Încredere

 "Te-am găsit, în sfârsit... Pot vorbi cu tine liber, fără restricîii, fără să mă simt vinovat, cum aș vorbi cu mine insumi... Tu mă asculți și ești mereu de acord cu mine..."

Vânzătorul: "Vă place oglinda aceasta sau vă mai arăt și alte modele?"

Dragoste neîmpărtășită

Stă rezemată de zid. Nemișcată. O privesc în timp ce încerc să am măcar un sentiment de regret în marea de satisfacție nemiloasă care mă cuprinde.

“Știi că până la urmă ajungeam și aici. Nu mai putem fi împreună. Ți-am mai spus o data adio, dar m-am întors la tine. Și nici măcar nu a fost slăbiciune. Chiar am avut nevoie... Dar acum, gata... S-a terminat.”

Mă cuprinde nerăbdarea. Vreau să plec, să scap odată...

“Ne vom revedea, cândva... Știu că, deși nu îmi doresc, te vei întoarce din nou în viața mea. Până atunci însă...Rămâi cu bine.”

Îi întorc spatele, fără nicio remușcare. Ies încetișor. Sting și lumina în timp ce trag ușa după mine.

Singură, rezemată în continuare... lopata de zăpadă sclipește în ultimele raze ale soarelui.

Fetița cu ochi albaștri

 

Avea probabil în jur de 10-11 ani, o față lătăreață și negricioasă, un păr neîngrijit, împrăștiat în toate direcțiile, o rochie ponosită ce fusese cu multă vreme în urmă de culoare roșie, dar acum bătea într-un maroniu incert, si niște ochi de un albastru neobișnuit de intens.

Sărea când într-un picior, când în celălalt, fredonând o melodie numai de ea știută, cu un zâmbet copilăresc pe buze.

La apropierea unui trecător, se opri brusc, mai țopăi o dată apoi, luându-și o față serioasă, ceru pe un ton grav cu vocale alungite:

-  Neneaaa, dăă și miaaa un baan....

Nenea deschise gura dar, surprins de ochii intens albaștri, se holbă câteva clipe. Apoi își băgă capul între umeri și mormăi sec “N-am!”

Fetița își lăsă pentru o clipă buzele în jos, dar apoi își porni din nou jocul pe melodia ei șoptită.

-          - Dăăă și miaaa un baan...

Dar oamenii se opreau blocați de privirea ei ruptă din cer și apoi treceau mai departe, scoși pentru un moment din indiferența lor.

Un domn se apropie de ea cu o sacoșă, se lăsă ușurel să vină cu ochii la nivelul ei și ii spuse cu blândețe

-          - Măi copilă... Uite aici ceva jucarii ramase de la nepoata mea... sunt cam jumulite dar poate iti plac...

-          - Multumesc, răspunse sfioasă fetița, neobisnuită cu un asemenea gest. Băgă nerăbdătoare mâna in sacoșă și scoase o păpușă măricică, jumulită de fosta proprietară, cu părul cam smuls și cu un pantofior lipsă. Multumesc, spuse ea din nou cu ochi stralucitori.

Ținând păpușa de o mână, sări din nou de câteva ori apoi se trase la umbră, se așeză pe bordură cu păpușa în brațe, o ținu cu fața către ea si începu să o învețe încet, ca o litanie:

-          - Dăăă și miaaa un baan...

Din buzunărelul de la piept scoase o hârtie de un leu si o strecură pe sub rochița păpușii. Îi zâmbi fericită, apoi ridicandu-se, începu să se invartă pe un picior, murmurându-si melodia...