Am citit acum o zi sau doua articolul de mai jos:
http://augustinradu.ro/2011/06/sofatul-ca-sport-extrem
M-a pus pe ginduri pentru ca m-am regasit cumva, din mai multe ipostaze.
In primul rind, imi amintesc de mine cum eram ca sofer acum citiva ani. Imi dau seama ce mult m-am schimbat dupa ce au aparut copiii. Chiar si atunci, nu am realizat ce fragila este o carcasa de tabla pina cind nu am fost implicat intr-un accident (ce e drept, usor) dar care mi-a demonstrat ca pina si niste circumstante absolute banale se pot transforma intr-un dezastru. Urmatorul pas atunci a fost sa vind masina imediat si sa iau altceva mai sigur (in limita a ceea ce imi puteam permite, normal). Ideea e ca din acel moment siguranta a contat covirsitor mai mult decit confortul sau aspectul masinii si la fel va fi si pe viitor.
Ma mai regasesc in acea descriere: “stiu soferi care se mint atat de bine incat nu se urca niciodata in alta masina decat cea condusa de ei pentru ca nu se simt in siguranta, ei sunt cei mai buni, perfecti.” Ok, nici chiar la nivelul asta, dar ideea e ca am mai multa incredere in mine ca sofer decit in oricine altcineva. Nu ca as fi un sofer mai bun, ci pentru ca tind sa am mai multa grija pentru persoana mea. Si nu vad de ce ar fi ceva rau in asta. La urma urmei, se cheama ca iti asumi responsabilitatea.
Sint citeva persoane in care am totusi incredere foarte mare ca soferi. Unul este colegul meu Bogdan, cu care am fost de multe ori in masina la drum lung si stiu ca e fanatic cu siguranta la volan. Al doilea este cumnatul meu, care are si el copil mic si desi intr-o masina care prinde suta in 3 secunde, merge cu strict viteza regulamentara.
In ceea ce priveste copiii, recunosc ca sint paranoic. Nu ii las si nu ii voi lasa in alta masina decit cea in care ma aflu si eu (ori ca sofer ori ca pasager in dreapta). Nu ma refer la luatul de la scoala de catre parinti, ci la drumuri in afara orasului. Si viceversa, nu sint adeptul altor copii in masina mea fara a fi si unul din parintii lor cu ei.
Mai mult decit orice sistem de siguranta al masinii conteaza insa sa fii cu ochii in patru si sa stii sa te feresti de prosti. Pe principiul “Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista”.
http://augustinradu.ro/2011/06/sofatul-ca-sport-extrem
M-a pus pe ginduri pentru ca m-am regasit cumva, din mai multe ipostaze.
In primul rind, imi amintesc de mine cum eram ca sofer acum citiva ani. Imi dau seama ce mult m-am schimbat dupa ce au aparut copiii. Chiar si atunci, nu am realizat ce fragila este o carcasa de tabla pina cind nu am fost implicat intr-un accident (ce e drept, usor) dar care mi-a demonstrat ca pina si niste circumstante absolute banale se pot transforma intr-un dezastru. Urmatorul pas atunci a fost sa vind masina imediat si sa iau altceva mai sigur (in limita a ceea ce imi puteam permite, normal). Ideea e ca din acel moment siguranta a contat covirsitor mai mult decit confortul sau aspectul masinii si la fel va fi si pe viitor.
Ma mai regasesc in acea descriere: “stiu soferi care se mint atat de bine incat nu se urca niciodata in alta masina decat cea condusa de ei pentru ca nu se simt in siguranta, ei sunt cei mai buni, perfecti.” Ok, nici chiar la nivelul asta, dar ideea e ca am mai multa incredere in mine ca sofer decit in oricine altcineva. Nu ca as fi un sofer mai bun, ci pentru ca tind sa am mai multa grija pentru persoana mea. Si nu vad de ce ar fi ceva rau in asta. La urma urmei, se cheama ca iti asumi responsabilitatea.
Sint citeva persoane in care am totusi incredere foarte mare ca soferi. Unul este colegul meu Bogdan, cu care am fost de multe ori in masina la drum lung si stiu ca e fanatic cu siguranta la volan. Al doilea este cumnatul meu, care are si el copil mic si desi intr-o masina care prinde suta in 3 secunde, merge cu strict viteza regulamentara.
In ceea ce priveste copiii, recunosc ca sint paranoic. Nu ii las si nu ii voi lasa in alta masina decit cea in care ma aflu si eu (ori ca sofer ori ca pasager in dreapta). Nu ma refer la luatul de la scoala de catre parinti, ci la drumuri in afara orasului. Si viceversa, nu sint adeptul altor copii in masina mea fara a fi si unul din parintii lor cu ei.
Mai mult decit orice sistem de siguranta al masinii conteaza insa sa fii cu ochii in patru si sa stii sa te feresti de prosti. Pe principiul “Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista”.
Recunosc ca sunt un sofer al naibii de bun :)) Doar ca, fiind foarte sigura pe mine si pe aptitudinile mele, calc acceleratia tare-tare, fac chestii periculoase si imi testez limitele mele si ale masinii. Pana acum, m-a iubit Dumnezeu :) Si pe ceilalti! :)
RăspundețiȘtergereSi mai recunosc ca numai eu conduc, pentru ca, dintr-o chestie de neincredere in ceilalti, am rau de masina (pe scurt, ma apuca vomitatul cand stau in alta parte decat la volan). Unii zic ca e ceva fiziologic, eu cred ca e psihologic...si are mare legatura cu chestia aia "eu-s cel mai tare sofer"... cand sunt copii in masina, in schimb, sunt cea mai prudenta.
