Traficul din București – mic îndrumar pentru pietonii din provincie

 Iată, după un an si jumătate dă București, sunt in măsură să împart cu voi din umila mea experiență in ceea ce privește stilul de condus al diverselor tipuri de șoferi:

 1. Șoferii bucureșteni:
Te văd încă de când ești la câțiva metri de trecerea de pietoni, încetinesc respectuos, opresc la distanță confortabilă și te lasă sa traversezi liniștit

2. Taximetriștii bucureșteni și șoferii de provincie
Te văd ca ești la distanță – o calcă.
Te văd ca ești cu piciorul pe trecere – accelerează, apoi frânează cu botul mașinii pe jumătate de zebră.
Te privesc scârbiți ca îndrăznești să ii oprești din misiunea lor de boși dă boși pă sosea. Accelerează prin spatele tău că simți răcoare la funduleț

3. Șoferii de Brăila
Nu te văd că ești la distanță – practic, dacă nu ești deja pe zebră, nu exiști
Ai pus piciorul – dau sa frâneze peste tine, apoi se uită la fața ta si decid că ai mutră de gălățean (există un al șaselea simt la brăileni pentru așa ceva, jur!) accelerează si treaba ta e să te ferești cât mai repede să nu faci o plimbare gratuită pe capotă.

Când nici reclama nu e ce trebuie...

Film românesc.

Filmul are imagini mișto din capitală chiar de pe generic, Arcul de Triumf, clădiri moderne, filmări din dronă, oraș european, jos cușma.

Un cadru random... noapte, trafic, oameni, alea alea. În fluxul de mașini, trece un taxi cu farul dreapta ars.
Puțin mai târziu, iar trafic random, noaptea... Trece un taxi cu farul spate stânga ars.

Geaba vopsim gardul. Ăia suntem...

Duios prin parc treceam...

Una din fete se tranti obosita pe banca, in timp ce a doua se apropie de toaleta publica inteligenta. 

Se uita la usa, se uita la butoane...

- Oare cum se deschide fata, asta?

- Vezi fata, ca are hartia aia cu scrisul mare pe ea, are instructiuni de folosire. Ia, ce zice acolo?

Astalalta, mai mica de inaltime, se uita, se intinde si pe varfuri sa citeasca mai bine, mai citeste inca o data…

- Hai fata, sare cealalta nerabdatoare, zi odata, ce scrie??

Aia mititica se intoarce nedumerita:

- Scrie ca fac angajari…

Poveste despre un om și un câine

În plimbările mele zilnice cu potaia din dotare, marca Bichon, întâlnesc deseori un domn în etate, ținând în lesă un câine rasă incertă vagabondă, de talie mare, liniștit și cu privire blândă. 

Ca orice posesori de animale, când ne intersectăm ne dăm binețe politicos, fiecare continuându-și  agale drumul.

Într-o seară însă, după salutul de rigoare, domnul mă abordează întrebându-mă de Tic al meu, ce este, dacă îl am de pui, câți ani are... Si cu un oftat adânc, îmi povestește:

"Îl vedeți pe acesta al meu? L-am găsit părăsit când era mic, mic... Mi s-a făcut milă de el, asa că l-am luat acasă să îl hrănesc. Mă gândeam că e tot din ăsta pitic (și arată din barbie spre al meu) zic, îl păstrez să am și eu un suflet pe lângă mine.

Apoi a început să crească... am tot zis că se oprește, că poate e rasă de aia care e oleacă mai mare, dar el creștea și creștea și creștea... pana a ajuns cât îl vedeți. și ce era să fac? L-am păstrat... E și el un suflet... 

Câinele mare și alb așteaptă răbdător, ca Bator al Fefelegii, să ne terminăm noi vorbele. Când stăpânul lui se urnește, pleacă și el, în ritmul pașilor de om.

Ne-am mai văzut și în alte zile. Domnul se oprește putin, mă salută din cap, privește trist la potaia mea, scoate un oftat prelung apoi, cu privirea pierdută a unui om împăcat cu soarta, își continuă periplul pe străduțele pitorești din cartierul nostru.

Mama, de ce trece trenul pe strada?

Curentul cazuse. In apartament patrundeau doar fasii de la iluminatul stradal, cat sa distingem contururile fantomatice ale obiectelor din jur. Ne tineam toti 4 stransi in timp ce podeaua dansa sub noi.

Intai am auzit zgomotul borcanelor din camara care cadeau de pe rafturi, spargandu-se de pardoseala. Apoi televizorul Opera s-a balansat si s-a izbit infundat de covor, cu ecranul in jos. 

In afara vedeam luminile cum dansau haotic. In mintea mea de copil, pareau ca becurile din compartimentele unui tren ce trece in viteza pe langa blocul nostru.

"Mama, de ce trece trenul pe strada?"

... Minute mai tarziu, priveam la crapatura cascata pe tot peretele din sufragerie. Nu stiam cat de grav a fost, abia mai tarziu au inceput zvonuri. La noi in oras nu au fost morti, unda seismica a ocolit catre Bucuresti.

Si inca mai tarziu, cand am crescut, am aflat ca unul din actorii fara varsta, Toma Caragiu, a fost victima. Si Alexandru Ivasiuc. Si altii...

Peste cativa ani,  am citit pagina cu pagina o carte cu marturii ale supravietuitorilor. O femeie care, in baie fiind, a cazut cu cada de la etajul 10 pana la parter. Altii care au stat zile si nopti sub daramaturi pana au fost salvati.... Poze peste poze cu cladiri cazute, cartiere facute una cu pamantul ruine si oameni catarati peste ele incercand sa salveze ce se mai putea salva...

Pentru mine, ramane amintirea unui  tren care gonea nebuneste pe strada Brailei, in acea noapte de 4 martie 1977...