luni, 6 februarie 2012

I, robot

Banuiesc ca ati vazut filmul sau macar ati citit cartea lui Asimov: Eu, robotul. Buna carte, nu? Cele 3 legi ale robotilor... Interesant. Da.

Vreau si eu sa raspund la un comment al lui Danut si iata ca blogspot imi pune o problema existentiala: Sint eu, sau nu sint eu robot? O varianta asimoviana a mai celebrei replici shakespeare-iene.

Eu zic ca nu sint, dar el sare: Dovada, unde e dovada????
Si chiar asa: de unde stiu eu ca nu sint robot? Un robot cu constiinta stie despre sine ca e robot, sau nu?

Gee.... Cred ca vad prea mult Discovery...

Si aici intervin cele 3 legi mai sus mentionate.
Din care prima zicea, daca imi aduc bine aminte: "robotul nu are voie sa faca rau nici unei fiinte umane."
Zic eu, la cit ma enerveaza unii pe la TV si la cit le-as da-o, clar sint uman.

Deci domnu blogspot, multumit? Sau chiar trebuie sa stric freza cuiva?

duminică, 5 februarie 2012

De ce nu vin extratereştrii

Domnule Pop Cornel! De ce nu vin dom’le extratereştrii? Sau dacă au venit, de ce nu îi vedem?

Iată că astăzi, MIT (Mahmudia Institute of Technology, pentru cine se încăpăţînează să fie confuzat) ne prezintă punctul de vedere prin distinsul purtător de cuvînt, amicul nostru, dl. Pop Cornel:
Avem două ipoteze:
1.       N-au venit, dar oare ar fi bine să vină?
2.       Au venit deja da’ nu-i vedem noi că nu ni se-arată
Păi hai să ne gîndim logic:
1.       Toată lumea are impresia că, dacă vin extratereştrii, o fac fie ca să dea share la tehnologiile lor, fie să ne-o tragă sănătos pe motiv de lebensraum.

Dacă luăm ca exemplu Imperiul Roman, ştim că şi ei erau fanatici să împingă farul civilizaţiei cît mai departe. Cum făceau asta? Se duceau politicos la triburile de la graniţă şi le spuneau:

– Nu vă suparaţi domnu’ trac (scit, germanic etc) am dori să vă construim nişte băi publice, un amfiteatru ceva, o agora… Cam mirosiţi, ştiţi… şi  nu aveţi nici un mall sau un 3D pe aici…A, nu, în schimb doar vă trecem prin foc şi sabie şi vă furăm pămîntul şi celelalte resurse. Başca vă luăm femeile. În afară de alea urîte, ce dracu, se înţelege. A, pe alea ni le dădeaţi gratis oricum? Cum, nu vă convine? Păi aşa nu ne mai jucăm. Ia vino măi Hadriane cu legiunile alea incoa!

Prin urmare, de ce ar face altfel extratereştrii? E clar că dacă vin pînă aici, nu o fac aşa pe moka. Deci să ne aşteptăm să ne ia femeile. Pe alea bune.

Buuun. Ipoteza următoare:

2.       Dacă au venit deja, de ce nu se arată? Motivul cel mai plauzibil ar fi că sînt şi ei în vacanţă. Locuri frumoase, planeta albastră…. Si e probabil şi o destinaţie ieftină. Acu imaginaţi-vă cum ar fi să dăm peste ei. Care ar fi primul impuls? "Dă măăă, tehnologia aia laser… şi motorul superluminic! Şi creierul pozitronic! Nu fi mă, neam de traistă, că ai de unde… Măcar un tricorder ceva…."

Ia ziceţi, voi cum v-aţi simţi cu gaşca de cerşetori care ţin musai să vă spele geamul la semafor, deşi tocmai aţi ieşit de la wash car?
Deci clar, da? E normal că stau blat.

