Amice, esti...idiot!

Azi am fost cu sotia sa bem o cafea la Nic-Nic, profitind de 30 de minute libere.
Comandam din mers 2 espresso cu frisca dupa care ne asezam pe terasa la etaj, la o masa cu vedere spre Dunare.

Dupa vreo 5 minute, vine feciorul si, spre uimirea noastra, intreaba:
- Ma scuzati, nu am retinut exact... doriti frappe sau cafea ness?
- V-am cerut espresso, in nici un caz frappe... vrem cafea calda.

Dupa inca vreo 10 minute, vazind ca nu mai apare cu cele cafele (in conditiile in care in tot barul erau ocupate in total vreo 4 mese si erau mai multi chelneri decit oaspeti) il strig usor enervat:
- Nu va suparati, cit dureaza pina faceti 2 cafele? Sa stiu daca mai asteptam aici sau ne mutam in alta parte!
Apare in sfirsit, cu ce credeti? Cu 2 frappe-uri!
L-am bestelit in timp ce privea bovin, dar am zis hai, bem frappe-urile ca timp sa mai asteptam alta cafea nu mai avem.

Dupa inca 5 minute, la masa vecina feciorul se impiedica si sparge o tava cu farfurii, pahare sau ce naiba avea pe ea ca s-a auzit numai zgomot de sticlarie facuta tandari.

Amice, esti... probabil nepotul patronului, ca alta explicatie nu gasesc pentru prezenta ta acolo.

O zi la Paris

Cum e sa afli pe neasteptate ca vei pleca la Paris, si nu numai atit, dar si ca vei avea o zi intreaga numai si numai la dispozitia ta?
Exact asa m-am pomenit deodata ca plec impreuna cu seful in interes de serviciu la biroul nostru de acolo, pentru o intilnire.

Mi-am dorit dintotdeauna sa vad turnul Eiffel, dar... o zi intreaga... unde as mai putea ajunge? Am cautat pe net diverse sfaturi si am gasit ca o buna idee e sa merg de-a lungul Senei, pornind de la Notre Dame, de la est spre vest. Urma astfel sa vad Luvru, Champs Elysees, Arcul de Triumf si apoi in sfirsit, turnul Eiffel.
Cu o harta de la tata, pe care erau marcate atit obiectivele turistice cit si liniile de transport, cu o suita de aplicatii pentru iPhone care speram sa imi fie si ele de folos si cu inca niste doldora de informatii in cap, m-am considerat cit de cit pregatit.

Am ajuns luni seara pe la 6 in Gare de Nord, ne-am cazat la hotel Metropol aflat la 5 minute distanta si am iesit impreuna cu seful cu tinta spre Sacre Coeur aflata in apropiere. Stiam de aceasta biserica dar nu foarte multe, nu era inclusa in lista mea de prioritati si nu ma gindisem macar ca ar fi ceva de vazut si la mica distanta de hotelul unde eram cazati.

In drum, desi fusesem prevenit de colegul meu de birou, nu am putut sa nu fiu uimit de numarul "membrilor nationalitatilor conlocuitoare"... mai pe sleau era plin de negri. Cel putin la un moment dat trebuia sa treci printr-o multime de bisnitari ce vindeau de la pachete de tigari la ciorapi, cu miinile pe buzunare si ochii in patru. Credeam ca noi avem o problema cu ai nostri, dar nu.... nu sintem inca nici macar pe aproape. In fine... Mergem mai departe. Pe mine ma frapeaza asemanarea cu Bucurestiul. Strazile, cladirile, aerul, toate par familiare. Ne oprim pentru o bere la una din acele micute restaurante ce dau farmec aparte Parisului, ce au 2-3 mese pe trotuar, chiar in picioarele trecatorilor. O bere la halba sare de 7 euro, dar de cite ori ai ocazia sa bei una la Paris? :)

