Dor de vara...

 

 

Plaja Jupiter, 15 noiembrie...

Tips&Tricks

Azi am gasit in sfirsit modalitatea de a convinge Windows 7 sa recunoasca batrinul Canon 350D.

Dupa ce pe site la Canon nu am gasit nici un driver, nici o indicatie, iar Windows refuza cu incapatinare sa imi recunoasca aparatul... am dat pe net de un link care m-a salvat.

Mai pe scurt, din setarile aparatului se modifica Menu- Communication - din default PC Connection in Print /PTP. A mers instant.

Linkul aici: http://helgeklein.com/blog/2009/08/canon-eos-350d-and-windows-7-x64-where-are-the-drivers-canon/

Clasic

In aceeasi excursie pe malul Dunarii...

Sintem egali?

Pentru noi exista termenul de misogini, dar voi nu aveti un cuvint echivalent pentru a putea caracteriza bancurile ce trebuie date mai departe la prietenele voastre si la barbatii care "sint suficient de inteligenti".
Noi nu putem intr-o viata sa va intelegem, voi ne cititi dintr-o privire.
Noi am intrat deja in bucatarie, voi ati intrat deja in boards.
Voi ne topiti cu o privire... cu o umezeala in coltul ochiului spulberati si ultima farima de egoism masculin, dar sinteti tari ca piatra in fata slabiciunii noastre.
Noi v-am adorat prin Eminescu, voi ne-ati distrus prin Veronica.

Asa ca noi, noi sintem cei ce vrem egalitate!
Dar ah, ce va iubim...

Azi a fost o zi buna

Unu: De dimineata s-a rezolvat o situatie conflictuala care ma apasa destul de mult.

Doi: Dupa amiaza, intr-un trafic heavy, cu linie interminabila de masini in intersectie, am fost lasat de 3 ori la rind sa intru in coloana in trei locuri diferite, desi soferii galateni se caracterizeaza prin orice in afara de amabilitate.

Si trei: In timpul unei convorbiri telefonice cu unul din verii mei din Tirgoviste, am aflat o veste ce m-a bucurat extraordinar: matusa si unchiul meu care, desi casatoriti de probabil aproape 50 de ani, nu au avut cununia religioasa datorita pozitiei unchiului in vremurile trecute, au pasit impreuna in biserica saptamina trecuta si au schimbat inelele in fata preotului. Dincolo de semnificatia religioasa, m-a miscat profund gestul in sine: doi oameni, impreuna de o viata, depunind juramintul ca o reinnoire a ceea ce si-au declarat cu zeci de ani in urma.

Asa cum am zis deci... azi a fost o zi buna.

Ei sint aici!!!

Pop Cornel intră clătinîndu-se pe uşa institutului (pentru cei care au uitat, e vorba de faimosul Mahmudia Institute of Technology), se sprjini cîteva clipe de perete apoi se lăsă să alunece pe scaunul paznicului de la intrare. Faţa lividă îl sperie de-a binelea pe săracul gardian, care fugi la telefon şi îl sună pe cel mai apropiat colaborator al celebrului specialist, asistentul Janosz Vattacukor.
-Ce s-a întîmplat? Ce aţi păţit domnule inginer? Întrebă Janosz îngrijorat.
-Trebuie să îi chemăm pe cei de la Mahmudia Today.. EI sînt printre noi…. Au sosit… murmură acesta sfîrşit.
-Să chemăm presa? De ce? Cine a sosit??
-Ei…
-Cine EI?
-Ei… Extratereştrii, oftă Pop Cornel.
Janosz înmărmuri. Pop Cornel, omul care salvase Cernavodă, care oferise soluţii pentru toate problemele ridicate pînă atunci, nu era genul care să fabuleze. Ceva îl dăduse peste cap, DAR CE?
-Povestiţi-mi vă rog, ceru el aproape rugător. Era intrigat la culme.
-Veneam cu maşina spre Institut, ca în fiecare dimineaţă, începu Pop Cornel cu voce abia auzită. Mă apropiam de ieşirea din oraş cînd văd doi cetăţeni că îmi fac semne frenetice să trag pe dreapta. Opresc, iar unul dintre ei… Doamne, cit de malefici sînt… îmi atrage atenţia că roata pe faţă dreapta e dezumflată şi probabil am pană. Mai mult, îmi deschide portbagajul, îmi saltă roata de rezervă şi în 3 minute o şi schimbă. Apoi îmi zîmbesc amîndoi şi se îndepărtează. Diabolic… Diabolic…
-Dar bine… Janosz era nedumerit la culme… Puteau fi doi oameni amabili care au vrut doar să fie de ajutor.
-Nu înţelegi… Tocmai această amabilitate i-a dat de gol…
-Dar cum??? strigă Janosz.
-Pentru că… se prăbuşi pe spate Pop Cornel…PURTAU UNIFORMA DE POLIŢIŞTI!!!

M-am apucat de păscut

Aşa-i dacă te apuci să îţi faci analize, trebuie să te aştepţi să îţi iasă şi mai puţin bine.
Carevasazică, am colesterolul peste limita maximă. Fără mare îngrijorare, dar în semn de respect pentru organismul ce binevoieşte a mă mişca de colo-colo, m-am hotărît să iau măsurile necesare, ceea ce în acest caz se traduce printr-un oarecare regim.

Citesc prin urmare pe net să văd cam ce presupune asta.
După primele rînduri, sînt distrus. Cele trei repere ale existenţei mele: cafeaua, Pepsi şi îngheţata, sint pe lista neagră. Din nefericire, pe lista albă figurează fasolea verde şi mazărea, nenorocirile mele din copilărie.
Îmi mai revin cînd văd tot aici bananele, roşiile, pieptul de pui, cacao (ura!!) cireşele, căpşunile.
Dar cică elementul forte e reprezentat de fibrele solubile, cu reprezentantul lor ovăzul.
Expresia “măninci calule ovăz” capătă valenţe noi, mai bine zis calul devine substantiv propriu cu numele meu pe el.

Aşa că am trecut pe la Real, am aprovizionat banane, mere, cereale pentru fiică-mea, peşte file, bineînţeles ovăz… numai delicatese.

