vineri, 29 iulie 2016

Semafoarele și uamenii

Astăzi pe la 6 fără 10, la semaforul de la 3 Star (pentru gălățeni):

O doamnă cu bluză albă și neg pe bărbie, impacientată de așteptare pe scuar, se ridică pe vârfuri, întinde mâna cât poate și, icnind, apasă scurt difuzorul amplasat pe stâlpul semaforului. Nu se întâmplă (evident) nimic. 
Nedumerită, rotește privirea și ne ia pe toți martori asupra unui asemenea fapt. După care, lovită de o bruscă inspirație, se întinde din nou și, de data asta, apasa luuuung pe difuzor. Moment în care semaforul se face verde iar ea, privind triumfător la colegii de suferință de pe trotuar, traversează demn strada.

marți, 26 iulie 2016

Reclame, reclame - astăzi despre Gostat

Pare-se că cei de la CrisTim se bazează destul de mult pe nostalgia cozilor de odinioară. În fine, nu neg că, probabil, au și acele timpuri masochiștii lor, dar oare să fie un segment atât de reprezentativ incât să constituie un target pentru un spot publicitar?

Păi... se pare ca da. Pentru că unuia născut mai recent nu văd ce legături de orice fel i-ar putea trezi respectivele imagini.

Mie sincer mi se ridică părul pe spate la reclama asta, iar când aud Gostat, care imi evocă doar rafturi goale sau borcane râncezite.... Brrr.

Ma rog - fiecare cu gusturile lui.

reclama Gostat

LE: citesc un comentariu la filmulețul de pe youtube de mai sus:
"Va felicit pentru aceasta reclama si va mulțumesc mult , ne-a trezit amintiri frumoase la toată familia"|

Oare ce ar mai fi de spus...

luni, 4 iulie 2016

Nu mai beli, bă, ochii...

Mă tot încearcă de câteva zile o amorțeală în mâna stângă.  Nu e deranjantă dar totuși, o simt acolo.
Așa că zic, ia să dăm noi un preacinstit google să vedem ce farmece mai zic babele că trebuie făcute.
Hehe, ce vesel dau eu căutare, până încep să apară rezultatele. Deci fiți atenți aciia:

Traumatisme
Tromboză venoasă profundă
Boala arterială periferică
Boala Buerger (Ha?????) adecă “inflamaţia acută şi formarea de cheaguri la nivelul arterelor şi venelor”
Vasculită (inflamaţie a peretelui vaselor sangvine);
Fracturile osoase;
Osteoporoza;
Discopatie degenerativă;
Hernia de disc;
Compresia sau presiunea asupra unui nerv

...și mă opresc aici, că în general, cam asta am văzut pe mai multe site-uri.

Deja îmi miroase a iarbă proaspătă cu codrul aproape, în timp ce îmi frec involuntar podul palmei.
... în timp ce îmi frec involuntar podul palmei?... care nu s-a ridicat de pe mouse de câteva zile, 8-9-10 ore pe zi?  Adică am ținut mâna turtită pe masă și deci... și prin urmare...

Băăăăăăă!!!! Nica nu știți băăăăăă!!  Auzi, tromboză...

Pe de altă parte... WTF!!!! Boule! Lasă dreaq calculatorul ăla, că belești ochii în el toată ziua, și după aia îi mai belești și noaptea să vezi cum mori de boala Burger (Buerger, hai fie...)

În fine... cum era vorba aia, deci dacă nu apar pe facebook 2 zile....