Dupa inca vreo 5 minute ajungem in sfirsit. Nu ma asteptam nici pe departe la ceva atit de frumos, de o albeata stralucitoare in soarele inca puternic. Cladita in cel mai inalt punct din oras, pe dealul Montmartre, are imprejur o priveliste superba asupra Parisului. Zeci de oameni, majoritatea tineri, stateau pe trepte sau pe spatiul verde din fata, cintind la chitara, ascultind sau pur si simplu lasindu-si ochii sa se plimbe linistit de-a lungul panoramei.
Inauntru insa... cum sa spun... am avut impresia ca aerul pluteste pur si simplu. Fara coloane greoaie, e un spatiu imens in care vocile calugaritelor vibrau pina in fundul sufletului. Nu am avut voie sa fac poze, am fost oprit din scurt de un negru scund si foarte suparat: " Respect Monsieur, s'il vout plait, respect!!" aratindu-mi in acelasi timp pancarta cu semnul de interdictie. As fi putut sa prind una sau doua intr-un moment de neatentie al cerberului, dar nu asta era ideea. Daca nu e voie, nu e voie si gata. Ne-am asezat, si eu si seful meu, pe cite un scaun si am ascultat in tacere slujba, cu o stare de liniste pe care cu greu imi aduc aminte s-o fi incercat in alt locas de cult.

Afara un tinar cinta La boheme... In jur o rumoare vesela, mai jos un du-te-vino fara graba... Primul contact cu ceea ce inseamna atmosfera pariziana.
A doua zi, la 7 jumatate dimineata ieseam deja din hotel, pregatit pentru o zi lunga. Am luat metrolul 4 pina la statia Cite pe care o identificasem ca fiind cea mai apropiata de punctul zero al excursiei mele, Notre Dame. In vagon, lume la fel de pestrita ca si pe strada, dar foarte linistita... I-am studiat cu o curiozitate care speram sa nu bata la ochi... de la negri cu caciuli in stil jamaican pina la business people la costum.

In mai putin de 20 de minute eram deja la destinatie. Am scos telefonul si pe baza hartii, m-am indreptat spre Sena unde i-am si facut incintat prima poza.

Dat fiind spiritul meu de orientare, bineinteles ca n-am ajuns imediat la Notre Dame ci m-am mai invirtit putin, dar pur si simplu nu-mi pasa. Incepusem deja sa absorb prin toti porii aerul, imaginile, atmosfera... totul.

Ajuns in fata Notre Dame, prima impresie a fost de dezamagire. Nu stiu de ce, ma asteptam la ceva mai mare. Desi numai mica nu este :). Am intrat, dar lipsea aerul din Sacre Coeur. Din contra, atmosfera mohorita, apasatoare, de cladire in stil gotic, plina de coloane ce obturau vederea si de statui cu aer mortuar pe margini. Parea mai degraba un mausoleu plin de vizitatori.

Am iesit in scurta vreme inapoi la aer si la soare. De la distanta am putut vedea mai bine arhitectura echilibrata si semeata, imblinzita de aerul cald si verdeata proaspata din jur.

Am luat-o la picior cu inima usoara, coborind din strada chiar pe cheiul de-a lungul Senei. Spatiul pietonal destul de larg, foarte curat, la un pas de apa, vaporase alb-stralucitoare in soarele diminetii... Super :) Harta imi arata ca ma apropii de celebrul Pont Neuf. O, de cite ori nu a fost traversat acesta de eroii copilariei mele, in atit de cunoscutele romane de capa si spada...

Am coborit pe capatul Ile de la Cite, unde am descoperit uimit o placuta ce atesta ca aici era locul unde cu secole in urma fusese ars pe rug ultimul Mare Maestru al Ordinului Templierilor, Jacques de Molay. Acum, un parculet dragut, loc de asteptare pentru cei ce luau unul din Les vedettes de Pont Neuf, vaporase ce fac curse turistice pe Sena. O salcie marcheaza capatul Ile de la Cite.

Urc inapoi pe pod, traversez pina la capat si continui pe celalalt mal pina la Pont des Arts ce uneste Biblioteca Franceza pe de o parte si La Court Care (parte a Louvre) pe cealalta parte.

Loc de intilnire a artistilor (pictori, muzicieni, graficieni) dar si a indragostitilor, are ambele parapete de protectie impinzite cu lacatele acoperite cu numele perechilor ce au dorit sa-si lege macar in aceasta forma destinele.

O tinara isi pregateste probabil videoclipul uneia din piese, mai departe un batrin face portrete in creion, iar in capat poti admira o expozitie de pictura.

