Seara, duios, mergeam spre casă
trăgând căţelul de lesă, în pas agale, plictisit, de om relaxat.
În faţa mea, deodată, trece strada
în fugă, gen jogging – alergare uşoară,
un domn lejer ponderal, trening, căciuliţă, ceva barbă. Admir plin de invidie
şi ma hotărăsc subit: gata, până aici! De săptămâni îmi promit că mă apuc de
sport din nou, că ies să alerg pe faleză. De data aceasta sunt de neclintit –
cum intru în casă, îmi pun şortul, tricoul şi direct pe malul Dunarii!
În minte déjà mă văd continuând
zi după zi, plin de determinare, alergând din ce în ce mai mult, din ce în ce
mai repede, muşchii mi se mişcă din ce în ce mai natural, inspire aerul răcoros
al înserării, păsărelele îmi cântă la ureche…
Urmăresc încântat cu privirea pe noul
meu idol, să inspir căt mai multă şi mai bărbătească determinare, când ohh–
joggingul domnului se opreşte brusc în intrare la Billa, după ce se grăbise să
prindă verde la semafor ca să apuce un minut înainte de ora închiderii
magazinului.
Golit de gânduri, îmi continui
plimbarea relaxat, la fel ca şi in ziua dinainte, şi cea de dinaintea ei, cam
de pe timpul când începusem să visez ca voi găsi vreodata motivaţia de a alerga
vesel, ca odinioară, în aerul curat al înserării, în cântecul sublim al
păsărelelor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu