles vreo doua-trei cadre. In partea opusa, pare sa mai fie ceva interesant. O cladire veche la capatul unei imprejmuiri largi. Citesc inscriptia de pe poarta „Mina Cacica” (aaaa, mina Cacica deci nu manastirea), mai vad citeva masini parcate si deduc ca e ceva ce se poate vizita. Tragem si noi masina in acelasi loc cu celelalte si pasim in cladirea ce se dovedeste a fi spre surprinderea si bucuria noastra, intrarea in salina. Aha, deci aici e salina. Oare cum de nu mi-am dat seama, doar am fost coplesit de multimea de inscriptii de pina sa ajung aici. Nu mai stau sa ma gindesc la altele de dulce, platim accesul si incepem a cobori treptele de lemn in urma unei multimi de copii galagiosi.
Ajungem intr-o prima sala sapata in sare, un fel de scena bisericeasca ce beneficiaza si de un amvon si de un frumos candelabru din coarne de cerb (cred). Nu stiu de ce am impresia ca asta e tot ce e de vazut... dar nu, scarile coboara mai departe. Nu mai stam dupa ceilalti copii si o luam inainte in treaba noastra. In capatul scarilor se deschide un culoar larg cu o bisericuta pe partea dreapta si diferite figurine umane cum ar fi Adam si Eva, sculptate de o parte si de alta a peretilor. Mai departe accesul se ingusteaza intr-un tunel ce pare interminabil. Luminile slabe pilpiie de-a lungul lui, facind sa luceasca podeaua ingusta de lemn pe zeci de metri. Nici tipenie de om. Indicatoarele ce afiseaza Iesire in sens opus ne conving ca e totusi vorba de o portiune ce se viziteaza. Asa ca pornim de-a lungul culoarului. Dupa vreo 5 minute ajungem in fata unui lacusor imprejmuit. Culoarul se ramifica atit in dreapta cit si in stinga. Nici tipenie, in continuare. Numai undeva in departare se auzea zgomotul vesel al copiilor ce veneau in urma noastra. Hmm. La stinga sa fie... Dupa numai citiva pasi, in fata apare, puternic luminata, Sala de Bal. Nu e o metafora, ci intr-adevar o sala de bal amenajata. Afisul de pe perete spune ca insusi Carol I ar fi fost aici. Pentru a ajunge la ea trebuie sa mai coborim citeva trepte. Copiii incep imediat sa se fugareasca tragind chiote, in timp ce eu si Nicole valsam pina ametim :). Urcam inapoi pina la lac si pornim in partea opusa printr-un tunel asemanator celui prin care venisem.
Dupa inca vreo citeva trepte de lemn, intram neasteptat intr-o sala vasta, cam ca cea de la Slanic Moldova. Dotata de asemenea cu mese si bancute, teren de sport si ceea ce pare a fi un chiosc. E deja ceva lume, venita probabil pentru tratament. Cum se pare ca aici chiar se termina salina, o luam inapoi pe acelasi drum si in vreo 10 minute sintem la suprafata. Chiar la timp, pentru ca mirosul greu si atipic din subteran e din ce in ce mai putin suportabil pentru Clara, desi pe restul nu ne deranjeaza foarte mult. Pe ultimele si cele mai abrupte trepte il car pe Tudor la subtioara, e prea mic si deja a obosit. Se distreaza teribil sa fie asa facut pachet si ride in cascade.
Plecati in drumul nostru, in continuare cu gindul ca trebuie sa fie si o manastire prin zona, urmaresc marginile soselei dupa vreo indicatie pina la iesirea din localitate.
Nu mai are importanta. In scurt timp, Bucovina ni se desfasoara in sfirsit in toata splendoarea ei. De o parte si de alta a soselei, pajisti largi cu capite ce par jucarii, in timp ce dealuri domoale se rasfira pina la orizont. O Doamne, este superb... Oprim, bineinteles si coborim ca in mijlocul unei alte lumi. Ma rezem de o capita cu miinile rasfirate si trag adinc, de citeva ori, fara sa ma satur, aerul parfumat de fineata. Sint asemenea clipe cind timpul se opreste pur si simplu in loc. Inchid ochii si simt o relaxare totala.
”Vreau si eu, Vreau si eu!” Si cei doi vijeliosi dau navala peste mine afundindu-se printre miinile si picioarele mele. „Mai, dati jos capita!” strig la ei rizind, dar fara efect. E veselie totala.
Cu greu, ne hotarim sa urcam din nou in masina. Merg cu viteza mica, vreau sa absorb toata minunatia din jur. In unul din satele urmatoare (Horodnic), oprim in dreptul unei frumoase biserici din lemn... Nu ma pot opri sa nu ma amuz la citirea unei reclame a unei firme de catering, postat pe gard, asocierea de cuvinte "catering" si "parastas" ma da pe spate. :)
...Sintem de acum la citiva kilometri numai de Putna... Vedem o inscriptuie referitoare la magazin de desfacere Marelbo, hotarim ca daca e timp, oprim la intoarcere, poate au niste superpreturi, nu? Ca doar e la poarta fabricii.
