Dacă tot mi-am amînat cu cîteva
ore plecarea la Bucureşti, zic să nu uit că am datoria de a împărtăşi urbi et
orbi (Galaţi şi împrejurimi) noua şi extraordinara teorie a celor de la MIT
(Mahmudia Institute of Technology) despre dispariţia dinozaurilor.
Dau eu deci drumul la calculator
şi în acelaşi timp arunc din obişnuinţă o privire pe ferastră. Care fereastră
are o parţială perspectivă, parţial color asupra Dunării. Măi şi se vedea aşa o
ceaţă faină, cu soarele filtrînd prin ea încît s-a trezit în mine instinctul
primar de pozar. Aşa că shutdown PC, îmbrăcat la băţul de chibrit (pour les
connaisseurs) şi tuleo pe faleză.
Ajunge Cătălin într-o fugă şi
degeaba… nema ceaţă… Ca in bancul ăla, “Băi Ştrul, de la mine de la fereastră
aşa se vede, să mor!”… Dar cum Dunărea acoperită de gheaţă nu e ceva ce vezi în
fiecare zi, am luat-o uşurel la picior, zic să am la ce să mă uit la vară prin
iulie.
Aşa că m-am ales cu o gură de aer
proaspăt, l-am cunoscut pe Chris (frumosul şi blănosul ceau-ceau – sper că aşa
se scrie) şi m-am întors şi cu ceva în tolbă.
