Epilog

Ce s-a ales de protagonisti?

Vasu lucreaza la Siemens UK, dupa ce a fost la Siemens Canada pentru citiva ani.
Bodo e manager la una din cele mai cunoscute firme de IT din tara.
Catalina si Luli sint in State unde au lucrat la IBM. Luli are acum propriul business.

Iar eu multumesc pentru privilegiul de a avea asemenea amintiri...

Viata e frumoasa. Pastram ce e viu si ce ne face placere.
Ei imi vor fi, prin intermediul acestor flashuri din trecut, mereu aproape.

Ep.3

Ne agatam unul dupa altul de bara ultimului vagon si ne saltam inauntru. Mergem mai spre mijlocul trenului si, cind ne gasim, in sfirsit locul, ii intreb:
-Ce ati facut de era sa pierdem trenul??
-Nu a venit nici un 35 si nici un 102 cit am stat in statie. Pina la urma, a trebuit sa luam un taxi, ne-a costat 70 de lei, raspunse Bodo rizind.
-70 de lei? ...Nu imi venea sa imi cred urechilor auzind asa suma...
-Eu nu am vrut, dar Bodo a zis ca plateste el, numai sa prindem trenul, mormai Vasu.
-Lasa mai, sintem in tren? Mergem la mare? Nu mai conteaza! incheie Bodo optimist.

Drumul pina la Constanta fu fara evenimente... Prietenul studentilor nici macar nu si-a facut aparitia. Asa ca iata-ne debarcati in gara.

Bun... Si acum?
- Sa vedem marea, propuse Vasu.
Ne-am dus pe mal, ne-a intrat nisip in pantofi, am alergat, am tras in piept aerul sarat...
...Si in curind s-a intunecat si am inceput sa ne gindim la un loc de dormit. In trecere dupa un sandvis, un suc, mai intrasem si pe la o receptie-doua sa intrebam de curiozitate cit ar fi o camera. 300 de lei. Ha??.... De unde tata?!
Ne-am intors in gara si ne-am lungit fiecare pe cite o banca afara... Brrrr.... Friiig, friiiig... In mineca scurta cum eram, tremuram toti ca varga. Am unit doua banci, fata in fata si ne-am pus toti trei unul linga altul. Dupa citeva atipeli si treziri chinuitoare, ne-am dat seama ca nici asa nu merge.

In mintile noastre obosite a sclipit ideea: sa ducem bancile in cladirea garii si sa dormim acolo. Sub privirile uimite ale celor citeva persoane aflate in gara la acea ora tirzie, le-am tirit intr-un colt mai ferit si, in sfirsit, la caldura, am adormit bustean.
...Dupa ceea ce mi s-a parut a fi numai citeva clipe, ma trezeste o scuturatura de umar... Cu greu intredeschid ochii si ii vad pe Vasu si Bodo in picioare, cu niste figuri grave.
Vasu se mai apleca odata, ma scutura si sopti...
-Scoala-te.... E politia...
Intorc putin capul si ii vad si eu in sfirsit pe cei doi politisti care ne priveau sever.
- Sa spui ca esti student, mai apuca Vasu sa imi sufle in ureche.
Ma ridic.
- Actele Dvs. va rog!
Scoatem toti trei carnetele de student. Politistii le verifica si atitudinea lor devine sensibil mai ingaduitoare.
- Ce e cu voi aici?
- Stiti... incepu Vasu. Am venit la mare de 1 mai si am ramas si azi. Avem tren la 5 dimineata si ne-am gindit ca nu are rost sa mai dam bani la hotel. Ne era frig si am tras bancile inauntru.
Privirile politistilor, impreuna cu a mea si a lui Bodo, se intoarsera spre tabela cu mersul trenurilor. Intr-adevar, la 5 dimineata pleca un personal spre capitala. Vasu asta era o figura, nu gluma. Ce prezenta de spirit!
-Bine baieti... dar scoateti bancile afara, ca acum cladirea garii se inchide pentru curatenie.
-Sigur, imediat! rasuflaram usurati .
Le-a tras afara si in urma noastra, femeia de serviciu incuie usile si se apuca de spalat.

-Da... Si acum? ramase intrebarea in aer.
Ne-am indreptat spre unul din blocurile din apropiere, am urcat pina la etajul 10 (ultimul) ca sa nu ne deranjeze eventuali locatari. ne-am asezat pe scari si uite-asa am dormit pina la pe la 6 si ceva dimineata.
-Sa mergem pe malul marii sa prindem ultravioletele, se trezi Bodo. Nu sint decit de la 5 la 7!
Peste vreo 20 de minute, stateam catarati pe dig, cit mai aproape de apa si absorbeam ultravioletele lui Bodo prin toti porii.
Cum foamea ne cam inghiontea la stomac, ne-am intors la un magazin, am cumparat salam pe care ni l-a feliat vinzatoarea si apoi ne-am asezat pe o banca sa mincam, in timp ce priveam trecatorii grabiti catre serviciu.
Hoinareala prin oras trebuia sa se incheie in gara la ora patru cind aveam accelerat spre Bucuresti, dar Vasu, care se despartise de noi sa caute ceva pentru prietena lui, nu a aparut decit la vreo 10 minute dupa plecarea trenului.