Ma indrept catre Court Care si sint abordat de un negru care ma roaga sa semnez pentru pace in Zimbabwe. De ce nu, eu sint pentru pace mondiala, inclusiv in Zimbabwe. Cind trec nationalitatea, exclama incintat: Roumanie!Hagi! Moutou! Timisoara! Striga si catre colegul lui: Roumanie! la care si acela imi face cu mina incintat. Deduc ca sint probabil fosti studenti :) si intru vesel in curtea Louvre.

Inchis din pacate martea, am putut sa ma bucur totusi de numarul redus de persoane pentru a ma invirti nestingherit de-a lungul si de-a latul, fotografiind din toate unghiurile ce mi s-au parut la indemina. Piramida de sticla, desi arata ca nuca-n perete, face deja parte integranta din peisaj si are un oarecare farmec.

Am luat-o apoi de-a lungul aleilor albe strajuite de copaci ce alcatuiesc gradinile Tuileries, trecind mai intii pe sub Arc de Caroussel, construit de catre Napoleon Bonaparte.

M-a uimit contrastul puternic al albului aleilor si statuilor cu cerul de un albastru inchis... Pareau ca stralucesc pur si simplu.

Cu gindul vag ca as dori sa ma opresc pentru o cafea, am iesit totusi in Place de la Concorde, cu frumosul obelisc egiptean in mijloc, avind de o parte si de alta doua fintini arteziene. Undeva se zarea deja si virful turnului Eiffel, obiectivul meu principal.

Deocamdata, larg in fata mea, Champs Elysees cu Arcul de Triumf profilindu-se nu foarte departe. Larg, curat, cu mult spatiu verde, cu boutiques pline de carti, cu cafenele si magazine celebre, este denumit cel mai frumos bulevard din lume.

Constat ca monumentul bucurestean este identic celui parizian, deci nu am mari motive sa ma pierd in admiratia acestuia din urma... o iau la stinga pe Rue Kleber si ma apropii in sfirsit de Eiffel.

Ii vad silueta din ce in ce mai aproape, dar asta nu ma impiedica sa ma opresc pentru o poza la monumentul lui LaFayette din piata Statelor Unite.

In sfirsit, iata-l, dincolo de Sena.

Il vad in intregime. Nu mai am ochi decit pentru el. Traversez podul pe care rasuna acordeonul cu acordurile Sur le Ciel de Paris a lui Yves Montand... probabil cea mai interpretata melodie de catre cintaretii stradali.

Ma opresc cu rasuflarea taiata chiar sub el. E mai mult, mult peste ceea ce mi-am imaginat vreodata. Un paienjenis atit de armonios de metal in linii ce arareori par drepte. Ce eleganta, ce minune inginereasca! Ma invirt pe loc cu capul pe spate, incercind sa patrund cu ochii sutele, miile de elemente, de arce, de imbinari... Grandios! Superb! Minunat!

Ma asez pe iarba alaturi de zeci de alti oameni si stiu ca nu voi pleca de aici foarte curind. Ma simt ca cineva care a facut ceea ce visa de mult timp. Am o stare de liniste bucuroasa, de implinire... imi vine sa zimbesc intruna.

Pina una alta scot din rucsac cele doua iaurturi si apoi piinisoarele crocante, "reteta suedeza" dupa cum scrie pe punga. Maninc, arunc firimituri porumbeilor, ma tolanesc apoi pe spate si privesc.. privesc fara sa ma satur. Cred ca am stat vreo doua ore observind linistit musuroiul uman ce se scurgea spre lifturile care te urca pina in virf, in timp ce alte furnicute coborau si urcau scarile pina la cele doua platforme (etaj I si etaj II).

La naiba, nu ar strica sa urc si eu scarile... Cu liftul nici nu-mi trece prin gind, nu sint prieten cu inaltimile.
In schimbul a 4.50 euro urc lejer pina la prima platforma, nu fara a fi citit toate pancartele cu evenimentele importante ale constructiei turnului. Curentul e destul de puternic, privelistea e insa grozava.

Ma gindesc ca ar fi la fel de lejer sa ajung si pina la nivelul urmator. Mais non... daca am urcat vreo 50 m pina aici, pina la urmatorul mai sint inca vreo 100... Asa ca ajung incalzit bine. Spatiul mult mai ingust asigura o aglomeratie semnificativa. Dau roata frecindu-ma pe alocuri de altii din sens opus, dar privelistea merita orice efort. Inaltimea de 150 m este ametitoare, insa parapetele de protectie sint inalte si solide incit oricine sa se poata simti in siguranta. Si, presupun eu, sa nu vina unii cu ideea unui sfirsit memorabil :).