Sincer, nu pot înţelege de ce ne-am mai dat jos din copac.
Numai probleme am avut de atunci…

Mai vedem. Dacă nu învăţ să behăi pînă atunci…

Telefonul de la miezul noptii

Ţîrîitul se auzi prelung în liniştea nopţii, spărgîndu-se de pereţii camerei în nesfîrşite vibraţii. Bărbatul întinse mina, ridică receptorul şi mormăi sfîrşit un “alo?” obosit.
-Ce faci mă Costele? Îi bubui în ureche o voce veselă.
-Nu e nici un Costel… Greşeală… mormăi şi închise. Uf, idioţii, la ce ore se găsesc să sune…
…………………………………..
Ţrrrrrr!!!
- Bă Costele, faci mişto de mine? îi răcni în ureche acelasi glas de adineauri.
- Gura mă-ti de prost, vrei să înţelegi că nu e nici un Costel aici? Idiotule! La ora asta dai telefoane?
- Ce treabă ai tu la ce oră îl sun eu pe Costel? veni răspunsul impertinent.
- Boule! tună bărbatul şi trînti receptorul.
La celălalt capăt al firului, Marcel Paraschiv rămase în cumpănă. Bă, nu mai ştiu eu numărul lui Costel? Înţeleg ca am băut doua-trei beri (hai, mai multe) dar nu uit numărul celui mai bun prieten. Şi dacă au făcut atingere prin centrală şi a sunat în altă parte, ăsta e motiv să ţipe la el?
Hai, mai incerc odată, dacă răspunde tot ăsta măcar mă distrez, se gîndi chicotind şi formă din nou.
- …Costel? Tu eşti mă?
Spre uluirea lui, răspunse o voce senzuală, uşor răguşită, somnoroasă:
- Bbună… apoi si mai senzual: Nu e nici un Costel pe aici… Numai eu…
- Bună s… saru’mina… mmmmmă sccuzaţi, căutam un prieten şi…
Şi mai joasă, şi mai răguşită, încît simţi că îl furnică din creştet pînă în tălpi:
- De ce te scuzi? Îmi place vocea ta… Pari interesant… Sau te deranjează să vorbeşti cu mine?
Marcel înghiţi în sec, degeaba… Gîtul îi era uscat iască.
- Nu, nicidecum…. Î – îmi face p…plăcere
- Îmm… făcu vocea… îl căutai pe Costel şi m-ai găsit pe mine… Eşti de aici din Bucureşti?
- Da, zise Marcel incă tremurînd de emoţie
- Şi cu ce te ocupi tu, care suni la ora asta? Sînt convinsă că ai chef de o distracţie… Eşti un bărbat care ştie să se distreze, nu?
- D…da, da… Daaa, sînt un petrecăreţ, mai prinse puţin curaj Marcel
- Şi în rest cu ce te ocupi, domnule petrecăreţ? rîse vocea gutural…
- Sînt patron, minţi Marcel cu tupeu. Am o firmă… ăă… Vînzări…
- Şi ce vinzi, domnule patron?
- Vînd orice îţi face ţie plăcere, băgă Marcel, aşteptînd cu sufletul la gură să vadă dacă nu mersese prea departe
- Îmmm… Se simte că eşti un bărbat care ştie ce vrea o femeie, şopti înnebunitor de răguşit vocea.
Marcel era tot o apă…
- Un bărbat care ştie ce îi place unei femei, continuă vocea… îmmm… ce cald e… dorm goală între cearşafurile astea şi mă simt transpirată… şi singură…
Marcel se sprijini cu mina liberă de măsuţa telefonului, incise ochii, trase printre gîîiituri aer in piept… Derula scene nesfirsite de senzatii in minte....
- Exact aşa şi sînt, reuşi să articuleze
- Sînt convinsă, îmmm… Cît aş vrea să îţi simt virilitatea, să văd cît de masculin eşti… Ahhh… De-ai putea….
- ….Ce?
- Să vii la mine… Să mă iei ca un bărbat adevărat… să mă faci să mă simt femeie…
- Vin! Vin! Strigă Marcel înnebunit… Unde???
- Vii? Ooo, eşti cum speram… Vino pe strada Lebedei, pe colţ… Te aştept…
- Vin…. Vin!!!!
Se aruncă în primul taxi (noroc că avea staţia chiar lîngă blocul lui) Repede! Îl bătu pe umăr pe şofer. În mai puţin de un sfert de oră ajunse deşi traversa tot Bucureştiul… Coborî din maşină, privi în jur încercînd să străbată prin lumina slabă. Ridică privirea spre ferestrele blocului din faţă, dar atenţia îi fu atrasă de o umbră masivă ce se profilă întunecat
- Marcel?
- Da? zise întrebător şi uşor înspăimîntat.
- Salutări de la Costel!!!rostogoli matahala hohotind şi un trăznet se abătu asupra lui Marcel, trîntindu-l lat la pămînt.
Umbra scuipă satisfacută şi se îndepărtă spre o altă umbră mai micuţă.
- L-am învăţat minte pe fraier, scumpo!
Daca ar mai fi putut auzi, cu greu ar fi putut Marcel să facă legătura intre acel rîs strident care se auzi ca răspuns, şi vocea guturală care îl aruncase pe o stradă necunoscută, în miezul nopţii…

Marea...

O privim o clipa si o pastram in suflet un an... Pina cind pasii ni se vor afunda din nou in nisip, vom fugi din nou de stropii de ploaie si vom ride din nou aruncindu-ne in valuri...

FOTO

Digul Zaclau-Smardan

One man's dream

"Iubesc omenirea. Trecem prin clipe grele, dar am mai trecut prin asemenea momente si am incredere ca omenirea va reusi, ca intotdeauna, sa le depaseasca. Sa nu uitam ca fiecare implinire mareata a fost, la inceput, o simpla idee in mintea unui singur om. Acesta este mesajul meu catre voi: Sa visati mereu... si sa va pastrati visul intotdeauna!"

Cu aceste cuvinte a prezentat Yanni ultima melodie, One man's dream, din concertul absolut exploziv de la Bucuresti. Un concert in care fiecare membru al echipei a avut ocazia sa isi dovedeasca genialitatea la instrumentul propriu, de la vioara, tobe, chitara electrica, violoncel (absolut demential!), trompeta pina la, neasteptat, harpa! Puteti gasi pe youtube interpretarea neobisnuita a lui Espinola, nu credeam ca se poate cinta in asa fel...

Muzica lui Yanni nu se invata, nu se cultiva. Este pura, in rezonanta cu sufletul. Nu trebuie sa fii dintr-o anumita cultura sau dintr-o anumita zona a planetei. O simti la fel indiferent daca esti japonez sau finlandez. Am avut senzatia ca arcusul viorii taia felii din mine, ma lua intr-un virtej in care gindurile nu mai existau. Solo-ul la tobe din timpul Marching Seasons a fost incredibil. Aplauzele si strigatele de apreciere devenisera o rostogolire continua catre scena, oamenii innebuniti au sarit de pe scaune in timpul The storm, au batut cu picioarele in lemnul podelei strigind Bravo!! Yanni!! Yanni!!... intr-o atmosfera absolut fantastica.

Nu am cum sa dau macar o idee despre ce a a fost acolo... Oameni in virsta si tineri la un loc, toti cu miinile sus, batind din palme, intr-o Zone Arena arhiplina.

Cind Yanni a fluturat mina a ramas bun, am ramas uimit... cum, numai atit, nici macar o ora? M-am uitat la ceas pentru prima data si am incremenit vazind ca se scursesera o ora si 45 de minute... Dupa inca 3 reveniri in uralele spectatorilor, Yanni ne-a transmis mesajul lui de suflet si ne-a parasit, nu inainte de a promite ca va reveni anul viitor.

Intors in lumea noastra gri, imaginea mi-a ramas inca in minte, muzica o mai aud inca in urechi...

Antenutza

In asteptarea inceperii concertului cu Yanni, am rasfoit revista Ioana, oferita gratuit de catre organizatori (ca sa nu se intrebe cineva cum am ajuns eu cu ea in brate).