Si uite asa, spre seara, rupti de oboseala, ne urcam si noi in sfirsit in tren. Am adormit somn greu, din care ne-a trezit doar forfota calatorilor grabiti sa coboare. De zapacit ce eram, nici nu mi-am mai dat seama in ce gara sint si am crezut ca am ajuns la Galati. In timp ce priveam buimacit pe fereastra, incercind sa imi dau seama de ce nu seamana cladirile, incep sa imi revin incet-incet.

Ne despartim pe peron, cu ochii cirpiti, Bodo si Vasu catre statia de tramvai si eu luind-o agale spre Regie.

Ep.2

Trase adinc aer in piept, apoi, mai calm, spuse:
-Asteptati-ma in capatul vagonului, discutam acolo.

Am luat-o spre capat si ne-am oprit. Ne uitam la ceas: mai erau 15 minute pina ca trenul sa ajunga in Faurei.
[Fac o paranteza aici ca sa mentionez ca noi nu faceam blatul ca ceilalti studenti, adica dind bani la nas. Noi practicam o inventie numita “blatul negru”, si anume fentatul nasilor coborind in gari si urcind apoi in spatele lor. Pentru asta era nevoie sa stim cu precizie minutul in care trenul ajungea in fiecare gara, sa avem puncte de reper pe traseu care sa ne spuna exact cit mai este pina opreste trenul si altele de-astea. De exemplu, pentru Buzau aveam ca reper depozitul de cereale actualmente al Boromir, de la care stiam ca mai avem fix 3 minute pina in gara.]
Revenind: Ne hotarim deci sa o luam prin tren din vagon in vagon, astfel incit sa ajungem in Faurei pina sa vina nasul. Partea proasta e ca nasul era cu ochiul pe noi, si cind a vazut ca disparuseram, a lasat balta controlul si a luat-o pe urmele noastre.

Si uite-asa, am inceput sa fugim prin vagoane pina am ajuns la locomotiva. In pana de idei, ne-am ascuns in wc si am incuiat usa. Peste citeva secunde, aceasta se zgiltii sub bataile urmaritorului nostru.

-Deschideti odata!
-Ocupat, striga Vasu, de parca ar fi avut vreo importanta.
Nasul baga cheia patrata, descuie, dar noi ne proptiseram cu umerii si cu picioarele in usa.
Vazind ca incepe sa bata cu amindoi pumnii, ne-am facut semn din ochi si am decis sa renuntam.

Nasul, din rosu ce era inainte, acum era asortat de-a binelea la sapca.
-100 de lei de fiecare sau va dati jos la Faurei, zise si ne intoarse spatele.
Biletul era la vremea aia 150 de lei, deci oricum ieseam cit de cit in cistig. Dar ne era ciuda sa dam atita gramada de bani, stiind ce gaura inseamna in buzunar.
-Eu zic sa coborim la Faurei, dar nu mai mergem la Bucuresti. Hai sa plecam la mare! mai trinti Vasu una.
[Trebuie sa spun ca nivelul de inconstienta sau de libertate sau pur si simplu nevoia de putina aventura ne facea sa nu stam mult pe ginduri la propuneri de acest gen. Nu ne interesa absolut deloc ce vom face odata ajunsi la destinatie, asta urma sa fie o problema de rezolvat la acel moment. Voi mai descrie 2-3 situatii de acest gen, dar acum vreau doar sa subliniez un mod de a gindi (sau mai degraba de a NU gindi) pe care il aveam atunci].

Zis si facut. Ne-am dat jos din tren si ne-am apropiat de panoul cu orarul sa vedem cind avem legatura spre litoral.
Jale! Primul tren era abia pe la 4 jumatate dupa amiaza, un personal. Si nu era nici 8 dimineata inca…
Ne-am asezat in fund pe peron sa cugetam. Pina la urma, ne-am hotarit sa luam un personal de Buzau ce pleca in citeva minute, de acolo sa prindem o legatura de Bucuresti, iar din capitala trebuia sa gasim ceva mai acatarii spre Constanta.
-Nu mai fugim prin tren, ma lasati pe mine sa vorbesc cu nasul. Il iau la sentiment! zise Vasu
Ne-am asezat intr-un compartiment gol, eu cu Bodo pe o canapea si Vasu in fata noastra.