La coborire beau o cafea pe terasa amenajata pe platforma de la etajul 1. Surprinzator de ieftina la numai 2.50 euro (sincer, pe turnul Eiffel ma asteptam la niste preturi exorbitante) in schimb nici locul nu e cine stie ce... amenajat destul de simplu, niste mese si scaune metalice si cafeaua servita in pahare de plastic pe care il tin cu grija sa nu mi-l sufle vintul. Dar, orisicit... :)

Ma indepartez de-a lungul parcului, cu multe intoarceri de cap si poze, pina cind, ajuns la strada, il pierd din vedere in spatele cladirilor. O iau spre Domul invalizilor. Desi se poate vizita curtea Muzeului Armelor, totul este inchis de la 17.30. Nu imi pare rau. Intre a fi vazut mormintul lui Napoleon si a fi petrecut mai putin timp la turn, alegerea pentru mine a fost simpla.

O fotografie a Domului si apoi, de-a lungul Esplanadei Invalizilor, inapoi spre Sena. Riul ma intimpina de aceasta data cu cel mai frumos pod al sau, Pont Alexandre III.

Construit de-a lungul a doi ani la inceputul secolului XX ca simbol al prieteniei franco-ruse, se remarca prin statuile aurite, sculpturile si felinarele elegante.

Fiind deja catre apus, ma intorc catre Louvre, cu gindul sa fac ceva fotografii cind se va aprinde iluminatul nocturn.

Soarele coboara incet in spatele piramidei. Sint inca destui vizitatori, rumoarea scade, e din ce in ce mai liniste...

O noua fata a palatului se dezvaluie ... Apa nu mai are nici o cuta...

Totul este calm sub privirea lui Ludovic al XIV lea.

Cind ma simt in sfirsit satisfacut, plec mai departe...

Pont des Arts este mult mai animat la aceasta ora... toate bancile sint pline, majoritatea stau rezemati de gard, discuta, cinta...

Am traversat de citeva ori dus intors, oprindu-ma din cind in cind sa privesc navele, fie de marfa sau turistice puternic iluminate. Acest pod este intr-adevar unul din locurile deosebite din Paris.

La Pont Neuf, desi foarte obosit dupa o zi de umblat, nu ma indur sa nu iau si eu un bilet pentru o ora de circuit de-a lungul Senei. Am astfel ocazia sa vad turnul si cu iluminatul nocturn... Ghidul prezinta informatii detaliate despre fiecare obiectiv aflat pe dreapta sau pe stinga, despre poduri, cladiri, istoria fiecareia... La intoarcere ocolim Ile de la Cite si dupa fix 60 de minute oprim la debarcader.

As intra in prima statie de metrou, dar cred ca ar fi deosebit sa imi inchei calatoria in acelasi punct cu cel de plecare. Iata-ma astfel din nou in fata Notre Dame care, desi cu portile inchise la aceasta ora tirzie (este 11 noaptea) are inca zeci de turisti in jur.

Rupt, dar satisfacut pe de-a-ntregul, cobor in sfirsit in statie si ma indrept spre hotel. Desfac un weissbier cu aroma de fructe (la naiba ce gust ciudat are) si mai petrec o ora descarcind pozele si facind upload la o parte din ele pentru a le trimite (calde!) catre prieteni.

La final.. am zis ca voi trece in revista si aplicatiile iPhone pe care le-am avut instalate.

Paris on foot sau varianta franceza Paris a pied are o lista completa a tuturor punctelor de interes, cu descrierea fiecaruia, grupate pe gradini, biserici, muzee etc.

Eu am folosit cel mai mult Paris Guidepal, pentru harta si optiunea de a afisa punctele de interes pe o raza de o mila in jurul pozitiei.

Asemanator dar si cu alte functionalitati, Paris HiGuide.

Toate sint gratuite.

Si... sfirsit :)

Ce urmeaza...