Citam aproximativ:

1. Sexul regulat intinereste cu pina la 10 ani femeile si cu pina la 12 ani (!! wow!!) barbatii. Ceea ce ma face sa ma gindesc, eu in momentul asta arat cu 12 ani mai tinar sau as putea sa arat cu 12 ani mai tinar?

2. Risul e ca sexul. Draga, nu am chef de sex in seara asta, dar ca sa nu iti spun ca ma doare capul, uite-aici: Hhihihihihihahahahahahhihihihihi!!! O, ai si terminat? Noapte buna iubire!

3. 85% dintre barbati cred ca sarmul unei femei nu are legatura cu frumusetea. Da, bine... Nu se supara nimeni daca intre o femeie urita cu sarm si una frumoasa cu sarm o voi prefera pe cea din urma, ok?

MIT dezvaluie problemele de la Cernavoda!

Iată că, referitor la problema de la centrala nucleară, avem răspunsul oficial al specialiştilor de la MIT (Mahmudia Institute of Technology), prin intermediul simpaticului d. Pop Cornel.

„Precum ştiti, sau nu ştiti, centrala de la Cernavoda functionează pe bază de uraniu neîmbogăţit, spre deosebire de cea de la Fukushima de exemplu care foloseşte uraniu îmbogăţit.
Decizia pentru uraniu neîmbogăţit a fost luată in 1978, cind chiar tovarăşul a spus să folosim uraniu muncitoresc-socialist, cel îmbogăţit fiind considerat de origine nesanatoasă, burghezo-mosierească.
Problema este ca din 1990 incoace, uraniul initial neîmbogăţit s-a divizat intr-o mică parte de uraniu foarte îmbogăţit si o foarte largă parte de uraniu sărăcit. Procesul s-a accelerat vizibil din 2004. Uraniul sărăcit, este clar, nu mai are puterea de a crea reacţia necesară funcţionării centralei.

Au ramas două metode de contracarare:
Una, sa importăm uraniu îmbogăţit si a doua, sa importăm izotopi de uraniu şi mai saracit din ţări defavorizate, care ar fi urmat să capete electroni odata instalaţi in România. Se spera ca aceşti electroni în plus i-ar fi stimulat la producerea de reacţie nucleară.

Prima metodă s-a soldat cu un eşec. Pur şi simplu uraniul îmbogăţit saracea imediat ce era adus in România şi nu mai avea nici o valoare, deşi acelaşi uraniu instalat intr-o centrală din SUA funcţiona fără probleme zeci de ani.
A doua metodă, import de uraniu majoritar chinezesc, dar şi pakistanez, congolez sau marocan, a avut un oarecare rezultat, dar puţin vizibil. Uraniul reuşea să capete ciţiva electroni dar aceştia dispăreau imediat printr-un tunel tip gaură de vierme cu sigla Western Union.

Noi, MIT, am propus si a treia soluţie, anume reîmbogăţirea uraniului sărăcit pînă la nivelul la care va produce din nou reacţiile necesare.
Am venit in acest scop şi cu o listă de masuri: buna gestionare a numărului de electroni, controlul regulat pentru fiecare atom de uraniu să se vada cîţi electroni are pe orbită şi de ce, declararea electronilor suplimentari etc.

Din păcate, raspunsul guvernului a fost negativ.
Dumnealor insistă sa aplice planul Preafericitului, şi anume să stropească reactoarele cu apă sfinţită. Nu au specidicat daca e vorba măcar de apă grea.

Si daca nu va funcţiona, asa e vrerea celui de Sus.
Ceea ce inseamna ca vor face BORş. "

Breaking news! Scade capacitatea reactoarelor de la Cernavoda! MIT este deja prezent in locatie!

La Centrala de la Cernavoda s-a constatat o scadere lenta dar continua a capacitatii celor doua reactoare functionale. Ingrijorate, autoritatile cauta o solutie pentru aceasta problema, a carei agravare ar insemna afectarea sistemului energetic national!

Prea Fericitul a declamat imediat ca motivul nu poate fi altul decit acela ca reactoarele nu au fost sfintite in cursul acestui an. "Necuratul lucreaza pe cai ocolite si numai apa sfintita il poate alunga. O mica sponsorizare pentru Catedrala Mintuirii Neamului ar fi suficienta pentru oboseala prea-umilului sobor de preoti ".
O sursa de incredere care a dorit sa-si pastreze anonimatul a confirmat pentru FotografDeDuminica faptul ca in locatie sint deja prezenti specialistii de la MIT (Mahmudia Institute of Technology). Sursa a declarat ca exista increderea absoluta in capacitatea acestora de a identifica posibilele cauze. A mai adaugat ca afirmatia Prea Fericitului este privita ca planul B, autoritatile fiind in negocieri privind marimea "micii sponsorizari".

Contactat de catre noi, dl. Pop Cornel, deja cunoscutul purtator de cuvint al celebrei institutii, a declarat ca problema de la Cernavoda a fost detectata si va fi facuta publica in exclusivitate prin intermediul FDD.
Mai mult decit atit, reprezentantul FDD va efectua vineri o deplasare in corpore la Mahmudia! Cotidianul local, Mahmudia Today si-a anuntat deja intentia de a publica interviul pe care speram sa il luam cu aceasta ocazie dlui Pop Cornel.

MIT si BOR

Tinind cont de numarul imens de biserici ridicate dupa 1990 (peste 4000, multe dintre ele pe foste spatii verzi) precum si de bugetul enorm alocat de guvernele postdecembriste in acest scop, purtatorul de cuvint al prestigiosului MIT (Mahmudia Institute of Technology) , binecunoscutul Pop Cornel aka Floricele a facut publica ingrijorarea amintitei institutii.

Deoarece, asa cum am fost obisnuiti, pentru fiecare problema MIT are si o solutie, d. Pop Cornel raspunde intr-un interviu publicat in Mahmudia Today si preluat de catre FotografDeDuminica.

“Este vorba de sute de hectare de spatiu verde si de sute de milioane de euro alocati de la buget”, specifica d. Pop Cornel.

Dumnealui prezinta o idee revolutionara pentru construirea noilor biserici si anume etajarea acestora.

“Institutul nostru a facut un calcul economic si considera ca solutia cea mai buna pe viitor este construirea de biserici etajate. De exemplu, in loc de 10 biserici ce ar ocupa minim 1000 mp fiecare, deci in total 10.000 mp, se pot construi in sistem etajat, 10 biserici una peste alta. Amprenta la sol ar fi aceeasi cu a unei singure cladiri. De asemenea, si costurile de ridicare ar fi semnificativ reduse.”

Intrebat cum ar preintimpina aceasta solutie dorinta oamenilor de a avea biserica foarte aproape, eventual la parterul blocului in care locuiesc, d. Pop Cornel adauga:
“Sa nu uitam de recomandarea de a face zilnic minimum 30 de minute de miscare. As sugera chiar ca multi-biserica sa nu aiba lift”.

In urma publicarii acestui interviu, BOR prin persoana prea fericitului si-a exprimat indignarea pentru, citam “ batjocorirea sarmanilor oameni al caror sprijin a ramas numai bucuria de a-si da ultimii bani bisericii”.

