Ţîrîitul se auzi prelung în liniştea nopţii, spărgîndu-se de pereţii camerei în nesfîrşite vibraţii. Bărbatul întinse mina, ridică receptorul şi mormăi sfîrşit un “alo?” obosit.
-Ce faci mă Costele? Îi bubui în ureche o voce veselă.
-Nu e nici un Costel… Greşeală… mormăi şi închise. Uf, idioţii, la ce ore se găsesc să sune…
…………………………………..
Ţrrrrrr!!!
- Bă Costele, faci mişto de mine? îi răcni în ureche acelasi glas de adineauri.
- Gura mă-ti de prost, vrei să înţelegi că nu e nici un Costel aici? Idiotule! La ora asta dai telefoane?
- Ce treabă ai tu la ce oră îl sun eu pe Costel? veni răspunsul impertinent.
- Boule! tună bărbatul şi trînti receptorul.
La celălalt capăt al firului, Marcel Paraschiv rămase în cumpănă. Bă, nu mai ştiu eu numărul lui Costel? Înţeleg ca am băut doua-trei beri (hai, mai multe) dar nu uit numărul celui mai bun prieten. Şi dacă au făcut atingere prin centrală şi a sunat în altă parte, ăsta e motiv să ţipe la el?
Hai, mai incerc odată, dacă răspunde tot ăsta măcar mă distrez, se gîndi chicotind şi formă din nou.
- …Costel? Tu eşti mă?
Spre uluirea lui, răspunse o voce senzuală, uşor răguşită, somnoroasă:
- Bbună… apoi si mai senzual: Nu e nici un Costel pe aici… Numai eu…
- Bună s… saru’mina… mmmmmă sccuzaţi, căutam un prieten şi…
Şi mai joasă, şi mai răguşită, încît simţi că îl furnică din creştet pînă în tălpi:
- De ce te scuzi? Îmi place vocea ta… Pari interesant… Sau te deranjează să vorbeşti cu mine?
Marcel înghiţi în sec, degeaba… Gîtul îi era uscat iască.
- Nu, nicidecum…. Î – îmi face p…plăcere
- Îmm… făcu vocea… îl căutai pe Costel şi m-ai găsit pe mine… Eşti de aici din Bucureşti?
- Da, zise Marcel incă tremurînd de emoţie
- Şi cu ce te ocupi tu, care suni la ora asta? Sînt convinsă că ai chef de o distracţie… Eşti un bărbat care ştie să se distreze, nu?
- D…da, da… Daaa, sînt un petrecăreţ, mai prinse puţin curaj Marcel
- Şi în rest cu ce te ocupi, domnule petrecăreţ? rîse vocea gutural…
- Sînt patron, minţi Marcel cu tupeu. Am o firmă… ăă… Vînzări…
- Şi ce vinzi, domnule patron?
- Vînd orice îţi face ţie plăcere, băgă Marcel, aşteptînd cu sufletul la gură să vadă dacă nu mersese prea departe
- Îmmm… Se simte că eşti un bărbat care ştie ce vrea o femeie, şopti înnebunitor de răguşit vocea.
Marcel era tot o apă…
- Un bărbat care ştie ce îi place unei femei, continuă vocea… îmmm… ce cald e… dorm goală între cearşafurile astea şi mă simt transpirată… şi singură…
Marcel se sprijini cu mina liberă de măsuţa telefonului, incise ochii, trase printre gîîiituri aer in piept… Derula scene nesfirsite de senzatii in minte....
- Exact aşa şi sînt, reuşi să articuleze
- Sînt convinsă, îmmm… Cît aş vrea să îţi simt virilitatea, să văd cît de masculin eşti… Ahhh… De-ai putea….
- ….Ce?
- Să vii la mine… Să mă iei ca un bărbat adevărat… să mă faci să mă simt femeie…
- Vin! Vin! Strigă Marcel înnebunit… Unde???
- Vii? Ooo, eşti cum speram… Vino pe strada Lebedei, pe colţ… Te aştept…
- Vin…. Vin!!!!
Se aruncă în primul taxi (noroc că avea staţia chiar lîngă blocul lui) Repede! Îl bătu pe umăr pe şofer. În mai puţin de un sfert de oră ajunse deşi traversa tot Bucureştiul… Coborî din maşină, privi în jur încercînd să străbată prin lumina slabă. Ridică privirea spre ferestrele blocului din faţă, dar atenţia îi fu atrasă de o umbră masivă ce se profilă întunecat
- Marcel?
- Da? zise întrebător şi uşor înspăimîntat.
- Salutări de la Costel!!!rostogoli matahala hohotind şi un trăznet se abătu asupra lui Marcel, trîntindu-l lat la pămînt.
Umbra scuipă satisfacută şi se îndepărtă spre o altă umbră mai micuţă.
- L-am învăţat minte pe fraier, scumpo!
