Plecarea e planificata la 4 dimineata, sa mergem cit mai mult pe racoare ca sa nu le fie rau copiilor. Cu o seara inainte, la miezul noptii nu doarme insa nimeni, nici macar Tudor. N-ar fi fost nimic daca as fi fost lasat eu in pace sa dorm, dar usile se trintesc, se deschid si inchid sertare… Numai bine sa te ia somnul.
Prin urmare, decretez ca nu am cum sa fiu capabil de condus la 4 si ca vom pleca atunci cind ne vom trezi odihniti.
De abia pe la 10 sintem in masina, iar Nicole spune ca trebuie sa ne oprim sa cumparam si incaltaminte pentru Tudor. Din intunecat cum eram devin innegurat complet. La 11 cind in sfirsit sintem pe drum, am impresia ca sint un butoi de pulbere. La urma urmei, intre 4 si 11 este totusi o diferenta mare de plan. Din fericire, este innorat si in masina atmosfera e racoroasa. Pina pe la Focsani imi elimin aura negativa si oprim veseli la Marasesti pentru primul popas. Mausoleul arata destul de jalnic pe exterior… Citeva schele indica o tentativa de reparatii. Obuzele si tunurile isi expun citeva straturi successive de vopsea scorojita. Parcului din fata nu i-ar strica niste copaci si banci pentru odihna eventualilor vizitatori, dar imi inchipui ca respectul fata de eroii neamului este incompatibil cu ideea de a sta la umbra. Daca ai nevoie la toaleta, poti apela la restaurantul de la poarta. Si a avea nevoi fiziologice este de asemenea o notiune ce neacceptat pentru cei care ar trebui sa se ocupe de amenajarile locale.
Ne reluam drumul si dupa vreo 2 ore oprim la Hanul Ancutei. Localul pastreaza, cred eu, in mod fericit atmosfera traditionala a unui han de pe timpuri. Dat fiind ca l-am mai vizitat de citeva ori in trecutul apropiat, stiu are in meniu o nemaipomenita fasole cu scarita (costita). O recomand prin urmare pentru Nicole iar eu imi iau o ciorba si friptura. Portiile sint pantagruelice si, desi mincarea este foarte gustoasa, ramine berechet in farfurii. Daca mai bag ceva in mine mi se face rau. Din cind in cind, ma ridic si mai trag citeva poze iar la plecare ii iau in cadru si pe cei trei lautari care mi-au cintat cu talent acum vreo 2 ani citeva melodii de petrecere romanesti (desigur, nu pe gratis :) )
Prin urmare, decretez ca nu am cum sa fiu capabil de condus la 4 si ca vom pleca atunci cind ne vom trezi odihniti.
De abia pe la 10 sintem in masina, iar Nicole spune ca trebuie sa ne oprim sa cumparam si incaltaminte pentru Tudor. Din intunecat cum eram devin innegurat complet. La 11 cind in sfirsit sintem pe drum, am impresia ca sint un butoi de pulbere. La urma urmei, intre 4 si 11 este totusi o diferenta mare de plan. Din fericire, este innorat si in masina atmosfera e racoroasa. Pina pe la Focsani imi elimin aura negativa si oprim veseli la Marasesti pentru primul popas. Mausoleul arata destul de jalnic pe exterior… Citeva schele indica o tentativa de reparatii. Obuzele si tunurile isi expun citeva straturi successive de vopsea scorojita. Parcului din fata nu i-ar strica niste copaci si banci pentru odihna eventualilor vizitatori, dar imi inchipui ca respectul fata de eroii neamului este incompatibil cu ideea de a sta la umbra. Daca ai nevoie la toaleta, poti apela la restaurantul de la poarta. Si a avea nevoi fiziologice este de asemenea o notiune ce neacceptat pentru cei care ar trebui sa se ocupe de amenajarile locale.