D. Pop Cornel a replicat sec: “I’m BORed”.
Prea-sfintia sa a declarat ca accepta scuzele.

Bucovina fara cuvinte

Stiri (posibile)

Deoarece nesimtirea romanului, mina in mina cu indolenta firmelor de salubrizare ne-au umplut de gunoaie, specialistii de la MIT (Mahmudia Institute of Technology) au inventat ochelarii cu functia de content-aware. Pentru cine nu stie, aceasta are rolul de a identifica de exemplu un pahar de plastic pe fundalul de iarba verde si de a il inlatura software astfel incit iarba sa para neatinsa.

Turistii dotati cu astfel de ochelari au inundat litoralul romanesc in special in zona Eforie Sud, recunoscuta pentru mizeria de nedescris ce domneste dealtfel aici.
Acestia sint absolut incintati de noul gadget.

De exemplu, dl.Maricel din Slobozia declara entuziasmat: "Ma simt ca la bulgari si pe deasupra, pot sa ascult manele si sa scuip in continuare seminte. Extraordinar!"
Iar dl. Gica din Afumati completeaza: " Domne, este ceva cu ochelarii astia. Da' am o problema domne, aud un biziit ca de avion si, cind ma uit in sus, nu vad decit albastru. O fi defecti domne?"

Specialistii MIT atrag atentia ca acesti ochelari nu sint recomandati atunci cind va aflati la volan. Desi vederea unei sosele absolut impecabile este mai mult decit atragatoare pentru orice sofer, gropile acoperite software nu sint inlaturate si hardware, asa ca exista toate sansele sa ajungeti (daca mai ajungeti) la destinatie cu bieletele in buzunar.

Iata mai jos si stirea asa cum a aparut astazi in ziarul local, Mahmudia Today:

Antenutza

1. Reporterul e meduzat de multimea cantitativa a celor ce stau cu laptopul pe plaja. Se apropie de o fatuca foarte preocupata si incruntata, parind a face si desface noduri piaristice pe la vreo companie. "Ce faceti?" intreaba candid reporterul. " A, stau pe Facebook, vorbesc cu prietenii" raspunde fatuca. De unde rezulta ca multimea celor asemeni ei nu este si calitativa. Sa vii la plaja in concediu ca sa stai cu laptopul in brate pe motiv de facebook... Situatia e salvata de un norvegian care, saracul, chiar isi mai rezolva online din probleme si e foarte incintat de internetul free. La el acolo, in civilizatie, ar fi costat 20 de euroi!
2. Se prefigureaza o noua criza mondiala. Basescu afirma, la fel ca in 2008, ca noi nu vom fi afectati. Sint sigur ca, la fel ca in 2008, va avea dreptate. Probabil ca noi vom fi chiar cei ce ii vom ajuta pe alde SUA, Anglia, Italia sa iasa din cacao.
3. Dupa mai multe ture prin tara de-a lungul timpului, am realizat un mare adevar istoric: Pentru a impiedica navalitorii sa ajunga in capitalele voievodatelor, nicidecum nu se recurgea la otravitul fintinilor si arsul holdelor. Aceasta este o mare minciuna si trebuie corectata imediat! Domnitorii romani aveau o metoda mult mai perversa: nu montau deloc indicatoare, sau daca le puneau indicau in directia gresita. Deci, veneau turcii in Moldova si cautau drumul de Suceava. Nema drum, nema indicator. Cind ajungeau la Vaslui, la intrare scria Iasi. Cind sa mearga pe european si sa intersecteze o ulita comunala, iaca aveau Cedeaza trecerea (dar fara indicator, eu ce va spun aici???) si intrau in coliziune cu tatarii ce veneau cu prioritate de dreapta. Cind, in sfirsit, a aparut GPSul, acesta cu vocea Fatimei i-a bagat de-a dreptul pe contrasens. Cei care au scapat cu viata au preferat sa cucereasca Ungaria si sa o faca pasalic. Vezi daca dumnealor in tara vecina tin coada sus si au indicatoare si autostrazi?

O altfel de Romania. Bucovina. Ultima parte, dar nu cea din urma

Paradoxal, cea din urma zi, care s-ar fi dorit una simpla de odihna petrecuta la pensiune, a fost pentru mine si cea mai spectaculoasa.
Mai bine zis, am ales una din cele citeva mountain bikes ce zaceau sprijinite intr-un sopron si m-am gindit sa fac o scurta plimbare de vreo jumatate de ora asa, de control imprejurimi si conditie fizica. Dupa o scurta ezitare, in loc sa cobor spre Gura Humorului, pe drumul pe care mersesem zilnic cu masina, am luat-o in sens opus spre iesirea din Manastirea Humorului.

Niciodata, dar niciodata nu se va compara senzatia turismului din masina cu cea perpedes sau de pe bicicleta. M-am oprit aproape la fiecare 50- 100 de metri ca sa ma minunez de un nou peisaj, sau de acelasi vazut in alta lumina, din alt unghi. Mirosul innebunitor de fineata, oamenii ce ridicau cite o capita, unii in costum popular! Berze nemiscate ce pareau statui decorative priveau catre biciclistul neincrezator care se apropia de ele sa verifice daca sint reale. Case cochete raspindite la distanta de strada, ferite de ochi indiscreti... Culminind cu o adevarata casuta din povesti, in dreptul careia n-am mai rezistat si am intrat in vorba cu femeia care isi pastorea treburile prin curte. Vazindu-ma asa entuziasmat, m-a invitat chiar inauntru, sa vad mai indeaproape cum incap in asa spatiu mic o bucatarie, o camera de zi si o mansarda cu doua paturi si biblioteca.
Mindru tare si plin de bucuria plimbarii pe bicicleta
Casuta din povesti
Vilisoare la margine de drum

Numai faptul ca nu eram foarte sigur de proprietatile bicicletei m-a facut sa ma intorc dupa mai mult de o ora si sa petrec acelasi timp la intoarcere, la fel de lent, la fel de patruns pina in ultima fibra de Bucovina.
....
A doua zi dimineata am parasit pensiunea cu destinatia Falticeni. In drum am facut un ultim ocol catre manastirea Arbore, extrem de frumoasa si de linistita, asezata intr-o oaza de verdeata.
Din nefericire, drumul spre Falticeni a dus din nou prin Suceava. Am zis cu aceasta ocazie sa ne oprim la Carrefour pentru niste una-alta de dus pe la rude. Nu stiu in cite orase vezi un indicator de Carrefour catre dreapta pentru ca 20 de metri mai incolo sa fie altul aratind la stinga... In fine... Sa fie la ei.
Poarta de intrare in curtea manastirii Arbore

Interior pictat. Manastirea este in plin proces de renovare.Se pare ca a stat citeva zeci de ani fara acoperis ceea ce a deteriorat puternic picturile interioare
In Falticeni am avut privilegiul (si la modul serios, prea putine persoane au parte de asa ceva) de un tur privat al orasului in compania varului meu Costel (de fapt, sotul verisoarei mele) pe care il stiu de mic copil. De generatii intregi falticinean, mi-a spus istoria fiecarei case vechi pe linga care am trecut, oprindu-ne la sfirsit in fata liceului Nicu Gane unde a invatat marele Ion Creanga si unde a fost si Costel, la vremea lui, elev. Chiar si dupa atitia ani ii radia glasul de mindrie linistita cind povestea despre fosti profesori si colegi, despre cum arata liceul pe vremea lui, ce s-a mai pastrat si ce s-a mai schimbat de atunci.

