Poveste despre un om și un câine

În plimbările mele zilnice cu potaia din dotare, marca Bichon, întâlnesc deseori un domn în etate, ținând în lesă un câine rasă incertă vagabondă, de talie mare, liniștit și cu privire blândă. 

Ca orice posesori de animale, când ne intersectăm ne dăm binețe politicos, fiecare continuându-și  agale drumul.

Într-o seară însă, după salutul de rigoare, domnul mă abordează întrebându-mă de Tic al meu, ce este, dacă îl am de pui, câți ani are... Si cu un oftat adânc, îmi povestește:

"Îl vedeți pe acesta al meu? L-am găsit părăsit când era mic, mic... Mi s-a făcut milă de el, asa că l-am luat acasă să îl hrănesc. Mă gândeam că e tot din ăsta pitic (și arată din barbie spre al meu) zic, îl păstrez să am și eu un suflet pe lângă mine.

Apoi a început să crească... am tot zis că se oprește, că poate e rasă de aia care e oleacă mai mare, dar el creștea și creștea și creștea... pana a ajuns cât îl vedeți. și ce era să fac? L-am păstrat... E și el un suflet... 

Câinele mare și alb așteaptă răbdător, ca Bator al Fefelegii, să ne terminăm noi vorbele. Când stăpânul lui se urnește, pleacă și el, în ritmul pașilor de om.

Ne-am mai văzut și în alte zile. Domnul se oprește putin, mă salută din cap, privește trist la potaia mea, scoate un oftat prelung apoi, cu privirea pierdută a unui om împăcat cu soarta, își continuă periplul pe străduțele pitorești din cartierul nostru.

Mama, de ce trece trenul pe strada?

Curentul cazuse. In apartament patrundeau doar fasii de la iluminatul stradal, cat sa distingem contururile fantomatice ale obiectelor din jur. Ne tineam toti 4 stransi in timp ce podeaua dansa sub noi.

Intai am auzit zgomotul borcanelor din camara care cadeau de pe rafturi, spargandu-se de pardoseala. Apoi televizorul Opera s-a balansat si s-a izbit infundat de covor, cu ecranul in jos. 

In afara vedeam luminile cum dansau haotic. In mintea mea de copil, pareau ca becurile din compartimentele unui tren ce trece in viteza pe langa blocul nostru.

"Mama, de ce trece trenul pe strada?"

... Minute mai tarziu, priveam la crapatura cascata pe tot peretele din sufragerie. Nu stiam cat de grav a fost, abia mai tarziu au inceput zvonuri. La noi in oras nu au fost morti, unda seismica a ocolit catre Bucuresti.

Si inca mai tarziu, cand am crescut, am aflat ca unul din actorii fara varsta, Toma Caragiu, a fost victima. Si Alexandru Ivasiuc. Si altii...

Peste cativa ani,  am citit pagina cu pagina o carte cu marturii ale supravietuitorilor. O femeie care, in baie fiind, a cazut cu cada de la etajul 10 pana la parter. Altii care au stat zile si nopti sub daramaturi pana au fost salvati.... Poze peste poze cu cladiri cazute, cartiere facute una cu pamantul ruine si oameni catarati peste ele incercand sa salveze ce se mai putea salva...

Pentru mine, ramane amintirea unui  tren care gonea nebuneste pe strada Brailei, in acea noapte de 4 martie 1977...

