Povestea Porcului

Dragii mosului, am sa va spun acum o poveste noua, si anume Povestea Porcului.

Se facea ca intr-o zi de vara, nu foarte calduroasa ca soarele se ascundea dupa nori, ba chiar din cind in cind mai si picura dintr-insii, mai multi mielusei erau, ca de obicei, in vizita la Putna. Unii veneau din credinta, altii din curiozitate… dar toti intrau cu respect, se purtau cuviincios si admirau frumusete de manastire.

Preacinstitii mielusei calugari nu luau nici macar taxa de vizitare. Tot ce au cerut a fost sa nu se intre dincolo de panglicile ce protejau exponatele si sa nu se fotografieze in altarul manastirii. Ca urmare, desi toti mieluseii vizitatori printre care si eu, aveau aparate de fotografiat si de filmat, la intrarea in altar se uitau numai la picturi si obiecte, unii mai faceau si o cruce si ieseau.

Intre atitea fiinte placute aflate acolo, iaca vad unele ce nu se deosebeau de restul prin nimic. Tot cu blanita alba (nicidecum neagra, nici macar corcita), imbracati curat ca si restul. Numai la comportament erau altfel, de unde si banuiala mea ca de fapt aveau blanita de imprumut.

Iaca ce faceau mieluseii acestia mai ciudati si cum vorbeau ei:
Tatal Porc: Pune-o pe asta mica pe jilt sa ii fac poza. Scoase aparatul in ciuda semnelor de pe pereti si trage 3-4 poze.
Hai Mama Scroafa, stai si tu. Inca 2-3 flashuri.
Auzi Scroafa mea draga, nu au iesit pozele cu Purcica. Pune-o inapoi pe jilt peste panglica aia sa ii mai fac citeva poze.

Mi-am dat seama atunci cu ce fel de animale am de-a face. Mi-a stat pe limba sa le transmit niste behaituri minioase, dar mi-am dat seama ca porcul mielusel nu se face, oricit l-ai urechea.

Mai tirziu, in curte, aceeasi pereche de purcei, deghizati din nou perfect in purtatori de blanita alba, se opresc sa aprinda o luminare.

Sa fie de sufletul porcilor care i-au educat.