Primaria


Spitalul municipal


Vestitul liceu Nicu Gane


Biserica in centrul orasului

As vrea, la sfirsit de capitol, sa trag o linie si sa impartasesc parerea mea dupa cele citeva zile petrecute in Bucovina.

Am fost acum 3 ani, pentru 3 zile in Austria, intr- o zona oarecum similara. Nu oriunde, ci in ultrafaimosul Kitzbuhel, buricul agroturismului austriac.

In Austria este curat, in Bucovina este de asemenea curat. Poate nu la acelasi nivel, dar comparabil.
Peisajul austriac nu este cu nimic peste cel romanesc, cel putin din punctul meu de vedere nu am fost impresionat. Amenajarile pentru diferite activitati sportive, da. Aquaparcuri, statiuni de ski...Pentru cine cauta asa ceva... Inca nu se gasesc semnificativ la noi, dar ce sa vezi... nici nu ma intereseaza, pentru ca nu pentru asa ceva ma duc la munte.

Iar daca iei un mic dejun sau un prinz austriac... pai sa te tii bine. Salam din plastic, brinza din plastic, rosii din plastic, plastic din plastic. Totul e fara gust.Or fi avind ei Milka in reclama, dar pe masa n-ai sa vezi lapte de vacuta din curte. In schimb, o, dragii mei... O masa in Bucovina, mai ales la Casa Bunicilor... in chiar secunda asta ma inunda aromele in gura si inghit in sec.
Nu am nimic impotriva celor care prefera si vor prefera Austria Bucovinei...dar exista clar o alternativa..

Nu ma pacalesc ca statul are vreun merit in orice fel. Oamenii sint cei care sfintesc locul. Iar cind Bucovina va deveni, asa cum merita, una din destinatiile turistice de marca, probabil Udrea va veni si va infinge steagul Carpathian Garden.

Deocamdata, uimitor, desi fara sa fi vorbit dinainte cu alti colegi, i-am auzit pe cel putin doi dintre ei schimbind impresiile din tocmai terminatele concedii : Am fost in Bucovina, asa a fost de frumos! Voronetul, minunat, dar ce peisaje!”

Eu ma bucur ca e asa si sper numai de bine pentru turismul in aceasta parte a tarii.
Si, nu in ultimul rind, mi-am pus ca must have portbagajul de bicicleta. Pentru ca urmeaza sa mai ajung aici dar pe doua roti!

O altfel de Romania. Bucovina - 4 -

Ultima zi cu planuri de vizite la distanta avea in program Cetatea de Scaun a Sucevei si Ipotestii lui Mihai Eminescu.

Am ajuns in Suceava fara incidente si fara nimic deosebit in drum. Orasul mi s-a parut foarte aglomerat si cu un stil autohton de sofat foarte stresant. Ne-am uitat dupa un indicator catre cetate, fiind convinsi ca, spre deosebire de celelalte situatii, aici TREBUIE sa existe asa ceva.
Nu exista. In schimb, la fiecare 10 metri sint asa: Iulius Mall; Pub Oscar Wilde; Carrefour; Dedeman etc, adevarate repere culturale pentru un oras modern.
Vad un OMV, trag la ei in curte sa alimentez si imi aduc aminte ca pe GPS exista ceva numit POI. Ca tot fac o pauza, ia sa vad, e asa desteapta Ioana incit sa stie ea ceva de cetate? Si dau o cautare dupa POI aflate in jurul coordonatei actuale. Ce sa vezi? Da, chiar are asa ceva in lista. I love you Ioana, kiss kiss! Set as destination, 4 km away, pe cai si pe curind!
Abia in intersectia aflata cu citeva sute de metri inainte vedem un indicator ruginit, torsionat care pe o parte avea scris „Cetatea de Scaun” si pe cealalta „acest semn a fost pus din mila preabinecuvintatului hatman Arbore spre stiinta necunoscatorilor in ale directiei”. Bun. Hai sa nu intram acum, mergem intii la Iuliuss Mall care e in apropiere, vedem si noi cu ce se maninca locul asta cu reclame pe o raza de citeva zeci de km de jur imprejur, si revenim.
Oho, mama-mama, dar ce se munceste in orasul asta... E marti dimineata si totusi parcarea ultragigantica e ultraplina. Intotdeauna m-am intrebat si in Galati, cum de naiba sint pe la orele astea atitia oameni si atitea masini pe strada, nimeni nu munceste?? In fine, se pare ca la Iulius Mall exista o explicatie, dat fiind ca mai multe institutii au sediul sau o reprezentanta aici. Mallul asta e ceva gigantic, adica pentru un oras de citeva zeci de mii de locuitori mi se pare supradimensionat. Si totusi e marti dimineata, si totusi e PLIN. Ma uit pe la Pitzi ce sorb plictisite o cafea si ma intreb ce dracu faceau pina sa se ridice locul asta? Unde se manifestau? Sau au aparut ca specie de sine statatoare imediat dupa aceea? Nu pierdem foarte multa vreme, la urma urmei din pacate nu sintem pe roze cu banii ca sa ne permitem cheltuieli. Am vazut despre ce e vorba, ok, fain frumos, noi plecam catre cetate, unde si ajungem dupa o noua baie de trafic local.

Intrarea se face peste un pod de lemn, cumva in stilul celui de la Manastirea Neamtului dar nu la fel de lung. Cetatea in sine e o darapanatura ceva mai putin darapanata in urma lucrarilor de restaurare. Arata ca si cum cineva s-ar fi apucat de o treaba si ar fi lasat-o la jumatate. Probabil mai interesant ar fi fost cu vreun ghid care sa dea si unele explicatii caci cele citeva placute lapidare mai mult decit insuficiente nu au ca efect decit atragerea unei priviri distrate. Colac peste pupaza, un cort facut parca din parasolare auto gazduieste o colectie de papusi de ceara made in Russia avind ca membri pe Shreck, ceva monstri, ceva personaje mitologice. Ca nuca-n perete.
In fine, alaturi fiind Muzeul satului, ne gindim sa ne mutam acolo, dar din nefericire o ploaie absolut torentiala ne blocheaza si ultima tentativa de a stoarce o farima de satisfactie. Ne uitam cumva siderati la cel mai mare ou de Paste din lume aflat in poarta muzeului. Inca un monument absolut necesar, cam ca o durere de dinti. Remarc cu duiosie faptul ca romanii, rupti in cur fiind, au aceasta megalomanie cu cel mai mare ou, cel mai mare brad de Craciun, cel mai mare tort etc. Cum era aia cu prostul parca nu e prost destul... Nu vezi pe nimeni sa doneze ceva pentryu un spital, dar ne facem Catedrala Mintuirii Neamului. Ne mintuie si de imbecili? Putin probabil.