Miros de cafea

Domnul de vreo 70 de ani, din fața mea, nu se grăbește. Râde către vânzătoare într-o conversație deja începută și arată către cutia cu rahat: „Mai puneți tot din ăla roșu.”
Vânzătoarea, toată un zâmbet deschis, „Păi vi l-am pus pe tot. De culoare verde nu vreți?”
Domnul, probabil cu instrucțiuni precise de acasă, șovăie o clipă apoi cedează: „Puneți și de cel verde”.
„Păi vi l-am pus cam pe tot, galben mai am că astea-s toate culorile.”
„Puneți și galben”, zice vesel domnul meu. Se mai gândește puțin, se vede că s-ar mai întinde, apoi mai cere și alune. Se rupe greu, mulțumește și îmi face loc la tejgheaua îngustă.
Mie zâmbetul doamnei mi-e cunoscut. Foarte cunoscut, dar foarte de demult și nu pot să leg locuri și fapte de el.
„Cu ce vă servesc?”
„Cafea boabe vă rog, de 30.”
Doamna ia o pungă și scrie grijuliu pe ea, 30. Apoi puțin încurcată, „Nu cred că încape în asta.”
„Încape doamnă, cum să nu încapă “Păi ați zis de 30?”
„Nu, am greșit”, zic, „ de 300”.
Doamna ia a doua pungă, scrie pe ea 300, se uită întrebător la mine „300 de grame, da?”
Eu, tot storcându-mi mintea, îmi da seama de gafă și rectific "100 de grame doamnă, vreau să văd cum e sortimentul doar.”
„Vaaai”, râde doamna, „păi hotărâți-vă că deja stric a treia pungă”
„Mă scuzați, incerc să îmi amintesc de unde vă știu, dar de undeva de multă vreme.”
Doamna, cu glas moale... „Poate din învățământ?”
„Ați predat aici în cartier?” „Nu, la Anghel Saligny, Școala 11” (departe de zonă).
„Atunci stați cumva pe aici? că am copilărit în partea asta.”
„Nu... Stau unde întoarce troleul.”
Am o față dezamăgită, nu mai am niciun fir.
Șovăitor, mă întreabă dumneaei:
„Da’ Dvs ce lucrați?”
„Sunt în IT.”
„Ați făcut cumva LVA-ul? Îmi păreți oarecum cunoscut și Dvs.”
„Da”, zic eu. „Ați fost acolo?”
„Da, am fost acolo după facultate, m-am angajat maistru. Mi-am dorit foarte mult să fiu în învățământ și acolo am găsit.”
Atunci mi-am adus-o aminte, mărunțică, îmbrăcată în halat albastru. Același surâs.
„Doamnă, nu v-ați schimbat deloc”, i-am spus sincer. „Mă bucur tare mult că v-am revăzut.”
„Mulțumesc, mulțumesc mult!” Radiază.
Am plecat cu sufletul plin. Că am revăzut un om pe care l-am recunoscut nu după vorbe, nu după înfățișare... ci după lumina și starea de bine pe care o dăruiește cu un, atât de simplu, zâmbet.

Cum m-am bucurat eu de prima zi de primăvară

Mă duc, zic, să văd câte grade sunt afară. Pe termometru, minus 3.5. Bă ești nebun.... Dupa minus 10 de ieri, păi gata frate cu toate țoalele alea groase. De fes nu mai e nevoie, pas la geaca groasă, pulovărul dă-l dracu. Incompetenți ăștia la meteo ca de obicei, ziceau de minus 6-8 grade maxim azi, auzi la ei. Habar n-au de nica.

Buuun, și, ca de obicei în criză te timp, zvârl copiii în mașină, ghiozdanele în portbagaj, eu mă arunc la volan (bă al naibii minus 3 grade, că mi-au înghețat deja urechile, dar na, asta e, ies din iarnă, nu sunt obișnuit cu căldura asta, dăăăă...) ....Pornesc motorul.... 

Minus 11 grade în bord.

F... paștele m... de soare care ai bătut pe termometru. 

Orele deja fără 10 minute, limita maxim admisibilă să arunc copiii la școală... la școală parcare canci, las mașina la dracu'n praznic, luat la picior, pletele-mi în vânt, întors la mașină mai ceva ca Bear Grills în civilizație.

Acum îmi bubuie capul și strănut pe foc automat. Afară e soare, cer albastru, vai ce frumos...dar nu văd prea bine că îmi lăcrimează ochii. De bucurie că a venit primăvara.

BIRD NEST - partea a doua. Testarea

BIRD NEST - prima parte


Nea Nelu, etern votant PSD, este profilul perfect al candidatului pentru testarea BIRD NEST. N-a avut niciodata un loc de muncă, trăiește din ajutorul social și ce mai pișcă pe lângă. Într-o eternă căutare de sponsorizare pentru o țuică mică și o țigară, iată-l în această târzie zi de noiembrie aterizat intr-una din camerele din MIT, dincolo de care BIRD NEST clipocește molcolm. 

Motanul Bob, în colțul lui, îl privește printre gene, apoi se întinde zgomotos și, indignat de mirosul greu emanat de vizitator, părăsește demn încăperea. Din nefericire însă, toată aroganța i se duce naibii când dă cu capul de piciorul mesei alergând după spotul roșu apărut brusc, al laserului lui Janosz, în chicotelile acestuia din urmă.

