Am citit acum o zi sau doua articolul de mai jos:
http://augustinradu.ro/2011/06/sofatul-ca-sport-extrem
M-a pus pe ginduri pentru ca m-am regasit cumva, din mai multe ipostaze.
In primul rind, imi amintesc de mine cum eram ca sofer acum citiva ani. Imi dau seama ce mult m-am schimbat dupa ce au aparut copiii. Chiar si atunci, nu am realizat ce fragila este o carcasa de tabla pina cind nu am fost implicat intr-un accident (ce e drept, usor) dar care mi-a demonstrat ca pina si niste circumstante absolute banale se pot transforma intr-un dezastru. Urmatorul pas atunci a fost sa vind masina imediat si sa iau altceva mai sigur (in limita a ceea ce imi puteam permite, normal). Ideea e ca din acel moment siguranta a contat covirsitor mai mult decit confortul sau aspectul masinii si la fel va fi si pe viitor.
Ma mai regasesc in acea descriere: “stiu soferi care se mint atat de bine incat nu se urca niciodata in alta masina decat cea condusa de ei pentru ca nu se simt in siguranta, ei sunt cei mai buni, perfecti.” Ok, nici chiar la nivelul asta, dar ideea e ca am mai multa incredere in mine ca sofer decit in oricine altcineva. Nu ca as fi un sofer mai bun, ci pentru ca tind sa am mai multa grija pentru persoana mea. Si nu vad de ce ar fi ceva rau in asta. La urma urmei, se cheama ca iti asumi responsabilitatea.
Sint citeva persoane in care am totusi incredere foarte mare ca soferi. Unul este colegul meu Bogdan, cu care am fost de multe ori in masina la drum lung si stiu ca e fanatic cu siguranta la volan. Al doilea este cumnatul meu, care are si el copil mic si desi intr-o masina care prinde suta in 3 secunde, merge cu strict viteza regulamentara.
In ceea ce priveste copiii, recunosc ca sint paranoic. Nu ii las si nu ii voi lasa in alta masina decit cea in care ma aflu si eu (ori ca sofer ori ca pasager in dreapta). Nu ma refer la luatul de la scoala de catre parinti, ci la drumuri in afara orasului. Si viceversa, nu sint adeptul altor copii in masina mea fara a fi si unul din parintii lor cu ei.
Mai mult decit orice sistem de siguranta al masinii conteaza insa sa fii cu ochii in patru si sa stii sa te feresti de prosti. Pe principiul “Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista”.
http://augustinradu.ro/2011/06/sofatul-ca-sport-extrem
M-a pus pe ginduri pentru ca m-am regasit cumva, din mai multe ipostaze.
In primul rind, imi amintesc de mine cum eram ca sofer acum citiva ani. Imi dau seama ce mult m-am schimbat dupa ce au aparut copiii. Chiar si atunci, nu am realizat ce fragila este o carcasa de tabla pina cind nu am fost implicat intr-un accident (ce e drept, usor) dar care mi-a demonstrat ca pina si niste circumstante absolute banale se pot transforma intr-un dezastru. Urmatorul pas atunci a fost sa vind masina imediat si sa iau altceva mai sigur (in limita a ceea ce imi puteam permite, normal). Ideea e ca din acel moment siguranta a contat covirsitor mai mult decit confortul sau aspectul masinii si la fel va fi si pe viitor.
Ma mai regasesc in acea descriere: “stiu soferi care se mint atat de bine incat nu se urca niciodata in alta masina decat cea condusa de ei pentru ca nu se simt in siguranta, ei sunt cei mai buni, perfecti.” Ok, nici chiar la nivelul asta, dar ideea e ca am mai multa incredere in mine ca sofer decit in oricine altcineva. Nu ca as fi un sofer mai bun, ci pentru ca tind sa am mai multa grija pentru persoana mea. Si nu vad de ce ar fi ceva rau in asta. La urma urmei, se cheama ca iti asumi responsabilitatea.
Sint citeva persoane in care am totusi incredere foarte mare ca soferi. Unul este colegul meu Bogdan, cu care am fost de multe ori in masina la drum lung si stiu ca e fanatic cu siguranta la volan. Al doilea este cumnatul meu, care are si el copil mic si desi intr-o masina care prinde suta in 3 secunde, merge cu strict viteza regulamentara.
In ceea ce priveste copiii, recunosc ca sint paranoic. Nu ii las si nu ii voi lasa in alta masina decit cea in care ma aflu si eu (ori ca sofer ori ca pasager in dreapta). Nu ma refer la luatul de la scoala de catre parinti, ci la drumuri in afara orasului. Si viceversa, nu sint adeptul altor copii in masina mea fara a fi si unul din parintii lor cu ei.
Mai mult decit orice sistem de siguranta al masinii conteaza insa sa fii cu ochii in patru si sa stii sa te feresti de prosti. Pe principiul “Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista”.