“Sintem studenti saraci, nu avem bani si mergem la Bucuresti”.Adevarul spus cu sinceritate si fetele noastre nevinovate l-au inmuiat pe nas. Zimbind, “Pisicherilor ce sinteti…! Dar la Buzau sa coboriti, ca ma schimba si cel care vine e al dracu’”, ne lasa in pace.

Din Buzau am prins rapidul Iasi-Bucuresti, burdusit de studenti si pe la 1 dupa amaiaza, cu 2 ore intirziere fata de acceleratul nostru, iata-ne ajunsi.
Trenul de Constanta era in mai putin de o ora, asa ca eu ma reped spre iesirea Basarabi catre Regie iar cei doi se duc la 35 (tramvaiul) spre Leu (caminul celor din Electronica).

In camera, sub privirile uimite ale lui Dragos, colegul meu, imi arunc in geanta un prosop, periuta si pasta de dinti, dau peste umar un “Plec la mare!” si navalesc inapoi spre gara.

Cu 5 minute inainte de plecare, nici urma de Bodo si Vasu. Se fac 4, se fac 3, se fac 2… Am emotii, sint dezamagit ca aventura noastra a cazut din fasa cind, chiar la momentul punerii in miscare a garniturii, cei doi apar in fuga nebuna strigind “ Urca! Urca!”

Ep.1

Cind vocea impersonala anunta acceleratul de Bucuresti, m-am desprins de zidul garii din Barbosi pe care il sprijineam si am inceput sa merg fara graba spre capatul peronului. Stiam cam pe unde se va opri vagonul 7 si, pe masura ce se derulau unul dupa altul, le numaram in timp ce ma uitam sa ii vad la un geam pe Bodo si Vasu.

I-am zarit, dar nu la 7, ci la 8, si nu singuri. Alaturi de ei fluturau vesele din miini 2 foste colege, Catalina si Luli. Fetele aveau bilet, bineinteles. La primul compartiment din vagon.

- Fii atent ce idee ne-a venit, ma intimpina Vasu. Nasul a trecut deja pe aici, asa ca nu il mai fentam, ci cind trece din nou, ne asezam in compartiment si fetele stau pe hol. Daca le intreaba de bilet, ele au.
- Pai si daca vede compartimentul plin si inca trei persoane pe hol, nu isi da seama? intreb, ca de… mi se pare la mintea cocosului…
- Nu intreaba ma, stai linistit zimbeste Vasu sigur pe el.
Ce sa zic… Daca asta e planul, atunci asta e…

Vorbim cu fetele, ne mai aducem aminte de una alta, cind iata se aude clantanind in apropiere clestele nasului. Intru cu Vasu in compartiment, Bodo se ofera sa fie el cel care sta pe hol cu fetele, zimbind cuceritor catre Luli.
Nasul trase usa…
- S-au vazut aici la toata lumea?

- S-au vazut, confirmam noi cu seninatate.

Da sa treaca, dar ceva la Bodo il face sa se razgindeasca.
-La dumneavoastra s-au vazut?
-Da, zice si Luli

-Mai aratati-mi o data, cere nasul.

Se uita, vede ca locul e in compartiment, dar compartimentul e plin pe toate cele 8 locuri. Iluminat, trage usa din nou si striga:

-Biletele la control va rog!
Eu si Vasu ne ridicam instant si ne strecuram pe hol la parlamentat.
Nasul, blond cu ochi albastri, rosu in obraji si mirosind usor a bautura, isi dadu sapca pe ceafa si se rasti:
- Bai! Daca sinteti studenti, credeti ca ma luati de trefla???

Prolog

Voi transfera aici citeva texte postate in alta parte... amintiri din studentie, una-alta.
Pentru inceput, cele referitoare la mersul cu nasu' :)

Cine a facut scoala la distanta de casa, mai ales pe la inceputul anilor '90, poate isi aminteste de trenurile burdusite de studenti la vagonul 7...
De ce la vagonul 7? Pentru ca era exact la jumatatea garniturii, iar nasii care veneau, unul dinspre primul vagon si celalalt dinspre ultimul, isi finalizau aici tura de control.

Citeva precizari: La acea vreme, un student platea aceeasi valoare la bilet ca toata lumea, fara reducere, iar pretul unui tichet era masa completa la cantina pe o saptamina. Era perioada inflatiei galopante din '90, cind toate preturile cresteau ametitor.
Mai ales in primele saptamini ale anului trebuia sa faci citeva drumuri ca sa-ti poti aduce de acasa toate de trebuinta pentru un an de zile, asa ca platitul biletului nu era dificil la citi bani aveam in buzunar... ci imposibil.

Abia peste vreo 3 ani s-a gindit onor conducerea tarii ca studentii ar trebui sa beneficieze de reduceri.
Din momentul introducerii abonamentelor, nici unul dintre protagonistii episoadelor urmatoare nu a mai mers neregulamentar.
Si acum, primul episod.

Ce e prea mult strica

In afara de sex, bineinteles :).
Punct.