Şi nu în ultimul rînd, o părere preconcepută a amicilor americani ar fi că dacă vin, neapărat pe prezidentul lor il vor conecta. Că ei sînt ăi mai meseriaşi de pe planetă.
Eu acu mă pun în pielea omuleţilor verzi… Sint deci in nava mea, mă apropii aşa, pe lîngă Jupiter şi îmi apare în faţă o sondă spaţială.
-          Ia vezi mă, Greenie, ce scrie pe sonda aia, să ştim şi noi pe cine pupăm pe Terra. Bagă zoom. Ce scrie, USA? Gata, pe ăştia. Cum, ai pus şi teleconverterul să vezi mai bine? şi ce scrie? Made in China? E clar, schimbă cîrma!
Asta ca să nu îi mai credeţi pe depăşiţii ăia de la Hollywood….

miercuri, 25 ianuarie 2012

Completări la articolul precedent

Iată că în urma publicării rezultatelor cercetărilor celor de la MIT (Mahmudia Institute of Technology)in ceea ce priveşte originea Pitzi de mall, dl. Bubumaia ridică la fileu mingea pentru dl. Pop: este Pitzi hermafrodită precum Drosophila? Există o teorie şi în ceea ce priveşte specia asemănătoare Pitzi Manelensis?
Dl. Pop Cornel are cuvîntul:

-   Este Pitzi de mall hermafrodită?

Răspunsul este Nu. A fost observată de asemenea entitatea masculină, denumită ştiinţific Cok-lar-1N, varianta celei feminine Pitzi-1N (unum neuronum). S-a constatat de fapt o anumită dependenţă între cele două sexe, în sensul că Pitzi-1N depinde de cashul Cok-lar-1N. În cazul diminuării acestui cash, intervine un fenomen de migraţie către un alt Cok-lar. Este încă neclar cum identifică Pitzi pe Cok-larul cu cash, dar se presupune că este un simţ special, similar cu cel folosit de păsări in a determina nordul magnetic. Acest cash joacă un rol foarte important, asemănător sau chiar identic cu cel al feromonilor. De aceea, cu cît este mai mare, cu atît numărul Pitzi asociate unui singur Cok-lar poate fi mai mare.-         

-  Cum a apărut Pitzi Manelensis?
In ceea ce priveşte Pitzi Manelensis, avem de a face cu o mutaţie genetică rezultată prin expunerea prelungită a Pitzi -1N la unul din cei mai nocivi factori cunoscuti: maneaua.
Ca să vă fac să înţelegeţi mai bine, amintiţi-vă ce urmări groaznice are asupra organismului uman un mediu puternic radioactiv, ca cel de la Cernobîl de exemplu. În cazul de faţă, expunerea la manele a avut ca rezultat degenerarea rapidă a unicului neuron (fapt de asemenea notat, în mod lăudabil, de dl. Bubumaia).
De aceea, Pitzi Manelensis mai este cunoscută şi ca Pitzi -1n (deci cu n mic, nu cu N) cu varianta masculină, bineînţeles, Cok-lar -1n.

vineri, 13 ianuarie 2012

Piţi de mall: Origini.