Ne reluam drumul si dupa vreo 2 ore oprim la Hanul Ancutei. Localul pastreaza, cred eu, in mod fericit atmosfera traditionala a unui han de pe timpuri. Dat fiind ca l-am mai vizitat de citeva ori in trecutul apropiat, stiu are in meniu o nemaipomenita fasole cu scarita (costita). O recomand prin urmare pentru Nicole iar eu imi iau o ciorba si friptura. Portiile sint pantagruelice si, desi mincarea este foarte gustoasa, ramine berechet in farfurii. Daca mai bag ceva in mine mi se face rau. Din cind in cind, ma ridic si mai trag citeva poze iar la plecare ii iau in cadru si pe cei trei lautari care mi-au cintat cu talent acum vreo 2 ani citeva melodii de petrecere romanesti (desigur, nu pe gratis :) )
Urmatorul punct de interes in drum este biserica La temelie, prezentata atit de frumos de Bubumaia. Coordonatele GPS pe care mi le-a dat sint perfect exacte si gasim locul fara probleme la iesirea din Vadu Moldovei. Ne ia imediat in primire un paznic cu coada, dar dupa citeva latraturi, se convinge ca sintem de treaba si se gudura pe linga noi. Urcam scarile pina la biserica… De aici de sus, e o priveliste grozava a imprejurimilor. Usa e deschisa, desi nu e nimeni. Remarc si stilpul in forma de cruce ce sustine clopotele in fata… Si mai ales, inscriptia care indeamna pe orice credincios, indifferent de religie, sa se roage liber in acest lacas. Un extraordinar mesaj ce sare peste toate inchistarile de secole ale religiilor, impreunind miinile catre un Dumnezeu unic pentru toti.
Fara probleme si in timp scurt de aici, ajungem in Gura Humorului, de unde intr-un sfert de ora intram pe poarta pensiunii Casa Bunicilor.
Ne intimpina o fata zimbitoare. O intreb unde e receptia sa fac formele de cazare. Zimbind in continuare, ne spune ca nu exista asa ceva si ca discutam cu ea. Stie ca sintem cei din Galati care trebuiau sa soseasca. Ne informeaza ca, dat fiind ca sintem familie de 4 persoane, in loc de o camera ne va repartiza un apartament de doua camere, la acelasi prêt. “Sper ca nu va suparati” glumeste. Nu, bineinteles ca nu. Ne conduce in apartament. Arata super, fiecare camera are televizor iar sufrageria e cu geamuri cit peretele. Foarte spatios, baie proprie iar apa calda vine aproape instantaneu pe teava. Deja e mai bine decit ne asteptam.
Pensiunea e formata de fapt din mai multe case imprastiate intr-un décor minunat. Doua iazuri din care unul e pastravarie, curte cu brazi la umbra carora atirna hamace, balansoare masive din lemn presarate printer copaci…
Dupa ce descarcam bagajele, mergem in sala de mese. Foarte primitor aranjata, cu ferestre mari prin care se vad brazii din curte si dealurile intre care e asezata pensiunea. “ Va putem trece consumatia pe camera si sa platiti la sfirsit” ne spune fata cu acelasi zimbet pe buze. “ E ok… Nu treceti totusi in vreun registru ca sintem cazati, pe ce nume, ca sa stiti sa inregistrati consumatia?” intreb eu inca nedumerit. “ Dar relaxati-va, va rog” ride fata. Ati venit sa va odihniti, lasati grijile deoparte. Nu va faceti probleme.” E foarte naturala, spontana, fara artificialul hotelierului occidental.
Nestiind inca ce si cum, comandam cite o ciorba radauteana, pulpe cu mujdei si smintina cu mamaliga, garniture de pilaf si cartofi prajiti. Dumnezeule! Din fiecare portie ar putea minca 3 oameni… Numai mamaliga are o farfurie proprie! Mincarea este facuta in intregime in bucataria proprie si este delicioasa. Ramine mai mult de jumatate in farfurii, cine poate minca atita?! Convenim ca a doua zi sa ni se pregateasca micul dejun pentru 2 persoane. Este all-inclusive la 25 de lei de persoana adulta, pentru copii neplatindu-se nimic suplimentar. Pe undeva pe la 9 jumatate-zece mergem in camere… Copiii se mai joaca pe afara cu niste figurine gigantice de sah si descopera incintati poneii ce alearga liber prin curte. Dupa care, toata lumea la dusul de seara si la culcare.