Dar, sa revenim... Cum am facut-o si pe asta, ne ramine sa mergem catre Ipotesti.
„Ioana, to Ipotesti please” „Turn left, Ipotesti 2 km away”. Ma, las-o... Ce naiba aveam impresia ca e mai departe?... Pai cum, in atitea saptamini de vacante petrecute la tara in vecinatate si nu m-a adus tata niciodata pina aici??? Las’ca-i zic eu.... Intram imediat in Ipotesti si ma uit, bineinteles dupa indicator. Bai da-o naibii, daca nici in satul lui Eminescu nu au asa ceva, sa ii ia naiba de nesimtiti! In dreptul indicatorului de iesire, prind o tanti ce plimba o pubela si o intreb stapinindu-mi iritarea: „ Nu va suparati, casa memoriala a lui Eminescu UNDE E?” La care doamna, probabil la a cita zecea intrebare de acest gen, raspunde cu un zimbet amabil-ironic: „ Casa lui Eminescu este la Ipotesti de Botosani. Aici e Ipotesti de Suceava”..
Mai nene, unu-zero, poarta-n casa, doua peste ceafa, ce sa mai zic... Mi-am luat-o. Ingaim un saru-mina, ridic grabit geamul si cu promisiuni ca „ te descarc pina nu mai ramine miliamper in acumulatoru’tau” verific din nou GPSul. Io-te, vezi? Daca esti gutzu... Scrie Ipotesti, si mai la vale Ipotesti paranteza Mihai Eminescu inchis paranteza. Set as destination. 80 km away. Asa mai vii de-acasa, sau ma rog, mai pleci. Ploua torential in continuare, nu conteaza, dam bataie.
Din pacate trecem din nou prin Suceava, traficul e orgasmic, asta e, o merit. Ma mingii cu gindul ca nu oricine vede Ipotestii de Suceava, o sa am cu ce sa ma laud la nepoti. Dupa un drum absolut plat si dupa ce Ioana ma mai baga prin niste trasee de alea de numai ea le poate gasi, intram in sfirsit si in Ipotesti, the original brand.

Soseaua e acoperita de pamint pe ambele parti, arata ca si cum de mult n-ar fi circulat un vehicul motorizat pe aici. Indicatoare nema, la ce era sa ma astept? Iaca o fatuca in poarta, o intreb de casa lui Eminescu si imi arata directia cu mina. Ajungem la un soi de zi sa-i zic, o cladire ce se intituleaza, fiti atenti: „Centrul national de studii Mihai Eminescu, memorialul Ipotesti” Oaaaaaaaaa.... Stai sa ma ridic de pe spate. Cam pustiu in zona, intru pe usa direct, dau de o tanti si imi arata ea unde e casa aia de o caut eu. Imi mai spune acolo unde sint acum, daca vreau sa vad, au biblioteca, sala de spectacole si alte alea. Vad sala din mers, nu saru-mina, eu am venit sa vad autenticul, urmele marelui poet. Da. Vedeti ca e cineva acolo, mergeti la casuta in fata. Hai copii, debarcarea din masina, am ajuns unde trebuie. In fata casei, surprinzator, vreo 10-15 persoane cu mutre intelectuale. Dau Buna ziua, destul de tare si de respectuos, nu se sinchiseste nimeni sa raspunda. O lady ne anunta sec ca nu se poate vizita deoarece sint „in inventar” Aha... Mda, oare de ce nu fac inventarul in ziua aia in care e oricum inchis... „ Dureaza mult?” intreb cu oarecare speranta. „ O ora-doua?” „ Poate doua zile” imi intoarce lady cu un zimbet cinic.” Dar puteti vedea mormintele parintilor, acolo in spatele bisericii”. Zau... Uite de ce am facut eu 80 de km si inca o data pe atita ma asteapta la intoarcere. Daaaa, bine... asta e, hai sa dam o roata si gata, ce sa ne mai enervam. Un domn intervine si spune ca putem vizita totusi doua camere, in care s-a terminat deja de facut inventarul. A, da? Bine atunci, hai sa vedem 2 camere. Intram, trag o foto. Din spate aud vocea domnului care imi spune ca pozatul e interzis. Sorry, too late. Dar de ce Doamne apara si pazeste nu am voie, asta nu mai stiu. In fine, vine domnul si incepe sa ne explice, cum ca masa aia de fapt nu e originala, a fost adusa ca sa dea un aer mai autohton... Oglinda nu e nici ea originala, e tot asa la completare. Patul i se pare ca ar fi original, desi nu e foarte sigur. Si oricum, de fapt nici nu e casa lui Eminescu, baietii stateau in alta casa care a disparut de mult si locul unde ne aflam noi e casa in care stateau fetele. Zi sa mai zici ceva... Da’ voie sa pozez n-am...
Iesim in curte... Un amfiteatru maricel ocupa un spatiu generos amputat, mai incolo inca o cladire maaare mai reprezinta nu’s ce centru eminescian. Descoperim pierduta intr-un colt si biserica Eminovicilor, strivita de alta biserica mai moderna. Mama cit respect. Maaama cit respect. NESIMTITILOR!!! Am un dezgust total. Ce era la Porumbescu, dar ce este aici. O grandomanie imbecila, bani aruncati de pomana... si adevaratul Eminescu, ingropat sub greutatea strivitoare a unor amfiteatre in care nu calca nimeni si a unor cladiri in care nu intra nimeni.
„Lacul... Lacul mai exista?” „ Da, e in satul vecin. Vedeti ca exista si indicator...”
Hai sa vedem si lacul si apoi, cit mai departe de aici.

Ce mizerie... Ce nesimtire, ce delasare, ce degradare. Etiopieni sa fi fost si tot am fi aratat mai multa grija pentru primul simbol national. Ne intimpina o parcare cu cladiri darimate, gunoaie la tot pasul. O alee porneste prin padure, ne lasam condusi, ignoram sticlele de plastic aruncate de o parte si de alta... Lacul se deschide surprinzator in fata noastra. Ca o minune ce se straduie sa supravietuiasca, petic de amintire a marelui geniu ce a stat odata pe malul lui. Acoperit de nuferi galbeni, splendid in izolarea lui, mindru inca, in ciuda neglijentei criminale.
Asa ne respectam geniile. Ne curg lacrimi de ziua Americii si aruncam gunoaie in lacul lui Eminescu. Nu, n-a fost nici un betiv injunghiat aici ca sa vina vreun reporter sa traga un clopot.

Nu ne mai trebuie nimic. Ne intoarcem la masina, oprim kitiva kilometri mai departe pentru un iaurt la copii, apoi inapoi la pensiunea noastra. Ziua de azi, desi relaxanta ca si plimbare, ne-a lasat un gust amar...

Nu am avut de la ce sa pun mai multe poze, nici nu a meritat efortul de a face fotografii...
Si never ever nu o sa mai pun picorul pe aici... Ramin in zona atit de frumoasa, de curata, de plina de respect si bun simt a manastirilor.