Daca ar mai fi putut auzi, cu greu ar fi putut Marcel să facă legătura intre acel rîs strident care se auzi ca răspuns, şi vocea guturală care îl aruncase pe o stradă necunoscută, în miezul nopţii…
-Ce faci mă Costele? Îi bubui în ureche o voce veselă.
-Nu e nici un Costel… Greşeală… mormăi şi închise. Uf, idioţii, la ce ore se găsesc să sune…
…………………………………..
Ţrrrrrr!!!
- Bă Costele, faci mişto de mine? îi răcni în ureche acelasi glas de adineauri.
- Gura mă-ti de prost, vrei să înţelegi că nu e nici un Costel aici? Idiotule! La ora asta dai telefoane?
- Ce treabă ai tu la ce oră îl sun eu pe Costel? veni răspunsul impertinent.
- Boule! tună bărbatul şi trînti receptorul.
La celălalt capăt al firului, Marcel Paraschiv rămase în cumpănă. Bă, nu mai ştiu eu numărul lui Costel? Înţeleg ca am băut doua-trei beri (hai, mai multe) dar nu uit numărul celui mai bun prieten. Şi dacă au făcut atingere prin centrală şi a sunat în altă parte, ăsta e motiv să ţipe la el?
Hai, mai incerc odată, dacă răspunde tot ăsta măcar mă distrez, se gîndi chicotind şi formă din nou.
- …Costel? Tu eşti mă?
Spre uluirea lui, răspunse o voce senzuală, uşor răguşită, somnoroasă:
- Bbună… apoi si mai senzual: Nu e nici un Costel pe aici… Numai eu…
- Bună s… saru’mina… mmmmmă sccuzaţi, căutam un prieten şi…
Şi mai joasă, şi mai răguşită, încît simţi că îl furnică din creştet pînă în tălpi:
- De ce te scuzi? Îmi place vocea ta… Pari interesant… Sau te deranjează să vorbeşti cu mine?
Marcel înghiţi în sec, degeaba… Gîtul îi era uscat iască.
- Nu, nicidecum…. Î – îmi face p…plăcere
- Îmm… făcu vocea… îl căutai pe Costel şi m-ai găsit pe mine… Eşti de aici din Bucureşti?
- Da, zise Marcel incă tremurînd de emoţie
- Şi cu ce te ocupi tu, care suni la ora asta? Sînt convinsă că ai chef de o distracţie… Eşti un bărbat care ştie să se distreze, nu?
- D…da, da… Daaa, sînt un petrecăreţ, mai prinse puţin curaj Marcel
- Şi în rest cu ce te ocupi, domnule petrecăreţ? rîse vocea gutural…
- Sînt patron, minţi Marcel cu tupeu. Am o firmă… ăă… Vînzări…
- Şi ce vinzi, domnule patron?
- Vînd orice îţi face ţie plăcere, băgă Marcel, aşteptînd cu sufletul la gură să vadă dacă nu mersese prea departe
- Îmmm… Se simte că eşti un bărbat care ştie ce vrea o femeie, şopti înnebunitor de răguşit vocea.
Marcel era tot o apă…
- Un bărbat care ştie ce îi place unei femei, continuă vocea… îmmm… ce cald e… dorm goală între cearşafurile astea şi mă simt transpirată… şi singură…
Marcel se sprijini cu mina liberă de măsuţa telefonului, incise ochii, trase printre gîîiituri aer in piept… Derula scene nesfirsite de senzatii in minte....
- Exact aşa şi sînt, reuşi să articuleze
- Sînt convinsă, îmmm… Cît aş vrea să îţi simt virilitatea, să văd cît de masculin eşti… Ahhh… De-ai putea….
- ….Ce?
- Să vii la mine… Să mă iei ca un bărbat adevărat… să mă faci să mă simt femeie…
- Vin! Vin! Strigă Marcel înnebunit… Unde???
- Vii? Ooo, eşti cum speram… Vino pe strada Lebedei, pe colţ… Te aştept…
- Vin…. Vin!!!!
Se aruncă în primul taxi (noroc că avea staţia chiar lîngă blocul lui) Repede! Îl bătu pe umăr pe şofer. În mai puţin de un sfert de oră ajunse deşi traversa tot Bucureştiul… Coborî din maşină, privi în jur încercînd să străbată prin lumina slabă. Ridică privirea spre ferestrele blocului din faţă, dar atenţia îi fu atrasă de o umbră masivă ce se profilă întunecat
- Marcel?
- Da? zise întrebător şi uşor înspăimîntat.
- Salutări de la Costel!!!rostogoli matahala hohotind şi un trăznet se abătu asupra lui Marcel, trîntindu-l lat la pămînt.
Umbra scuipă satisfacută şi se îndepărtă spre o altă umbră mai micuţă.
- L-am învăţat minte pe fraier, scumpo!
Daca ar mai fi putut auzi, cu greu ar fi putut Marcel să facă legătura intre acel rîs strident care se auzi ca răspuns, şi vocea guturală care îl aruncase pe o stradă necunoscută, în miezul nopţii…