Pop Cornel oftă greu, dar își înghiți remarca. Se întoarse zâmbind strâmb către nea Nelu, oferindu-i o șapcă având emblema MIT pe cozoroc.

-    Ține nea Nelu, e obligatoriu să o porți în clădire.

Șapca însă e căptușită de senzori care îi vor măsura activitatea cerebrală în timpul testului.

Pop Cornel începu cu grijă folosind întrebările de referință

-   Ia zi nea Nelu, cum merge treaba?

-   D-apoi cum să meargă dacă nu prost, răspunse acesta bănuitor. Zgârciobul ăla a lu Tase nu vrea să mai dea una mică, cică dacă n-am bani atunci să îi dau cu mătura prin curte. Da ce-s io? Prostu lui? Sunt sclavu lui sa ce mă-sa crede ca sunt? Să dea nevastă-sa, că și așa se crede doamnă! Ce dacă e profesoară? Și-a uitat lungu nasului curva dracu care este... La muls vaca, acolo îi locul, nu cu fustă la școală... Ce i-o învăța și pe ăia pe acolo, numa prostii le bagă în cap...

Și Toderică cică să vin la el ca are de dat la sapă și nu poate singur că are cu spatele, alea...cum îi zice... îl ține în spate... Da, zic io, ce-mi iese? Păi, zice, mâncare, băutură și 50 de lei. Păi și, zic io, ce dai de băut? Că aia e temelie, nu? Râde satisfăcut. Și zice că apă minerală, suc, de astea.. Păi bă, m-a făcut mama prost sau cum să beau apă? L-am băgat în p..zda mă-si de jegos. Și ia zi, dacă m-ai chemat p-aci... Dai una mică ceva, sau?...

Din camera de alături, Janosz privi diagramele. Bă, ăsta e jale, gândi cu tristețe... abia saltă ceva indicatorul... Pământ nu alta...

La un semn discret al lui Pop Cornel, Janosz porni modul de testare. LEDurile verzi indicau setarea de creștere a inteligenței, pe raza a câțiva metri.

Nea Nelu se opri din perorat de parcă ar fi lovit un zid. Scutură capul năuc, privi la Pop Cornel și salută cu respect:

-   Bună ziua dle inginer, mă bucur să vă revăd.

Pop Cornel îl privi lung apoi, încet, îi adresă următoarea întrebare din test

-   Ia zi nea Nelu, cum stă treaba cu țara asta? Pe cine ar trebui să votam acum la alegeri?

-  Iaca, cum să stea? Se scărpină la ceafă nea Nelu... Nu stă bine... Că avem nevoie de locuri de muncă, și de oameni onești să fie sus acolo. Păi tot cu hoți și cu de-ăștia, nu avem cum să ne facem bine. Păi cum, hoțul la hoț trage... Dacă   alegi hoți, păi să te aștepți să te fure, nu? Da sunt și oameni buni care or să fie pe listă, apăi nu numai trandafiri, nu? Și râse cu toată inima. Mai dăi în muma lor că destul din 90 încoace ne-au tot furat... să scăpăm dracu de ei, arză-i-ar...

În seara târzie, în timp ce toastau un pahar de vin, Pop Cornel mai că l-ar fi pupat și pe Bob de fericire... Alături, BIRD NEST aștepta liniștit în stand by momentul care îl va umple de glorie.

Pentru că acolo, din ce în ce mai amenințător în ultimii ani, pândește Chupacabra. Dușmanul de moarte al lui MIT, Janosz și Pop Cornel, descoperit în urmă cu 5 ani cu ajutorul lui Jack "Ass" Laurel, adjunctul CIA...

BIRD NEST Mahmudia Institute of Technology (MIT) - prima parte și totuși o continuare

Au trecut 4 ani de la ultimele aventuri ale prietenilor noștri, Pop Cornel și Janosz Vattacukor. Așa cum vă amintiți, i-am lăsat în Mexic, față în față cu Chupacabra. Sarcina lor, singurul lor țel de atunci încoace, a fost căutarea unei arme cu care să îl contracareze pe acesta și tot ce semnifica el: Prostia umană și efectele ei asupra societății prin procesul de votare .