Nota. Am gasit ieri, pe un blog pe care il urmaresc regulat, un articol despre o vizita la Ipotesti. In caz ca ma credeti circotas... ce zice visurat

Tips&Tricks - Folosirea aerului conditionat la masina

Incep cu o recomandare. Azi am fost sa schimb bieletele la un alt service decit Nalba la care am fost timp de 7 ani, si anume Premio.
Plusuri: personal extrem de amabil, lucratori profesionisti, treaba facuta bine si semnificativ mai ieftin (535 lei in loc de 800 lei la Nalba)
Minusuri: La 600 lei am primit rest 50. Nu imi plac asemenea gesturi indiferent de cit de mica e restul de inapoiat, dar trec peste. Si nu au ca la Nalba o blonda care sa iti ofere o cafea din partea casei :).

Bun. In timp ce stateam pe linga mesterul ce lucra la masina, am observat ca pe pereti au diverse afise cu sfaturi de bine in ceea ce priveste intretinerea anvelopelor, sistemului de frinare, aer conditionat etc.
Ceea ce mi s-a parut chiar folositor si cu aplicare imediata au fost indicatiile cu privire la folosirea aerului conditionat. Nu stiu din pacate cine este autorul sa il dau ca sursa :)
1. Porniti aerul conditionat si in prima faza deschideti citeva minute geamurile masinii pentru a iesi aerul cald (eu faceam exact pe dos, ridicam imediat geamurile)
2. Inchideti geamurile, setati aerul pe circulare interna pentru citeva minute
3. Setati aerul pe admisie din exterior pentru a beneficia de aer proaspat (probabil operatia se intimpla pe drumuri de munte, altfel de unde atita aer proaspat in oras...)

Asa ca daca aveti drum pe la Premio... Nu sint blonde pe acolo, dar compenseaza... :)

O altfel de Romania. Bucovina - 3 -

Planul pentru noua zi e simplu: Putna. Si ce ar mai fi fost in drum.
O intrebasem pe Monica ce alte optiuni turistice mai sint in zona si, pe linga manastiri, amintise de salina de la Cacica.

Dupa un mic dejun idem cu cel din ziua precedenta, finalizat cu idem aceleasi simptome (respiratie gifiita si oaresce probleme la aplecatul catre pantofi) ne urcam din nou in masina. Distanta afisata de 70 si ceva de kilometri ne convine, vremea este in continuare racoroasa, numai bine de calatorit. Traversind din nou Gura Humorului, nu ma pot impiedica sa nu remarc diferenta fata de imaginea standard a unui orasel moldovenesc. Cladirile sint toate in culori proaspete, totul sclipeste de curatenie lasind mai degraba impresia unui burg occidental. Parcurgem aceeasi bucata comuna de traseu din drumul catre Suceava, pina la indicatorul cu directia la stinga ce ne spune ca pe acolo o luam catre manastirile Cacica, Arbore si inca vreo unele multe.

Cacica, aflata la numai 10 km din acest punct, are pe la mijoc un semn catre Mina Cacica. Nu stiu de ce in mintea mea am citit manastirea Cacica, asteptindu-ma sa fie una din salba celor ortodoxe din zona. Am ajuns, spre surprinderea noastra in fata unei biserici catolice, vegheata de statuia papei Paul al II lea. Biserica e frumoasa, din caramida rosie... trag bineinteles vreo doua-trei cadre. In partea opusa, pare sa mai fie ceva interesant. O cladire veche la capatul unei imprejmuiri largi. Citesc inscriptia de pe poarta „Mina Cacica” (aaaa, mina Cacica deci nu manastirea), mai vad citeva masini parcate si deduc ca e ceva ce se poate vizita. Tragem si noi masina in acelasi loc cu celelalte si pasim in cladirea ce se dovedeste a fi spre surprinderea si bucuria noastra, intrarea in salina. Aha, deci aici e salina. Oare cum de nu mi-am dat seama, doar am fost coplesit de multimea de inscriptii de pina sa ajung aici. Nu mai stau sa ma gindesc la altele de dulce, platim accesul si incepem a cobori treptele de lemn in urma unei multimi de copii galagiosi.
Ajungem intr-o prima sala sapata in sare, un fel de scena bisericeasca ce beneficiaza si de un amvon si de un frumos candelabru din coarne de cerb (cred). Nu stiu de ce am impresia ca asta e tot ce e de vazut... dar nu, scarile coboara mai departe. Nu mai stam dupa ceilalti copii si o luam inainte in treaba noastra. In capatul scarilor se deschide un culoar larg cu o bisericuta pe partea dreapta si diferite figurine umane cum ar fi Adam si Eva, sculptate de o parte si de alta a peretilor. Mai departe accesul se ingusteaza intr-un tunel ce pare interminabil. Luminile slabe pilpiie de-a lungul lui, facind sa luceasca podeaua ingusta de lemn pe zeci de metri. Nici tipenie de om. Indicatoarele ce afiseaza Iesire in sens opus ne conving ca e totusi vorba de o portiune ce se viziteaza. Asa ca pornim de-a lungul culoarului. Dupa vreo 5 minute ajungem in fata unui lacusor imprejmuit. Culoarul se ramifica atit in dreapta cit si in stinga. Nici tipenie, in continuare. Numai undeva in departare se auzea zgomotul vesel al copiilor ce veneau in urma noastra. Hmm. La stinga sa fie... Dupa numai citiva pasi, in fata apare, puternic luminata, Sala de Bal. Nu e o metafora, ci intr-adevar o sala de bal amenajata. Afisul de pe perete spune ca insusi Carol I ar fi fost aici. Pentru a ajunge la ea trebuie sa mai coborim citeva trepte. Copiii incep imediat sa se fugareasca tragind chiote, in timp ce eu si Nicole valsam pina ametim :). Urcam inapoi pina la lac si pornim in partea opusa printr-un tunel asemanator celui prin care venisem.
Dupa inca vreo citeva trepte de lemn, intram neasteptat intr-o sala vasta, cam ca cea de la Slanic Moldova. Dotata de asemenea cu mese si bancute, teren de sport si ceea ce pare a fi un chiosc. E deja ceva lume, venita probabil pentru tratament. Cum se pare ca aici chiar se termina salina, o luam inapoi pe acelasi drum si in vreo 10 minute sintem la suprafata. Chiar la timp, pentru ca mirosul greu si atipic din subteran e din ce in ce mai putin suportabil pentru Clara, desi pe restul nu ne deranjeaza foarte mult. Pe ultimele si cele mai abrupte trepte il car pe Tudor la subtioara, e prea mic si deja a obosit. Se distreaza teribil sa fie asa facut pachet si ride in cascade.

