Curentul cazuse. In apartament patrundeau doar fasii de la iluminatul stradal, cat sa distingem contururile fantomatice ale obiectelor din jur. Ne tineam toti 4 stransi in timp ce podeaua dansa sub noi.
Intai am auzit zgomotul borcanelor din camara care cadeau de pe rafturi, spargandu-se de pardoseala. Apoi televizorul Opera s-a balansat si s-a izbit infundat de covor, cu ecranul in jos.
In afara vedeam luminile cum dansau haotic. In mintea mea de copil, pareau ca becurile din compartimentele unui tren ce trece in viteza pe langa blocul nostru.
"Mama, de ce trece trenul pe strada?"
... Minute mai tarziu, priveam la crapatura cascata pe tot peretele din sufragerie. Nu stiam cat de grav a fost, abia mai tarziu au inceput zvonuri. La noi in oras nu au fost morti, unda seismica a ocolit catre Bucuresti.
Si inca mai tarziu, cand am crescut, am aflat ca unul din actorii fara varsta, Toma Caragiu, a fost victima. Si Alexandru Ivasiuc. Si altii...
Peste cativa ani, am citit pagina cu pagina o carte cu marturii ale supravietuitorilor. O femeie care, in baie fiind, a cazut cu cada de la etajul 10 pana la parter. Altii care au stat zile si nopti sub daramaturi pana au fost salvati.... Poze peste poze cu cladiri cazute, cartiere facute una cu pamantul ruine si oameni catarati peste ele incercand sa salveze ce se mai putea salva...
Pentru mine, ramane amintirea unui tren care gonea nebuneste pe strada Brailei, in acea noapte de 4 martie 1977...