Desigur că toată lumea este deja familiarizată cu ceea ce reprezintă piţi in general si piţi de mall in special, acestea din urmă fiind şi subiectul articolului de faţă.
Foarte puţini s-au intrebat insă de unde au apărut aceste piţi de mall şi încă şi mai puţini au aflat răspunsul.
Aşa cum ştiţi, fotografdeduminică încearcă întotdeauna să fie cu un pas înainte şi să vă dezvăluie  cele mai noi şi mai şocante descoperiri. Nu am putea să facem asta fără concursul de nepreţuit al amicului nostru, dl. Pop Cornel de la celebrul MIT (Mahmudia Institute of Technology) şi a originalelor cercetări ale dumnealui şi colectivului instituţiei.
Iată aşadar, în premieră absolută, concluziile MIT pe tema Piţi de mall: Origini.
Cercetătorii de la MIT au remarcat de-a lungul timpului, la fel ca şi noi ceilalţi, fenomenul prin care la apariţia unui nou mall se formează imediat o clientelă proprie de piţi plictisite ce sprijină canapelele prin cafenelele aferente. Dar cum apar aceste piţi, de unde anume? Dat fiind că la momentul conştientizării exitenţei lor, erau deja câteva malluri în capitală, prima teorie a fost că migrau de la un mall deja existent la unul nou. Această teorie avea marea hibă şi anume că nu putea explica PRIMA apariţie, prima piţi. Deoarece cind primul mall a fost construit in Bucureşti, nimeni nu avea cum să ştie ce avea să urmeze. S-a presupus atunci că piţi de mall a apărut în urma unui proces normal şi îndelungat de evoluţie din piţi obişnuită (lat. PITZI SINE CEREBRO) pînă la PITZI UNUM NEURON, similar cu cel al formarii Homo Sapiens.
Prin urmare, această problemă a trebuit să fie abordată ştiinţific, prin căutarea unui mediu izolat, necorupt, unde să poată fi observată în condiţii stricte de laborator apariţia şi evoluţia piţi.
În mod cu totul îmbucurător, mediul propice a fost identificat la Suceava, unde ridicarea Iulius Mall a creat cadrul perfect pentru savantii MIT.
Suceava, oraş moldovenesc de provincie, fără istorie in domeniul supermagazinelor, a devenit deodată gazda unui imens conglomerat de boutiques, stores, café’s, galleries etc. Iar MIT a avut ochi şi urechi aici încă din prima zi, gata să observe, să noteze şi, in general, să culeagă orice informaţie relevantă.
Cu totul şocantă în aceste circumstanţe a fost descoperirea că piţi de mall a fost prezentă încă din primele zile!Astfel, teoria evoluţiei treptate a fost complet spulberată.
După un lung şi laborios efort însă, MIT, prin purtătorul său de cuvînt, dl. Pop Cornel, ne-a făcut cunoscută o nouă teorie ce, credem noi, explică în totalitate fenomenul cercetat.
Dar să lasăm cuvîntul distinsului domn Pop Cornel:
În condiţiile infirmării teoriei evoluţioniste, am încercat să căutăm similitudini în natură. Se ştie că în multe cazuri, natura are deja răspuns la întrebările omenirii, trebuie doar cercetat cu atenţie.
Savanţii noştri au făcut în premieră o apropiere între unum neuron şi Drosophila Melanogaster sau, după cum e cunoscută popular, musculiţa de oţet. Drosophila, la fel ca şi piţi de mall, apare deîndata ce sînt create condiţiile propice: un produs in stare de fermentare în primul caz, construirea unui mall în al doilea. Asemănările nu se opresc aici: piţi se inmulţesc într-un ritm comparabil cu cel al musculiţelor, numărul dublîndu-se la fiecare cîteva zile pînă la saturarea mediului (în cazul piţi, pînă la ocuparea tuturor locurilor disponibile în cafenele).
Astfel, teoria MIT expune că piţi există într-un stadiu larvar, de exemplu vînzătoare la taraba din piaţă  sau chelneriţă la bar de zi, iar în momentul întrunirii condiţiilor propice (construcţia unui mall) ies din acest stadiu cunoscînd forma finală adultă atît de comună.
Avem convingerea ca, odată comunicată mediului ştiinţific, această teorie va avea susţinerea necesară pentru a deveni general acceptată ca explicînd apariţia şi evoluţia PITZI UNUM NEURON.

Îi mulţumim dlui Pop Cornel şi îi dorim noi succese în cercetare!






Status update

Deocamdata incerc sa scap de ochii de gardist, adica trebuie sa imi fac un program de somn adecvat.
Noul an a inceput cu oaresce modificari in activitatea profesionala ce se resimt psihic cind ma uit in oglinda. Sau oglinda le resimte, dar fiind prinsa in 4 puncte nu are unde sa o ia la sanatoasa.

Pina una alta ma pregatesc sa postez interviul cu dl. Pop Cornel, binecunoscutul purtator de cuvint al MIT (Mahmudia Institute of Technology) despre pitzi de mall: origini.

duminică, 11 decembrie 2011

Dor de vara...


 

 

Plaja Jupiter, 15 noiembrie...

Tips&Tricks

Azi am gasit in sfirsit modalitatea de a convinge Windows 7 sa recunoasca batrinul Canon 350D.
Dupa ce pe site la Canon nu am gasit nici un driver, nici o indicatie, iar Windows refuza cu incapatinare sa imi recunoasca aparatul... am dat pe net de un link care m-a salvat.
Mai pe scurt, din setarile aparatului se modifica Menu- Communication - din default PC Connection in Print /PTP. A mers instant.