In sfirsit, Putna. Din nou si de asteptat, nici urma de indicare a directiei catre manastire. Bomban ca poate eu imi permit sa fac 5 km de-amboulea intr-o directie fara a fi sigur ca ma duce la destinatie, dar ce m-as face daca as fi un turist din aia nemti ce vin cu biciclete incarcate cu 30 de kg de bagaj pe ele? Mi-ar conveni sa merg asa citiva km de-aiurea? Ei ca sa vezi, de fapt drumul se termina exact in manastire. Nu e nici pe stinga, nici pe dreapta, ci e capat de linie. Intrarea e majestuoasa, o alee lunga strajuita de copaci, ce se termina in poarta manastirii. Sint in continuare uimit de cit de bine intretinut si cit de curat e totul. Odata parcati, mie mi-e pofta de cafea. Ce sa-i faci, asa e cu viciile. Ma uit in stinga, ma uit in dreapta. In jos nu e nimic si de sus ploua. Cu apa. Pai copiii si asa au adormit, ce ar fi sa ne intoarcem in sat si sa bem o cafea pe acolo? Imediat ce iesim din aria manastirii oprim la un peco de cartier ( de ala non-brand) dotat cu magazin. Doamnele dinauntru sint desigur numai zimbet (daca o mai tine asa o sa ma intorc acasa cu pretentii si o sa ma uit chioris la toate acriturile de dupa tejghele) „Aveti cafea?” Dar cum sa nu, uitati aici, de care doriti? Vreti si cu lapte? Vedeti ca aveti si pliculete cu zahar, dar lasati sa va mai aduc citeva.” Si se invirt in jurul meu de parca in loc de 2 cafele de 1 leu 50 cumparam juma de magazin. „ Mai arunc si eu o privire prin magazin, le las la Dvs. si le iau in doua minute?” „ Da’ cum sa nu, uitati-va, lasati cafelele aici.” Magazinul, desi micut, e plin cu de toate. Doamnele sporovaiesc vesele. Iau cafelele, dau saru’mina si ies la masina. Pun paharele pe capota, bem incet in timp ce copiii care s-au trezit intre timp maninca un iaurt cu napolitane. Ah, ce bine e acum...
...Putna...
Bijuteria manastirilor, nu prin frumusetea ei cit prin simbolul ce il reprezinta...
Mormintul lui Stefan e acoperit de flori. Oamenii se apropie, se opresc si privesc lung in tacere, respectuos.
Nu se plateste taxa de vizitare, intrarea e libera... Numai pentru foto e, ca peste tot, 6 lei. Un foarte interesant muzeu gazduieste o colectie de tapiterii de o finete incredibila, (inclusiv cunoscutul acoperamint mortuar al Mariei de Mangop), candele si obiecte bisericesti din argint de o lucratura deosebita precum si o copie a celebrei sabii a lui Stefan cel Mare aflata intr-un muzeu din Turcia.
Din nou afara, am avut „placerea” de a-l cunoaste pe dl. Goe in persoana unui pustan de vreo 8 ani care se apucase sa dea cu pumnii si picioarele in clopotele originale expuse in fata intrarii in biserica, apoi sa apuce unul de dedesubt si sa incerce sa il rastoarne, in ultima faza trintindu-se pe burta si tragind de limba clopotului pe dedesubt in timp ce „mamitica” striga ingrijorata „Ai patit ceva puisor?” Mda. Povestea porcului v-am zis-o mai devreme, n-o mai repet. Mai sint de-astia si pe deasupra se mai si inmultesc.
Iesim.
Observasem intimplator chiar cu vreo 100 de metri inainte de Putna, o inscriptie referitoare la ceea ce ar fi fost „ cea mai veche biserica de lemn din Europa”, biserica de lemn Dragos Voda din sec. XIV. Nu e deschisa, asa ca ii dam numai roata.
O luam apoi spre chilia lui Daniil Sihastrul. Indicatoarele sint proptite exat in gura intersectiei, asa ca trec initial, opresc si dau in marsarier. Intru pe o alee ce pare desprinsa din comitatul hobbitilor. As opri sa fac o poza dar mi-e sa nu vina vreo masina din sens opus si sa raminem blocati pe drumul de-o palma printre casutele marunte.
Schitul, vegheat de un calugar ce citeste la lumina ce se strecoara prin ferestruica zabrelita, e simplu dar uimitor. Sapat in stinca, poarta urmele a mii de lovituri cu dalta.
Pe drumul de intoarcere ne oprim la si la Marelbo. Preturile din magazinul de desfacere sint probabil similare cu cele din orice magazin din tara, oricum nu e o diferenta notabila. Merita insa vizitat locul. Flori peste tot, iarasi foarte curat, dar spectaculos cu adevarat este soseaua abrupta ce urca pina pe virful dealului unde troneaza o enorma inscriptie Marelbo. „Ce e acolo?” intreb curios in timp ce un ATV ce urca pare un paianjen catarindu-se pe firul lui. „Cabana sefului” raspunde plina de respect vinzatoarea. Ma duc mai aproape, si mai aproape, si mai aproape, Nu, e chiar asa de abrupt precum pare! Intre timp ATV ul a coborit, soferul trece pe linga mine. „ Nu va e frica pe panta asta?” intreb curios. „Nuu” raspunde sigur pe el si priveste cu mindrie monstrul pe 4 roti. Eu ma uit din nou in sus si ma gindesc cum ar fi sa ramii fara frine pe acolo. Brrrr....
Continuam la pas (70-80km/h) catre pensiunea noastra. De data asta, pina la masa batem mingea de baschet pe terenul de sport. Pacatoasa de minge se strecoara prin gard si fuge taman pina in riu... reusesc sa o scot nu fara oarecare dificultate dar din momentul ala tisnesc ca din pusca ori de cite ori o ia in afara terenului. Cum nu reusesc sa scap de Clara nici dupa ce mincam, oftez si continui sa dau pe linga cos pina se intuneca. „ Iar n-ai nimerit, tati!”...Bineinteles, din cauza cosului care e prea sus si a mingii care e prea umflata.