Aptitudinile sint bune atunci cind ai si timp sa le folosesti... Tu mai ales, dupa rotitul la 140km/h, ar trebui sa o iei mai usor :)
RăspundețiȘtergereAm citit si eu articolul cu pricina, la recomandarea ta. Multe din cele expuse acolo le cunosteam si de la tv (chestia cu airbag-ul care te farama daca nu porti centura, distante de franare etc.), e o recapitulare si-atat. Bine structurata, e drept. Insa daca ti le spune Titi Aur parca au o mai mare greutate, nu?
RăspundețiȘtergerePentru tine si pentru Anca, am o noutate: sunt cel mai bun sofer din orasul acesta, ca sa-l parafrazez pe Pittis. :) Si eu am doua stiluri de condus - Nigel Mansell, cand sunt singur in cockpit (asociez cu stilul locul unde stau), Mos Ion Roata cand sunt cu cineva in habitaclu (a decazut aprecierea, nu mai e cockpit), indiferent de varsta persoanei/persoanelor respective. Spuneam cu alta ocazie, e vorba de "teoria pierderilor limitate" (imi apartine - adica, daca e sa se intample ceva rau, macar sa mi se intample numai mie).
Lasand gluma la o parte - procesul se numeste evolutie, maturizare, daca vrei. Asta ca sa nu zic imbatranire, dar anii trec oricum, sa stii. Eu am incredere, in general, in multe persoane care conduc bine, nu am probleme cu statul in dreapta, ba dimpotriva, am ajuns sa apreciez asa mult confortul de a fi purtat de altcineva in mizeria traficului bucurestean sau a oricarui alt mare oras. E relaxant, sa stii. Recomand.:)
Asa e, vorbim de maturizare. Desi intr-adevar e vorba de lucruri stiute, nu ar strica un curs de asta, mai ales in scoala de soferie.
RăspundețiȘtergere@Dan - buna asta cu "teoria pierderilor limitate", am sa mi-o insusesc :)
RăspundețiȘtergereAm vrut să încep cu „e o temă al naibii de serioasă”.
RăspundețiȘtergerePe urmă m-am gândit să reformulez. Chestia cu șoferitul (mai ales cel ultra-sportiv) și cu „naiba” se corelează al naibii de urât.
Maturizarea, în sensul temei, este, după mintea mea, o acutizare, o activare a instinctului de conservare. În general, tinerii au un firesc sentiment al indestructibilului. Ei pot orice. Lor nu li se poate întâmpla nimic, chit că jurnalele de știri îi contrazic de mai multe ori pe zi. Firește, știrea aia cu mașini făcute zob și accidente cu morți nu se referă la ei.
Cu timpul, mai ales dacă ai avut norocul să treci printr-un accident urât din care să scapi întreg, lucrurile capătă o altă culoare. Se schimbă perspectiva.
După părerea mea, cea mai proastă perioadă din viața unui șofer este la câteva luni (mă rog, o perioadă oarecare) după ce șoferul a căpătat permisul. După nesiguranța primelor experiențe de trafic, încet, încet, proaspătul șofer începe să creadă că ȘTIE! Cum spuneam, un prim eveniment de trafic este inevitabil. Unii care au ceva circumvoluțiuni sub cârlionți învață ceva, dacă scapă cu bine. Alții, din păcate, uită.
Azi, ca în atâtea alte dăți, pe drumul de întoarcere de la serviciu, făceam aceeași constatare. Te doare capul când vezi câte reguli elementare de circulație sunt încălcate la orice pas.
Grav este că, pe de o parte, cei care le comit o fac cu nonșalanță, iar cei care ar trebui să sancționeze se fac că nu văd ori, mai rău, se lasă șpăguiți. Mai vorbeam noi despre asta pe câmpia lui Dan.
Apropo, de ce întotdeauna mașinile mari (ori jeep-uri cu geamuri fumurii)sunt parcate pe colț?!
Din pacate, pentru unii primul eveniment este si ultimul.
RăspundețiȘtergereMai sint si astia de care zici tu Bubu (daca imi dai voie sa iti spun asa :) ) care isi iau un tanc si au impresia ca se pot urca cu senilele pe ceilalti. Iar unii chiar o fac (gen sotia lui Paunescu).
De ce parcheaza pe colt? Au auzit ei ca din semiprofil se vede cel mai bine tancul si vor sa fie admirati din ambele sensuri ale intersectiei.
Eu, desi o fata deosebit de rea la volan, sunt perfect de acord cu voi. Am avut momente "critice", dar, pentru ca Doamne-Doamne m-a iubit, m-am incapatanat sa imi arog meritul de a fi evitat catastrofele.
RăspundețiȘtergereIn ceea ce-i priveste pe cei cu jeepuri, problema e ca li se da voi in oras cu ele; in Anglia, nu ai voie cu masini de teren in oras si punct. Alea au alt scop decat sa-ti arati tu puterea financiara sa moara "dujmanii" tai. Dar nu suntem educati si nici nu vom fi vreodata. Am pierdut speranta, o declar nula! :)