Plecati in drumul nostru, in continuare cu gindul ca trebuie sa fie si o manastire prin zona, urmaresc marginile soselei dupa vreo indicatie pina la iesirea din localitate.
Nu mai are importanta. In scurt timp, Bucovina ni se desfasoara in sfirsit in toata splendoarea ei. De o parte si de alta a soselei, pajisti largi cu capite ce par jucarii, in timp ce dealuri domoale se rasfira pina la orizont. O Doamne, este superb... Oprim, bineinteles si coborim ca in mijlocul unei alte lumi. Ma rezem de o capita cu miinile rasfirate si trag adinc, de citeva ori, fara sa ma satur, aerul parfumat de fineata. Sint asemenea clipe cind timpul se opreste pur si simplu in loc. Inchid ochii si simt o relaxare totala.
”Vreau si eu, Vreau si eu!” Si cei doi vijeliosi dau navala peste mine afundindu-se printre miinile si picioarele mele. „Mai, dati jos capita!” strig la ei rizind, dar fara efect. E veselie totala.
Cu greu, ne hotarim sa urcam din nou in masina. Merg cu viteza mica, vreau sa absorb toata minunatia din jur. In unul din satele urmatoare (Horodnic), oprim in dreptul unei frumoase biserici din lemn... Nu ma pot opri sa nu ma amuz la citirea unei reclame a unei firme de catering, postat pe gard, asocierea de cuvinte "catering" si "parastas" ma da pe spate. :)


...Sintem de acum la citiva kilometri numai de Putna... Vedem o inscriptuie referitoare la magazin de desfacere Marelbo, hotarim ca daca e timp, oprim la intoarcere, poate au niste superpreturi, nu? Ca doar e la poarta fabricii.
In sfirsit, Putna. Din nou si de asteptat, nici urma de indicare a directiei catre manastire. Bomban ca poate eu imi permit sa fac 5 km de-amboulea intr-o directie fara a fi sigur ca ma duce la destinatie, dar ce m-as face daca as fi un turist din aia nemti ce vin cu biciclete incarcate cu 30 de kg de bagaj pe ele? Mi-ar conveni sa merg asa citiva km de-aiurea? Ei ca sa vezi, de fapt drumul se termina exact in manastire. Nu e nici pe stinga, nici pe dreapta, ci e capat de linie. Intrarea e majestuoasa, o alee lunga strajuita de copaci, ce se termina in poarta manastirii. Sint in continuare uimit de cit de bine intretinut si cit de curat e totul. Odata parcati, mie mi-e pofta de cafea. Ce sa-i faci, asa e cu viciile. Ma uit in stinga, ma uit in dreapta. In jos nu e nimic si de sus ploua. Cu apa. Pai copiii si asa au adormit, ce ar fi sa ne intoarcem in sat si sa bem o cafea pe acolo? Imediat ce iesim din aria manastirii oprim la un peco de cartier ( de ala non-brand) dotat cu magazin. Doamnele dinauntru sint desigur numai zimbet (daca o mai tine asa o sa ma intorc acasa cu pretentii si o sa ma uit chioris la toate acriturile de dupa tejghele) „Aveti cafea?” Dar cum sa nu, uitati aici, de care doriti? Vreti si cu lapte? Vedeti ca aveti si pliculete cu zahar, dar lasati sa va mai aduc citeva.” Si se invirt in jurul meu de parca in loc de 2 cafele de 1 leu 50 cumparam juma de magazin. „ Mai arunc si eu o privire prin magazin, le las la Dvs. si le iau in doua minute?” „ Da’ cum sa nu, uitati-va, lasati cafelele aici.” Magazinul, desi micut, e plin cu de toate. Doamnele sporovaiesc vesele. Iau cafelele, dau saru’mina si ies la masina. Pun paharele pe capota, bem incet in timp ce copiii care s-au trezit intre timp maninca un iaurt cu napolitane. Ah, ce bine e acum...
...Putna...
Bijuteria manastirilor, nu prin frumusetea ei cit prin simbolul ce il reprezinta...
Mormintul lui Stefan e acoperit de flori. Oamenii se apropie, se opresc si privesc lung in tacere, respectuos.
Nu se plateste taxa de vizitare, intrarea e libera... Numai pentru foto e, ca peste tot, 6 lei. Un foarte interesant muzeu gazduieste o colectie de tapiterii de o finete incredibila, (inclusiv cunoscutul acoperamint mortuar al Mariei de Mangop), candele si obiecte bisericesti din argint de o lucratura deosebita precum si o copie a celebrei sabii a lui Stefan cel Mare aflata intr-un muzeu din Turcia.
Din nou afara, am avut „placerea” de a-l cunoaste pe dl. Goe in persoana unui pustan de vreo 8 ani care se apucase sa dea cu pumnii si picioarele in clopotele originale expuse in fata intrarii in biserica, apoi sa apuce unul de dedesubt si sa incerce sa il rastoarne, in ultima faza trintindu-se pe burta si tragind de limba clopotului pe dedesubt in timp ce „mamitica” striga ingrijorata „Ai patit ceva puisor?” Mda. Povestea porcului v-am zis-o mai devreme, n-o mai repet. Mai sint de-astia si pe deasupra se mai si inmultesc.
Iesim.

Observasem intimplator chiar cu vreo 100 de metri inainte de Putna, o inscriptie referitoare la ceea ce ar fi fost „ cea mai veche biserica de lemn din Europa”, biserica de lemn Dragos Voda din sec. XIV. Nu e deschisa, asa ca ii dam numai roata.

O luam apoi spre chilia lui Daniil Sihastrul. Indicatoarele sint proptite exat in gura intersectiei, asa ca trec initial, opresc si dau in marsarier. Intru pe o alee ce pare desprinsa din comitatul hobbitilor. As opri sa fac o poza dar mi-e sa nu vina vreo masina din sens opus si sa raminem blocati pe drumul de-o palma printre casutele marunte.
Schitul, vegheat de un calugar ce citeste la lumina ce se strecoara prin ferestruica zabrelita, e simplu dar uimitor. Sapat in stinca, poarta urmele a mii de lovituri cu dalta.

Pe drumul de intoarcere ne oprim la si la Marelbo. Preturile din magazinul de desfacere sint probabil similare cu cele din orice magazin din tara, oricum nu e o diferenta notabila. Merita insa vizitat locul. Flori peste tot, iarasi foarte curat, dar spectaculos cu adevarat este soseaua abrupta ce urca pina pe virful dealului unde troneaza o enorma inscriptie Marelbo. „Ce e acolo?” intreb curios in timp ce un ATV ce urca pare un paianjen catarindu-se pe firul lui. „Cabana sefului” raspunde plina de respect vinzatoarea. Ma duc mai aproape, si mai aproape, si mai aproape, Nu, e chiar asa de abrupt precum pare! Intre timp ATV ul a coborit, soferul trece pe linga mine. „ Nu va e frica pe panta asta?” intreb curios. „Nuu” raspunde sigur pe el si priveste cu mindrie monstrul pe 4 roti. Eu ma uit din nou in sus si ma gindesc cum ar fi sa ramii fara frine pe acolo. Brrrr....

Continuam la pas (70-80km/h) catre pensiunea noastra. De data asta, pina la masa batem mingea de baschet pe terenul de sport. Pacatoasa de minge se strecoara prin gard si fuge taman pina in riu... reusesc sa o scot nu fara oarecare dificultate dar din momentul ala tisnesc ca din pusca ori de cite ori o ia in afara terenului. Cum nu reusesc sa scap de Clara nici dupa ce mincam, oftez si continui sa dau pe linga cos pina se intuneca. „ Iar n-ai nimerit, tati!”...Bineinteles, din cauza cosului care e prea sus si a mingii care e prea umflata.