1. Cum poti vizita Parisul intr-o zi

Cit iti ia sa-l faci la picior, ce poti vedea... inclusiv ce aplicatii iPhone sint de folos (mai bine zis mi-au fost mie de folos :) ). Acum imi ia o gramada sa pun watermark pe poze :)

2. Povestiri scrise in timpul liceului

Mi-a dat mama acum citeva zile o sacosa cu vechituri... scrisori vechi, povestiri, minijurnal (n-am tinut niciodata asa ceva la modul sistematic)... citeva le voi scrie probabil aici.

3. Filme

Am primit ceva linkuri cu filme rusesti subtitrate in romana... am apucat sa vad The Brest Fortress, in seara asta urmeaza Maestrul si Margareta (dupa primele 10 minute vazute aseara pare sa respecte cartea in cele mai mici detalii)

Jaleeee!!

Asta e ce pot sa spun despre conditia mea fizica acu', proaspat iesit din iarna.

Doua saptamini de viroza urmate de doua saptamini departe de casa si mincat ca intre straini m-au pus pe butuci. Nu mai spun ca am slabit 5kg, ca imi si permit, adica am si de unde la ce gras sint...

Am iesit azi in Gradina Publica si am incercat un jogging. Lat. Laaat! Varza! Ce faleza dus-intors, ce urcat scari, ce...

Asta era anu' trecut!

Prin urmare, intru in program de recuperare. Somnul-somn, masa-masa, miscarea-miscare.

Sper sa imi revin pina intr-o luna.

Ura si la gara!

Macin, prima iesire

Asa cum am zis ceva mai inainte, simbata a fost mult-asteptata zi de mers la ghiocei. Deschiderea, mai mult sau mai putin oficiala, a sezonului de "iesiri".

I-am pregatit fetitei un rucsac ultralight, sa se obisnuiasca sa care ceva in spate, si vechiul meu Canon S3.

Cind am debarcat la picioarele traseului punct albastru "Valea Cascadelor", de aparatul foto n-a mai avut nevoie. Din fericire, cum mi-am dat seama mai tirziu... cind mi-a pus in circa si rucsacul ei, si geaca, si catelusul de plus, si punga cu ghiocei.

Cum ne asteptam, ne-a intimpinat un noroi clisos, dar soarele cald si cerul senin au compensat pe masura.

Intr-adevar, plin de ghiocei in padure. Eu aveam in dotare armamentul greu (17-50 Tamron, 28-135 Canon, ba chiar si fixul de 50... cu polarizerele aferente).



La primul culcat in incercarea de a prinde un cadru, am simtit raceala si umezeala noroiului trecind prin pantaloni in genunchi. Cu pata de rigoare. Am hotarit cu intelepciune ca exista destule poze cu ghiocei, incit sa nu fie nevoie sa stau ud leoarca si murdar toata ziua. Prin urmare, am dat din mina citeva incercari de poze, din care majoritatea au iesit defocusate, normal, iar alelalte nu imi transmit nimic. O sa pun una aici ca dovada, nu de alta.



De tare ce m-am ferit de contactul cu pamintul sfint, o ora mai tirziu am efectuat o cadere libera pe dreapta, in timp ce incercam sa fac poza de mai jos. Cu tot cu aparat care s-a infipt in namol. Noroc de parasolar care a diminuat efectele pe lentila. M-am facut de noroi pina pe umar, dar bine ca asta a fost singura problema.

Macar am obtinut un riset sincer din partea fetitelor :)

Dupa o scurta oprire la Izvorul Tamaduirii (apa rece si buna de baut), ne apropiem de portiunea cu urcus.



Traseul e de-a lungul piriului, foarte alunecos si destul de abrupt.
Sovai, ma gindesc ca fetitele nu au foarte multa rezistenta si vor claca. Chiar propun sa ne intoarcem de aici.

Restul gastii in cor sustine continuarea, pe principiul "mergem pina nu mai putem". Completez in minte ceva de genul " parca cine o va cara in spinare pe Clara", dar in fine, cit de rau poate sa fie?

Ti-ai gasit sa oboseasca... Clara si Delia au tinut fruntea pina in virf, fara nici un fel de teama,
ajutate de unul sau altul dintre noi.

Sus ne-am intilnit cu restul gastii, plecata de la 7 dimineata, ce se odihnea satisfacuta cu burta la soare.

