De cind cu masina, trenul a cam iesit din viata noastra. Pentru ani de zile, nici macar nu am mai stiut ce e ala. Apoi, cu ocazia unui drum sau doua catre Bucuresti, am avut placerea ca, in locul vagoanelor de mult stiute, sa gasesc unele modernizate, tapitate, electronizate, conditionate etc-izate... Inclusiv dotate cu priza de 220. Lipsita de izolarea vechilor compartimente, lumea se comporta vrind-nevrind mai civilizat... Nu mai tragi usa, iti scoti pantofii si dai drumul la casetofonul cu leduri.
Si totusi... azi, cind am condus-o pe Nicole la gara, ma asteptam la plecarea cu mina fluturind pe geam, eu la rindu-mi facind la fel de pe peron, pina cind departarea ar fi estompat gestul ce voia sa prelungeasca definitivul despartirii. Noile vagoane nu mai au insa geamuri care se coboara. Intors pe peron, am avut a doua surpriza sa constat ca pe deasupra, geamul e si de tip oglinda, asa ca nu vedeam mai nimic din Nicole aflata de cealalta parte. Necum sa ne mai si auzim. Ne-am luat un ramas bun tehnologic, vorbind la telefon cele inca 2-3 minute pina la plecarea trenului.
Chiar si aici in Romania, incet-incet ne miscam catre normalul si confortul lumii civilizate. Iar fluturatul din mina a ramas (spre regretul unora ca mine) doar un romantic gest din trecut, sacrificat pe altarul modernului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu