Trase adinc aer in piept, apoi, mai calm, spuse:
-Asteptati-ma in capatul vagonului, discutam acolo.
Am luat-o spre capat si ne-am oprit. Ne uitam la ceas: mai erau 15 minute pina ca trenul sa ajunga in Faurei.
[Fac o paranteza aici ca sa mentionez ca noi nu faceam blatul ca ceilalti studenti, adica dind bani la nas. Noi practicam o inventie numita “blatul negru”, si anume fentatul nasilor coborind in gari si urcind apoi in spatele lor. Pentru asta era nevoie sa stim cu precizie minutul in care trenul ajungea in fiecare gara, sa avem puncte de reper pe traseu care sa ne spuna exact cit mai este pina opreste trenul si altele de-astea. De exemplu, pentru Buzau aveam ca reper depozitul de cereale actualmente al Boromir, de la care stiam ca mai avem fix 3 minute pina in gara.]
Revenind: Ne hotarim deci sa o luam prin tren din vagon in vagon, astfel incit sa ajungem in Faurei pina sa vina nasul. Partea proasta e ca nasul era cu ochiul pe noi, si cind a vazut ca disparuseram, a lasat balta controlul si a luat-o pe urmele noastre.
Si uite-asa, am inceput sa fugim prin vagoane pina am ajuns la locomotiva. In pana de idei, ne-am ascuns in wc si am incuiat usa. Peste citeva secunde, aceasta se zgiltii sub bataile urmaritorului nostru.
-Deschideti odata!
-Ocupat, striga Vasu, de parca ar fi avut vreo importanta.
Nasul baga cheia patrata, descuie, dar noi ne proptiseram cu umerii si cu picioarele in usa.
Vazind ca incepe sa bata cu amindoi pumnii, ne-am facut semn din ochi si am decis sa renuntam.
Nasul, din rosu ce era inainte, acum era asortat de-a binelea la sapca.
-100 de lei de fiecare sau va dati jos la Faurei, zise si ne intoarse spatele.
Biletul era la vremea aia 150 de lei, deci oricum ieseam cit de cit in cistig. Dar ne era ciuda sa dam atita gramada de bani, stiind ce gaura inseamna in buzunar.
-Eu zic sa coborim la Faurei, dar nu mai mergem la Bucuresti. Hai sa plecam la mare! mai trinti Vasu una.
[Trebuie sa spun ca nivelul de inconstienta sau de libertate sau pur si simplu nevoia de putina aventura ne facea sa nu stam mult pe ginduri la propuneri de acest gen. Nu ne interesa absolut deloc ce vom face odata ajunsi la destinatie, asta urma sa fie o problema de rezolvat la acel moment. Voi mai descrie 2-3 situatii de acest gen, dar acum vreau doar sa subliniez un mod de a gindi (sau mai degraba de a NU gindi) pe care il aveam atunci].
Zis si facut. Ne-am dat jos din tren si ne-am apropiat de panoul cu orarul sa vedem cind avem legatura spre litoral.
Jale! Primul tren era abia pe la 4 jumatate dupa amiaza, un personal. Si nu era nici 8 dimineata inca…
Ne-am asezat in fund pe peron sa cugetam. Pina la urma, ne-am hotarit sa luam un personal de Buzau ce pleca in citeva minute, de acolo sa prindem o legatura de Bucuresti, iar din capitala trebuia sa gasim ceva mai acatarii spre Constanta.
-Nu mai fugim prin tren, ma lasati pe mine sa vorbesc cu nasul. Il iau la sentiment! zise Vasu
Ne-am asezat intr-un compartiment gol, eu cu Bodo pe o canapea si Vasu in fata noastra.
“Sintem studenti saraci, nu avem bani si mergem la Bucuresti”.Adevarul spus cu sinceritate si fetele noastre nevinovate l-au inmuiat pe nas. Zimbind, “Pisicherilor ce sinteti…! Dar la Buzau sa coboriti, ca ma schimba si cel care vine e al dracu’”, ne lasa in pace.
Din Buzau am prins rapidul Iasi-Bucuresti, burdusit de studenti si pe la 1 dupa amaiaza, cu 2 ore intirziere fata de acceleratul nostru, iata-ne ajunsi.
Trenul de Constanta era in mai putin de o ora, asa ca eu ma reped spre iesirea Basarabi catre Regie iar cei doi se duc la 35 (tramvaiul) spre Leu (caminul celor din Electronica).
In camera, sub privirile uimite ale lui Dragos, colegul meu, imi arunc in geanta un prosop, periuta si pasta de dinti, dau peste umar un “Plec la mare!” si navalesc inapoi spre gara.
Cu 5 minute inainte de plecare, nici urma de Bodo si Vasu. Se fac 4, se fac 3, se fac 2… Am emotii, sint dezamagit ca aventura noastra a cazut din fasa cind, chiar la momentul punerii in miscare a garniturii, cei doi apar in fuga nebuna strigind “ Urca! Urca!”