Și iată că, efortul lor a dat, se pare, roadele așteptate. În fața lor, clipocind palid, se află cea mai de preț invenție realizată vreodată de bravii angajați ai MIT.

Sediul MIT, Mahmudia. O seară blândă de toamnă, de început de octombrie 2016.

Într-un colț, retras, noul membru al familiei de la MIT, un motan birmanez pe numele său Bob, este întruchiparea lenei absolute. 

Din când în când, distrat, Janosz apasă butonul pointerului său laser luat cu 5 lei din Mamaia, momente în care Bob iese brusc din apatie și sare ca nebunul după luminița roșiatică.

- Încetează, pentru Dumnezeu! Nu pot să mă concentrez cu idiotul ăsta sărindu-mi printre picioare! își ieși Pop Cornel din fire. Serios, ce ți-a trebuit să ne pricopsești cu ghemul ăsta de purici?

- N-are purici, șefu, știți că îl duc regulat la veterinar, se apără Janosz. Am citit pe undeva că pisicile au un rol important în eliminarea stress-ului și știți cât avem nevoie de așa ceva, mai ales de când….

Privirea scurtă a superiorului său îi reteză pledoaria, dar Pop Cornel era perfect conștient de importanța celui mai recent echipament al lor. LEDurile galbene, neutre, indicau că aparatul era în modul mentenanță. Încă 3 săptămâni și puteau începe testele preliminare. Întâi cu un singur individ, apoi…

Întunecat, Pop Cornel apăsă butonul de start autodiagnoză. Ecranul de boot derulă rapid apoi se afișă

BIRD NEST – Loaded successfully.

…..

Dar ce se ascundea de fapt în spatele acestei abrevieri? Ce era acest conglomerat de fire, LEDuri, monitoare și tot software-ul din spatele lor? Și, cel mai important, cum avea să lupte împotriva Chupacabra?

BIRD NEST este prescurtarea de la Bipolar Intelligence Reduction or Development by NEuronal STimulation.

Este vorba de creșterea inteligenței unei populații prin stimularea celulelor creierului, intensificând de căteva ori activitatea acestora. Era de așteptat o dublare a IQului pentru o perioadă de maxim căteva ore, cât ar fi rezistat bateriile la consumul uriaș de energie. Scopul este declanșarea acestuia la 7 dimineața în ziua votului pentru parlamentare, astfel încât IQul alegătorului traditional de PSD să crească brusc și astfel să evite votarea acestui partid.

Erau și câteva probleme pe care specialiștii noștri nu reușiseră să le preîntâmpine.

Prima și cea mai importantă era energia necesară. Aceasta era atât de mare, încăt bateriile special construite o acumulau in circa 4 ani pentru a asigura o eliberare a acesteia în numai câteva ore. Deci era o singură declanșare posibilă, o singură șansă în ziua decisive.

A doua problemă era legată de însuși modul de funcționare, și anume modul de compensare. Altfel spus, pentru a mări inteligența să zicem, înspre Nord Vest cum ar trebui orientată din Mahmudia pentru a acoperi teritoriul românesc, în același timp o va micșora în partea opusă. De aici și termenul de Bipolar din nume. Din fericire, cea mai însemnată  parte urma să se piardă deasupra mării și doar o componentă îi îi afecteze pe vecinii bulgari.

Desigur, următorul pas era testarea.

BIRD NEST - partea a doua. Testarea

Ce te faci dacă vine un copil la ușa ta și spune că e al tău?

Mi-am pus uneori problema asta, văzând ceva filme... De exemplu, el și ea au o relație de o noapte, ea rămâne însărcinată, nu îi spune lui nimic, dar peste 15 ani, apare la ușa lui și i-o trântește în față: E al tău, asumă-ți rolul de părinte. A, ești căsătorit și ai deja copii? Nu contează...

Eventual îl și dă în judecată pentru pensia alimentară neplătită. 

Sau:

El și ea într-o relație, ea vrea copil, el nu.

Ea minte că ia pastile. Rămâne însărcinată, face copilul deși el nu a vrut nicio clipă asta, și îl obligă să fie în rolul nedorit de tată.

Conform legii de acum, bărbatul nu are practic niciun drept de decizie. Poate cel mult să se asigure că protecția e la el (sfântul prezervativ) dar cam atât.