Am cazut si noi (destul de) lati... am intins prelata, am luat prinzul, asezonat cu Pepsi din belsug... apoi zacut de voie. Fetitele, tot in picioare... lupte cu ciomege culese de prin padure, fugareala de jur imprejur...Nu au stat o clipa.

La coborire am ales alt traseu, mai usor, cu fetitele din nou in frunte, energie pura si nimic altceva. Nu s-au plins macar odata, au ris si strigat tot timpul, ba in fata, ba in spate, intr-o continua miscare.



Au inceput sa tirie picioarele abia pe ultimii metri cind am iesit in sosea. La masina au cazut late, au adormit instantaneu.

Nu ca noi am fi fost cu mult mai in forma... Imi ardea fata de la soare, ma pocnise un somn de abia mai tineam ochii deschisi.



Pe linga frumusetea iesitului in natura... a meritat reactia copiilor.

Au fost ATIT de fericiti.... Clara era dezamagita ca nu e asta iesirea la care ramineam si peste noapte la cort.

Rabdare fetita mea.... primavara abia a venit :)

Hais si Cea!

Simbata am avut o revelatie.

Asa am citeodata, mi se lumineaza creierul si vad clar ca lumina zilei unele lucruri...

Bineinteles ca la asta m-a ajutat si contextul. Ca si domnului Newton, revelatia nu mi-a venit asa, din senin. Nu descoperi teoria gravitatiei in timp ce cosi iarba, nu? sau in fine, desfasori vreun fel de munca ce iti ocupa creierul. Newton zacea la soare, ghiftuit probabil dupa o masa copioasa cind, nu-i asa? iata a cazut un mar din pom.

La fel, Arhimede. Nu a strigat Evrika in timp ce admira apusul ci in timp ce facea baie, nu? Daca ar fi urmat exemplul altor concetateni, unii dintre ei chiar contemporani cu noi si l-ar fi spalat doar ploaia, de buna seama ar fi strigat in cu totul alta limba, cunoscuta ca apartinind unui popor civilizat.

Sa revenim.

Revelatia mea a fost: de ce unii soferi schimba directia de mers fara cea mai mica intentie de semnalizare? Contextul: Luncavita, ziua Domnului cea de simbata alaltaieri.

Mai bine zis, sint in masina cu bunul meu prieten Gabi, familiile si ne indreptam spre Valea Fagilor in scopul declarat de a admira ghioceii. Gabi la volan. In fata, iata, un sofer, fara a semnaliza, face dreapta si opreste taman in fata.

Bunul Gabi a adresat politicos niste vorbe printre dinti, traduse cam asa: " Oare de ce prea stimatul domn a binevoit sa uite a semnaliza schimbarea directiei de mers? De buna seama, este coplesit de grijile tarii, ca orice bun cetetean si ingindurat fiind, a comis aceasta pardonabila eroare".

Atunci am vazut lumina. Da.

Totul s-a insiruit intr-o logica perfecta. Pai inainte sa conduca acest Logan, oare ce vehicul rutier avea stimabilul sofer? Asaaa... O caruuuta... Trasa de un cal, bou, magar, vaca... o vita, na.

Pai si cum schimbi directia cu caruta? Strigi Semnalizare stiiiinga? Semnalizare dreeaaaapta?

Nuu, bineinteles ca nu! Strigi Hais sau Cea, sa inteleaga vita! , nu, nu aia... cea care trage caruta.

Prin urmare, absolut sigur ca soferul nostru, in momentul in care a tras de volan dreapta, a strigat si un inimos CEAAAA!!! Sau HAISSSS! Ca inca nu m-am lamurit care si cum. Ca asa e la ei, la tara.

Deci dragi prieteni, daca mai vedeti in trafic asemenea soferi, va rog sa ii intelegeti: asa au invatat la ei, la tara, ca se conduce masina.

"Te rog nu-ti face griji"

Ma nimeresc din cind in cind pe linga TV cind ruleaza ultimul succes coreean.

Ce ma distreaza e ca la fiecare citeva fraze apare una" Te rog nu iti face prea multe griji".

Care suna foarte tare in urmatorul context: un luptator este ranit, mama lui este linga el si il intreaba ingrijorata pe doctor:

"Ce are? e grav?"

La care acesta:

" Are osul distrus. Te rog nu iti face prea multe griji."

Ce pot sa mai spun? Criminal :))